Interviu cu actrița Ana Pârvu despre experiența „Între chin și amin”

Lia – ( Credit foto: Mihai Cotimanis)

Recenzia filmului „Între chin și amin” a fost articolul în care am pus cel mai mult suflet din tot ce am scris pe blog în 2019. Am conștientizat valoarea acestui proiect văzând cum gală după gală, oraș după oraș, în România, dar și în străinătate un lanț invizibil i-a legat pe românii de pretutindeni. Deși am văzut filmul de mai multe ori, se pare că emoțional încă nu mă puteam desprinde. De aceea, am hotărât, în 2020, să public în continuare articole despe acest film. Primul este un interviu cu actrița Ana Pârvu interpreta Liei, logodnica lui Tase Caraman.

Ana Pârvu și-a dorit de mică să devină actriță. Cu lumea teatrului a interacționat devreme. La primele spectacole pentru copii venit de mână cu bunicii și părinții. Avea 8 ani când a asistat la o piesă de teatru și a simțit că locul ei nu este în sală ci pe scenă. De atunci, la școală, nu a mai ratat nici un curs de teatru. Cum peste tot i se spunea că are potențial, continuă cursurile și în liceu și din acel moment toată energia ei se îndreptă spre actorie. Asta a făcut-o să se distanțeze de orice altceva. Deși totul a pornit în joacă și în prezent crede că actoria este o joacă, asta deoarece profesorii cu care a studiat i-au spus constant:„ Joacă-te cu rolul tău”.

La terminarea liceului, la 18 ani, plecă la facultate, în Marea Britanie, să studieze teatrul. Căuta un loc unde modul de abordare a actoriei să fie total diferit față de ce lăsase acasă.

Studenta Ana Pârvu și-a făcut o promisiune. Să meargă la orice casting indiferent cât de mare sau mic va fi rolul. Nu voia să rateze nici o șansă. Deși era în străinătate la studii, când a fost chemată la castingul pentru rolul Liei, logodnica lui Tase Caraman, din filmul „Între chin și amin” a luat avionul și a venit în România. Nu știa atunci că va distribuită într-un film care avea să scrie istorie în cinematografia românească.

Emilia Chebac: De ce ai ales să studiezi actoria în stăinătate?

Ana Pârvu: În România ai foarte mult material de învățat, pe când în Anglia ai de pregătit doar un monolog contemporan și unul din Shakespeare. Îi interesează cum abordezi cele 2 stiluri nu capacitatea ta de memorare. Modul cum intri în rol. Când te concentrezi pe multe lucruri riști să nu faci nimic bine. Dar dacă ai de pregătit doar 2 te duci mult mai în profunzime.

Emilia Chebac: Un om care ți-a văzut potențialul pentru scenă?

Ana Pârvu: Toți mi-au spus asta. Sună a laudă, dar așa a fost. În același timp îmi mai spuneau: „ai un potențial enorm , dar te culci pe o ureche”. Mult mai târziu m-am prins că talentul nu este suficient. Din fericire acum sunt mult mai motivată ca în trecut.

Emilia Chebac: Când ai decis că e momentul să tratezi serios actoria?

Ana Pârvu: Eu sunt foarte competitivă, în același timp și foarte leneșă, dar dacă sunt suficient de atrasă de un proiect mă mobilizez. Sunt tânără și e normal să vreau să arăt de ce sunt în stare. Am intrat devreme în lumea actoriei și am crezut că totul va decurge ușor. Regret perioada din liceu când aveam timp și aș fi putut repeta mai mult.

La facultate, în Anglia, primul an a fost de acomodare, dar în anul doi am decis: Gata sunt pregătită!

Emilia Chebac: În prezent urmezi un master în actorie în Anglia?

Ana Pârvu: Master e foarte mult spus. E o specializare cu o companie de teatru RAaW London unde timp de 1 an și jumătate voi face o pregătire asiduă. Cursurile pun accentul mai mult pe partea practică. La finalul studiilor, oamenii de la RAaW London vor deveni agenții mei și mă vor ajuta să-mi găsesc roluri. Petrecând atâta timp împreună au ajuns să mă cunoască profesional, dar și personal. S-a creat astfel o relație, au ajuns să le pese mai mult de mine, iar asta este foarte important.

Emilia Chebac: Un om, de la RAaW London, care ți-a oferit suport emoțional când te simțeai pierdută?

Ana Pârvu: Profa mea. Pentru mine ea nu este doar profesor este și un mentor. Am trecut prin experiențe asemănătoare. A plecat din Australia la 18 ani și a venit în Londra. Singură și-a căutat drumul și i-a luat ceva timp până să-l găsească. De aceea empatizează foarte mult cu mine, iar chestia asta mă ajută. Înțelege cu ce mă confrunt. Mi se pare foarte frumos, iar pentru asta îi mulțumesc din tot sufletul!

”După filmul asta m-am bucurat de orice mi-a oferit viața, chiar și de dramele care înainte mă deranjau.” Credit foto: Mihai Cotimanis

Emilia Chebac: O întâmplare de la filmări când te-au copleșit emoțiile?

Ana Pârvu: La scena finală din filmul lui Toma „Între chin și amin”. Când Lia aude muzica lui Tase, la radio, și-și revine din amnezie. Aveam niște emoții îngrozitoare pentru că trebuia să plâng. Nu-mi iese atât de ușor cum mi-aș dori. Eram terorizată știind că toată lumea o să stea cu ochii pe mine și o să mă judece. Mă gândeam ce m-ar putea face să plâng. Toma era nervos. Cu cât îl vedeam mai tensionat cu atât mă blocam mai tare. Pe mine muzica lui Wagner mă emoționează foarte tare, așa ca Toma mi-a pus Wagner, dar nu a mers. De fapt nu a mers nimic. Mi-am spus: fie ce- o fi, mă fac de râs! Abia după ce am terminat filmarea am reușit să plâng.

Credit foto: Mihai Cotimanis

Emilia Chebac: Toma are o expresie pe platou: „Bravo, perfecțiunea a fost depășită!” Ți-a spus vreodată asta?

Ana Pârvu: Mi-a spus-o de mai multe ori. În contextul filmărilor, cu stres constant, când auzeam „Bravo Ana, perfecțiunea a fost depășită!” parcă se cobora Duhul Sfânt. Vorbele lui Toma mă încurajau și mă linișteau.

Emilia Chebac: Știai de fenomenul Pitești înainte de filmări?

Ana Pârvu: Foarte vag, de la o prietenă din Sighet. A făcut la un moment dat în primul an de facultate (în Anglia) un proiect despre Memorialul Durerii.

Emilia Chebac: Fiecare personaj din film pornește de la un caz real, într-o proporție mai mare sau mai mică. Știi de unde unde s-au inspirat scenariștii filmului pentru personajul tău?

Ana Pârvu: Se pare că semăn cu Îngerul Speranței de la Gherla. În primul scenariu personajul Lia era inspirat de o fată arestată la 15 ani.

Am admirat curajul ei. Chiar dacă acțiunile mele în al II- lea scenariu au devenit mult mai limitate am păstrat de la personajul real speranța. Tase Caraman a supraviețuit la Pitești gândindu-se la Lia.

Goana după câmpul cu maci și… atacul țânțarilor

Emilia Chebac: Există o scenă foarte frumoasă în film cu un câmp de maci. Totul pare minunat, dar în realitate cum a fost filmarea?

Ana Pârvu: Sigur ți-a povestit Toma cât am alergat, în toată Dobrogea, după maci. Toma este un artist în adevăratul sens al cuvântului. Când știe că ceva e foarte bine din punct de vedere vizual și dă un plus de valoare proiectului nimic nu-i stă în cale. Am fost la Kogălniceanu, la Corbu, pe autostradă. Dar unde n-am fost? Când în sfârșit l-am găsit, nu vrei să știi cum ne-au pișcat țânțarii. La finalul filmărilor aveam peste 30 de ciupituri numai pe o mână. Ne-au terminat.

Emilia Chebac: Cum te-ai pregătit pentru acest rol?

Ana Pârvu: Am început prin a vorbi cu părinții și bunicii. În familia tatălui meu li s-au luat pământurile și cineva din familia a fost închis. O rudă mai îndepărtată. Bunicul din partea mamei a lucrat la Canal. În felul asta a avut tangențe cu deținuții politici. Mi-a spus că acei oameni proveneau din elita țării. Îi auzea cum cântau arii din opere celebre. Când a interacționat cu ei a realizat că ceva era în neregulă. Oamenii aia valoroși nu păreau deloc periculoși așa cum li se inoculase de către comuniști. Bunicu îmi spunea că erau oameni buni, care se susțineu unii pe alții pentru că erau singurii care își puteau înțelege condiția.

Emilia Chebac: O amintire din timpul filmărilor care va merge cu tine toată viața?

Ana Pârvu: Este în film o scenă în care Lia se duce după Tase la închisoare și dă peste un morman de cadavre. A fost momentul în care eu nu am văzut manechine (precizez erau manechine nu figuranți) ci cadavre. Chiar am crezut că sunt morți adevărați. Atunci am realizat monstrozitatea acelor timpuri și cât de îngrozitor a fost tot ce s-a întâmplat atunci. În scenă ar fi trebuit să mă sperii de cineva, dar nu mai eram capabilă de nimic. Mi-e greu și acum când povestesc. A fost o chestie viscerală.

Emilia Chebac: În film tu nu ai scene în pușcărie. Ai văzut Fortul 13 Jilava?

Ana Pârvu: Eu nu am scene, dar l-am vizitat. Te cuprinde o răceală instant când intri în acel loc. La un moment dat am rămas singură și crede-mă nu știam cum să ies mai repede de acolo. Asta în condițiile în care nu sunt deloc fricoasă. Am avut un istoric plus pe Toma care ne-au introdus în atmosferă de atunci. Ne-au povestit grozăviile care s-au petrecut în închisoare. Eram pe coridor și au deschis ușa la o cameră extrem de mică și ne spuneau că acolo stăteau peste 300 de persoane fără lumină. Când îi aduceau li se repartiza un loc la ușă și pe măsură ce sănătatea li se degrada erau mutați. Când ajungeau la geam era semnul că erau pe moarte. Oamenii mureau măcinați de lipsuri, răpuși de boli sau dispăreau în urma torturilor. Colegii mei care au filmat acolo au fost extrem de marcați. (În Mărturii… Mărturii… – Gheorghe Andreica spune ca în reduitul de la Jilava unde încapeau în mod normal 100 de oameni, se înghesuiau chiar și 300-400 de oameni)

Ana Pârvu

Emilia Chebac: Cum crezi că te-a schimbat acest rol?

Ana Pârvu: Rolul asta m-a ajutat să înțeleg că față de ce au trăit acești oameni, dramele noastre sunt nimic. După filmul asta m-am bucurat de orice mi-a oferit viața, chiar și de dramele care înainte mă deranjau.

Emilia Chebac: Care a fost atmosfera la filmări?

Ana Pârvu: Mi-a plăcut la nebunie. A fost primul rol principal. M-am simțit ca într-o tabăra. Stresul a apărut datorită problemelor tehnice, dar mai ales pentru că toată lumea își dorea ca acest proiect să iasă cât mai bine. Nu era un stres generat de o atmosferă ostilă între noi. Acest tip de stres cu care m-am confruntat la „Între chin și amin” mi-a placut, m-a ținut în priză.

Emilia Chebac: Ce poți spune despre întâlnirea cu Toma Enache?

Ana Pârvu: Când l-am întâlnit pe Toma aveam 18 ani, eram încă un copil. Toma este și el un personaj în sine. E carismatic, jovial, vorbește mult, iar eu nu știam cum să abordez situația. Când ne-am cunoscut eram în punctul zero al experienței mele cinematografice. Acum sunt mult mai relaxată, atunci eram formală și rușinoasă. L-am luat foarte în serios, dar pe măsură ce am început să ne cunoaștem a întervenit o amiciție între noi, iar acum ne înțelegem extrem de bine. Când intram în impas la filmări mă încuraja și vorbea cu mine. Aveam doar 18 ani și eram cea mai mică dintre toți actorii (cu excepția fetiței de 10 ani care juca rolul copilul meu în film).

Emilia Chebac: O provocare pentru mine?

Ana Pârvu: Bunicul meu. E un model de viață foarte bun și un om plin de pasiune. A pictat toată viața lui. Îl aprecieaz pentru că a reușit să-și păstreze vie creativitatea chiar dacă a înaintat în vârstă. Pentru el pictura este ca aerul pe care îl respiră. Poți vorbi orice cu el. E un om foarte curios și citește foarte mult.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Ana Pârvu: Pentru că îmi doream ca experiența mea și a întregii echipe sa ajungă la public. Mai ales la cei care nu au luat încă contact cu această parte a istoriei.

Emilia Chebac: Ce ai dorit să transmiți prin personajul tău, Lia?

Ana Pârvu: Sunt conștientă că au fost multe „Lia” care, spre deosebire de mine, au vărsat lacrimi reale. Jucând acest personaj, pe care l-am perceput ca pe unul colectiv, m-am simțit puternic motivată de ideea aducerii unui omagiu fiecărui suflet care prin chinul lui a construit personajul „Lia”… Un personaj care, în prezent, la rândul lui încearcă să ducă povestea mai departe pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Ana Pârvu: Eram într-o relație în care lucrurile nu mergeau deloc bine, dar cu toate astea când s-a terminat, pentru mine, a fost sfârșitul lumii. 9 luni am stat ca într-un incubatot și-mi plângeam de milă. Frica de singurătate m-a ținut captivă într-o relație care nu mă făcea fericită. Apoi mi-am spus că e cazul să-mi văd de viața mea. Am început cu curs de de vară la Londra, apoi a aparut proiectul „Între chin și amin” pentru ca la final să ajung într-o călătorie spirituală pe Kilimanjaro. Am înțeles că pot să-mi depășesc limitele. Se pare că un eșec te motivează mult mai mult decât confortul.

Emilia Chebac: Un model care de inspiră?

Ana Pârvu:
• Pe plan personal – mama care este o persoană foarte spirituală. Eu mai am mult până să ajung la nivelul ei. Mama iubește necondiționat. Mă inspiră foarte mult bunătatea ei. De la ea am învățat cât de important este ce insufli celor din jur și ce lași în urma ta.
Profesional sunt foarte mulți actori care mă inspiră, dar aș vrea să mă opresc la Sarak Kane. A scris 5 piese de teatru. Despre ea am scris și în dizertația mea. M-au inspirat mai ales discuțiile despre traumă, cum se raportează societatea noastră la război, cât de superficiali suntem în abordarea subiectelor cu adevărat reale.

Emilia Chebac: Cum vezi tu parcursul tău profesional?

Ana Pârvu: Prefer un drum mai lent și valoros, decât ceva comercial rapid și bazat pe compromisuri. Așa am fost crescută. Eu n-am ales meseria asta pentru faimă. Sunt destul de rușinoasă și-mi este greu să ies din zona de confort. Uite cu tine tine e ok, dar sunt jurnaliști care pun întrebări gen tabloid, iar asta mă blochează. Poate că la un moment dat pusă în postura de a nu muri de foame o să accept și proiecte comerciale, dar nu voi renunța niciodată la proiectele cu adevărat valoroase. Îmi plac filmele europene care nu vând prea bine și care, din păcate, sunt prea puțin apreciate de publicul larg.

Emilia Chebac: Care crezi că e motivul pentru care oamenii continuă să se tortureze unii pe alții?

Ana Pârvu: Întâmplările de la Pitești, sub o forma sau alta, se vor întâmpla frecvent pentru că noi oamenii suntem singura specie care ne autodistrugem. Evoluam tehnologic, dar nu și spiritual.

Un nou proiect

Emilia Chebac: La ce proiect lucrezi acum?

Ana Pârvu: Tocmai ce am terminat filmările la un scurtmetraj de acțiune – „Zorii Nopții” – pe care l-am scris împreună cu Darius Onica Dragomir (care a fost și director de imagine pentru acest proiect). Filmul a fost regizat de Theodor Ionuț Popescu, iar din distribuție au făcut parte, pe lângă alții, George Burcea și Valentin Teodosiu. Eu joc rolul unei detective care are misiunea de a detrona afacerea cu droguri a unui mafiot. Deși povestea este una clasică, cu care mulți amatori ai acestui gen sunt obișnuiți, sunt de părere că filmul o să aducă o notă de prospețime în contextul filmelor produse în România. Atât prin imagine, cât și prin complexitatea jocului actoricesc.

La finalul interviului cu actrița Ana Pârvu conversația a continuat. Deodată telefonul a început să vibreze și ecranul dădea semnale că cineva o apelează. Era mama Anei. Deși i se luminase chipul, ezita să răspundă. Am avut brusc sentimentul că nu ar trebui să mai prelungim nici un minut întânirea noastră. A răspuns, iar apoi mi-a mărturisit că deși venise de o săptămână în România nu a avut timp să ajungă acasă. În singura ei zi liberă (din cele 2 săptămani de filmări) avea interviul cu mine, iar apoi mergea să-și întâlnească mama, care venise special de la Constanța să își vadă fiica. Ne-am luat rămas bun, nu puteam să las o mamă, despre care Ana mi-a vorbit atât de frumos, să aștepte.

Dacă vreți să aflați mai multe despre povestea filmul „Între chin și amin”:
• recenzia filmului – aici
• interviu cu Toma Enache (regizorul filmului) – aici
• interviu cu Vali V. Popescu (rol principal masculin) – aici

Scriu pe emiliachebac.com . Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.

„Îmi plac filmele europene care nu vând prea bine și care, din păcate, sunt prea puțin apreciate de publicul larg.”

4 comments on “Interviu cu actrița Ana Pârvu despre experiența „Între chin și amin””

  1. Nicolae Margineanu spune:

    Felicitari, Emilia! Foarte frumos interviul. L-am citit cu mare placere. Inca o data felicitari!

    1. emiliachebac spune:

      Vă mulțumesc! Mă copleșiți cu generozitatea dvs.

  2. Elena Enache spune:

    Multumim, Emilia, pentru interviurile tale minunate. Ai un talent fantastic de a scoate la lumina OMUL din fiecare personaj. Am senzatia ca îi redescopăr și eu.

    1. emiliachebac spune:

      Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Asta este rolul unui interviu să conecteze cititorii cu omul – actor, scriitor, pictor, manager etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *