3 Lecţii pe care le-am învăţat de la profesoara de istorie

22014658_2010084469235551_1728932400_n

Sursa: Pinterest

A fost un coupe de foudre. Dacă aş fi notat tot ce ne spunea, cu siguranţă aş fi putut scrie o carte. N-am memoria organizată, uit ani, amănunte, am doar…memorie emoţională. Îmi rămân în minte oameni şi momente.

Flash – uri de la ora de istorie:

Ştia să povestească, îşi tempera tonul, capta auditoriul într-un mod firesc, normal. Ne întorcea într-un timp în care conversaţia era o artă.

Ne-a relatat despre darul ei de suflet. „Un serviciu de cafea kitschos, pe care îl ţin în vitrina din sufragerie cu cele mai de preţ cristaluri ale mele.” Perioada comunistă, anii `80 şi moda vitrinelor cu cristaluri. Darul era făcut de elevii de la seral. Nu i-a păsat cum arată şi nici cât a costat. Importantă era dragostea cu care a fost oferit. Ceva trebuie să fi fost acolo dacă avea ochii umezi când ne spunea asta. Cuvintele care l-au însoţit şi emoţia din vocea acelor oameni aveau să îi pătrundă în suflet pentru totdeauna.

Lecţia nr.1: Faceţi daruri din suflet. Alegeţi să oferiţi un strop de bucurie unui om.

Ora când ne-a vorbit despre Dictatul de la Viena. Ne-a citit din memoriile lui Mihail Manoilescu. Dupa ce a terminat, în clasă s-a aşternut o linişte apăsătoare. Nimeni nu a mai scos o vorba. Ne confruntam cu noţiunea de patriotism, dar altfel de cum ne învăţase Ceauşescu. Modul cum a citit m-a bântuit toată viaţa şi cred că nu numai pe mine. Ce n-am înţeles atunci era faptul că profa noastră de istorie se sinucidea în direct. O fi fost Manoilescu născut la Tecuci, dar totuşi murise în 1950 la închisoarea din Sighet. Închisoarea elitelor romaneşti care pentru comunişti erau doar bandiţi, ori bandiţii trebuiesc eliminaţi.

Lecţia nr.2: Pe care am înţeles-o mai tarziu. Pe oameni îi atrage modul în care comunici. Dacă ne-ar fi ,,recitat” tot ce scria în manualul de istorie, astazi nu mi-aş mai fi amintit nimic. Puţină implicare nu strică niciodată.

Orele când a refuzat să ne povestească despre congresele partidului. A venit  în clasă şi ne-a anunţat că nu obişnuieşte să predea genul asta de lecţiei. Ne-a întrebat dacă cineva doreşte să înveţe despre aşa ceva. Nimeni. Da, am avut această şansă. Un profesor de istorie care îndraznea să sfideze regimul. Curaj dus la extrem.

Lecţia nr.3: În viaţă trebuie să rişti şi să crezi în tine. Degeaba îţi spun o sută de persoane că nu e bine ce faci, nu e bine cum gândeşti. Dacă simţi ca ai dreptate şi asta îţi este drumul, îţi asumi şi  lupţi pentru crezul tău.

Dna P. a fost omul care m-a făcut să înţeleg că puterea unui om este în a fi nu în a avea. Ceea ce eşti nu pierzi niciodată.

Fetelor ne strecura printre noţiuni de istorie şi noţiuni de stil. Noţiuni care mai tarziu m-au ajutat să nu pic în penibil, urmând trenduri care nu mă definesc. Adopta un stil vestimentar minimalist şi iubea perlele.

Avea o livadă minunată. Treceam prin faţa casei ei, numai ca să simt acel miros unic izvorât din dragoste pentru natură, simţ estetic peste medie şi disciplină de fier. Când am văzut-o pentru prima oară era primăvară. Toţi pomii erau înfloriţi. Am rămas mută de uimire, părea ireală pentru acele timpuri. Copacii aveau toţi aceeiaşi mărime, erau aliniaţi la milimetru. Cel care o îngrijea părea că se apropie  mai mult de misiunea unui arhitect peisagist decât de cea a unui horticultor.

Avea şi zile când se retrăgea într-o lume a ei. Cred că erau acele ore când nu mai putea să ocolească programa şcolară, când trebuia să predea istoria atât de barbar modificată.

Pentru mine rămâne unul din profesorii mei de suflet.

Ne-a învăţat să gândim, să facem alegeri, să ne susţinem punctul de vedere, să nu renunţăm niciodată, să credem în noi indiferent de ce spun cei din jur. Dar şi să pierdem cu demnitate, să nu ne risipim energia în lupte cu adversari inferiori, şi mai presus de toate, peste ani aveam să înţeleg că femeia asta stăpânea perfect arta de a se bucura de viaţă.

6 comments on “3 Lecţii pe care le-am învăţat de la profesoara de istorie”

  1. Mușat Parascheva spune:

    Ce frumos! Îmi place mult! Felicitări! M-au impresionat aceste cuvinte: „…puterea unui om este în a fi nu în a avea. Ceea ce eşti nu pierzi niciodată.”

  2. maria spune:

    Ceea ce eşti nu pierzi niciodată.foarte adevarat, ceea ce avem in suflet nimeni nu ne poate lua!

  3. Florenta spune:

    Multumesc pentru ca mi-ai adus aminte de astfel de emotii. Si eu port in suflet imaginea unor „doamne profesoare” de pe vremuri. Adevarate modele de viata…

  4. Elena Balea spune:

    Am fost eleva la Liceul nr 2 din Tecuci si am avut sansa de a fi eleva a doamnei Elena Puiu in anii 1970-1974 . O aparitie coplesitoare si fascinanta , ca tinuta fizica , atitudine , vocea cu inflexiuni calde si grave de alto , ca o actrita de tragedie. Nu stiu sa fi existat in oras vreo adevarata doamna care sa fascineze intr-atat 😮 femeie inalta , sculpturala , par negru , lung , bogat, ondulat in valuri ii dadea un aer exotic si misterios de spaniola . Un chip armonios ,cu pielea alba , dominat de ochi negri mari care straluceau de parca erau plini de lacrimi desi ea zambea cald.Un zambet adresat parca si unei amintiri inefabile pastrata cu grija desi era prezenta in situatia reala de fapt, acolo si atunci .De o feminitate si naturalete comninate cu rafinament care impuneau respect . Orele sale de istorie erau largi planuri sinoptice unde se desfasurau evenimente interpreatate si explicate , personalitati istorice in toata complexitatea lor,mici anecdote legate de subiect, astfel incat nu puteai sa te deslipesti de tema expusa si sa faci altceva decat sa ii sorbi cuvintele numai ochi si urechi , luand rapid notite care depaseau cu mult cartea , in graba ca sa nu pierzi ceva. Nu cred sa fi fost vreun elev de orice nivel , care sa o poata uita. Mie mi-a infrumusetat si mi-a imbogatit devenirea . Articolul este pe masura eroinei , armonios structurat , un concentrat care lasa loc imaginatiei sa lucreze .

    1. emiliachebac spune:

      Multumesc pentru comentariu! Sunteți din Tecuci. Ce frumos! Dna Puiu era foarte tânăra când v-a fost profesoară. Eu am prins-o la maturitate. De la am invatat ca se poate imbatrâni cu demnitate, iar tinerețea spiritului nu are nimic in comun cu varsta biologica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *