Bunele maniere încotro?

Aud tot mai des în jurul meu „suntem un popor necivilizat!”, „tinerii din ziua de azi sunt needucați!”, „ce mitocan!”, „parvenita aia!”. Nu este deloc confortabil să trăiești cu astfel de etichete. Dar nu este nici un secret că galanteria s-a evaporat după 1948. Elitele fie au plecat din țară, fie au rămas, dar au umplut temnițele comuniste. În locul lor ne-am trezit cu „oameni noi” adică activiștii de partid. Au guverant România timp de 50 de ani, distrugând cu barbarie tot ce aveam mai bun și frumos (oameni, destine, clădiri, bunuri). Și nu au lăsat nimic în loc. Pentru că una este să lași în urma ta Voronețul, Palatul Mogoșoia sau Ateneul Roman, și alta este să fii cunoscut pentru gropile comune de la Aiud, experimentul Pitești și încurajarea unui comportament brutal. Ne place sau nu comunismul a transformat modul românilor de a se comporta.

În 2006 am citit Amintiri din pribegie – Neagu Djuvara. Revenit în țară, domnul Djuvara este șocat de evoluția românilor. Există în carte 2 fragmente pe care nu l-am putut uita:

„Oamenii de pe stradă arătau altfel. Erau alții. Aveam simțământul că s-ar fi schimbat profilul etnic al românului. Fețele îmi păreau mai umflate, mai întunecate, ca de oameni băuți. Nimeni nu zâmbea pe stradă. Pe scările imobilelor, oamenii care se încrucișau nu se mai salutau, de parcă se generalizase vechea teamă «bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat». Până și anumite forme noi de politețe mi-au părut ciudate, suspecte. Pe vremuri, dacă opreai pe cineva în stradă ca să-l întrebi o adresă, era de ajuns să spui: «Îmi puteți spune, vă rog, unde e strada cutare?» Acum se spunea: «Scuzați, vă rog, nu vă supărați, puteți să-mi spuneți…» O triplă formulă de politețe, parcă de teamă că, de nu, celălalt o să se sictirească.”

„În raporturile umane, găseam de asemenea, schimbare! Românul, de unde era odinioară prea blajin, acum avea atitudini adesea agresive, la cea mai mică supărare, gata, urlete, înjurături, pumnul.”

Comunismul a lăsat o lacună profundă în codul bunelor maniere din Romania. Restaurarea ei nu a fost atât de ușoară cum s-a crezut inițial. De ce? Pentru că ne lipsește exercițiul curtoaziei. Când nu ai obișnuință este anevoios să te porți politicos. Și ne lipsesc modelele. Oamenii educați. Iar o televiziunea care promovează trivialul, minciuna și lipsa valorilor nu ne ajută deloc.

Guvernantele din alte timpuri îi învățau pe copii bunele maniere, acum cerem bonelor să îi supravegheaze și să facă curățenie după ei. În trecut la pension sau la școală nu era nici o rușine să dobândești bune maniere. După 1989 sistemul de învățământ este într-o continuă „reinventare”. În câte școli, colegii sau facultăți se predau cursuri de bune maniere?

În fiecare zi am parte de tot felul de întâmplări care încalcă cele mai elementare reguli de bun simț. Sunt apropiați care îmi spun „ești prea pretențioasă.” Se pare că nu sunt înzestrată cu piele de rinocer care să mă protejeze. Și nici nu vreau. Disputele duse într-o zonă de derizoriu îmi displac profund. Nu gust exotismul persoanelor care folosesec expresii triviale. Știu că o să șochez, dar fac parte din categoria celor care încă mai cred că manierele ne ajută să trăim mai frumos și mai ușor. Să fii politicos înseamnă să-i deranjezi cât mai puțin pe cei de lângă tine. Trăind lângă astfel de oameni viața ta devine mult mai ușoară decât dacă te înconjori de „restanțieri” la cursurile de bune maniere.

Nu aș fi scris niciodată un articol, despre bunele maniere, dacă nu m-aș fi întâlnit cu o prietenă. Eram la o cafenea și la masa de alături un tip vorbea tare (foarte tare) la telefon. Alexandra s-a dus la un moment dat să-și reîmprospăteze rujul (are o fixație, dar atât timp cât nu o face în public este liberă să se ducă și de 10 ori/zi). Asta mi-a dat răgaz să îl „admir” în voie pe domn. Din cauza volumului vocii era imposibil să îl ignori. Cred că avea în jur de 45 de ani, o poziție studiată și multe… foarte multe de povestit. Purta o cămașa perfect călcată, pantaloni cu o linie actuală, dar fără a pica în ridicol arborând un model prea juvenil. Poate dacă ar fi tăcut ar fi făcut impresie. La o privire mai atentă, am realizat că avea cămășa deschisă până la plex, iar asta îi permitea etalarea în toată splendoarea a un medalion de aur probabil cu amuleta norocoasa. Nici clasă, nici maniere. Așa mi-a venit ideea acestui articol. Alexandra m-a găsit luînd notițe. „Am lipsit 2 minute și tu ai găsit un subiect? Despre ce poți să scrii?” m-a întrebat uitându-se în jur. I-am spus că mi-am notat semnalmentele tipului.

– Îmi doresc să scriu un articol despre importanța bunelelor maniere atunci când folosim telefonul mobil.
– Ai înnebunit? Cine crezi că o să piarda vremea cu prostiile asta? Oamenii sunt interesați de acțiune, scandal și subiecte ușurele.
– Alexandra scriu pe blog despre întâmplări absolut normale, nu o lucrare de doctorat despre Istoria Imperiului Bizantin! Și de când bunele maniere au devenit ceva anormal, iar scandalul normalitate?
Mi-a zâmbit și a comandat un frappe. Începea să fie din ce în ce mai aglomerat. Având un auditoriu tot mai numeros, „domnul” dădea o reprezentație de zile mari. Trebuie să recunosc: a stabilit un record. Cred că a vorbit o oră la telefon.

Reguli pentru cei care folosesc telefon mobil:

• O convorbire telefonică începe întotdeauna cu „Puteți/Poți vorbi?” S-a demonstrat că oamenii nu rezistă să nu răspundă la telefon chiar dacă sunt prinși într-o treabă.
• Alegeți prioritatea: grupul în care sunteți sau conversația la telefon.
• Când sunteți la restaurant, la o întâlnire de afaceri, în vizită nu vă scoateți telefonul imediat ce ajungeți. Mesajul pe care îl transmiți interlocutorului: nu ești interesant! Dacă devine un obicei să nu vă mire că cei din jurul dumneavoastră devin brusc ocupați când le propuneți o ieșire.
• Închideți telefonul în spații publice: săli de teatru, concert, cinema, biserică. Nimic nu este mai enervant decât persoana din fața care trimite neîncetat mesaje în timpul spectacolului. Ecranul luminos într-o sala întunecata poate fi extrem de deranjant. O astfel de persoană s-a dovedit prietena unui prieten (pe facebook). Așa am aflat, din postarea ei, cât a emoționat-o acel spectacol. În sală parea total dezinteresată.
• Nu vorbi mult la telefon în prezența unor persoane străine, mai ales dacă sunt invitații tăi.
• Dacă sunteți în vizită și este o urgență, vă cereți scuze și căutați un loc retras.
• Nimic nu supără mai mult decât o întâlnire de afaceri în care se aud neîncetat soneriile telefoanelor.
• La sms-uri, email-uri se răspunde cât mai repede posibil. Interesanți sunt cei care spun că nu o pot face pentru că primesc zeci și sute de emailuri pe zi. Dacă ai ajuns la nivelul acesta e clar că îți poți permite o persoană care să te ajute să faci asta. Sunt de apreciat persoanele care refuză o colaborare, dar își fac timp să scrie într-un mesaj că nu sunt interesați. Nu sunt interesați, dar sunt educați!
• Atenția la alegerea ringtone-lor. Nu aveți idee cât deconspiră despre dumneavoastră. Știu, nu trebuie să avem toți Mozart, dar măcar atenție la volum. Îmi amintesc de o sonerie auzită înt-un loc public. Am crezut că s-a dezlătuit Apocalipsa, apoi am realizat că vorba de un telefon. M-am consolat, nu eram singura speriată de efectul zgomotului.
• Când ascultați muzică la telefon nu vă postați în ușa, mai ales când nu coborâți la prima. Nu o să auziți întrebarea „Coborâți la prima?”
• Telefonul mobil este un obiect personal, fără acordul proprietarului nu este permis să verifici agenda, apelurile primite sau corespondența altei persoane.
• Mare atenție la fotografiile de grup. Dacă dumneavoastră arătați răvășitor, dar prietena apare într-un unghi care nu o avantajează nu e cazul să distribuiți fotografia. Este o chestiune de delicatețe mai ales atunci când e vorba de persoane dragi.

În concluzie este strict interzis folosirea telefonului:
• la volan
• în avion (decolare/aterizare)
• în biserică
• la spital când vizitezi o persoană grav bolnavă
• la înmormantări (abține-te măcar în timpul slujbei)
• la interviurile pentru angajare ( intervievat dar și … angajator)

Interzis:
• în ocazii festive sau solemne
• în timpul întâlnirilor cu clienții
• la cursuri (elevi, studenți, dar și… profesori)

Nerecomandat:
• la o masă la restaurant
• în audiență
• la recepții
• în vizită
• în prezența unui invitat

În toate locurile unde este permisă folosirea telefonului atenție la cât de tare și ce anume vorbim. Dacă nu vă deranjează să afle toată lumea unde ați călătorit, cine v-a mai vizitat, problemele medicale ale părinților, eventual cu lux de amănunte, rochiile care s-au purat la ultima petrecere sau când ai fost ultima oară sedusă și abandonată e ok. Adică totul până la indecent.

Nu sunt atât de multe reguli încât nu pot fi reținute. Dacă le și aplicăm cu siguranța vom face viața celor din jur mai frumoasă. Sunt mereu întrebată cum îmi aleg persoanele din jurul meu. Primul criteriu sunt manierele. Acei oameni îmi dovedesc că sunt suficient de importantă pentru a face un efort să fie politicoși. Oricât de as ar fi o persoană, într-un domeniu, dacă nu respectă acel nivel de bază al bunelor maniere nu îl vreau în preajma mea. Nu sunt exagerată! Poți avea în continuare dileme legate de furculița de antreuri și pește. Poate nu stăpânești cum se mânâncă stridiile sau crustaceele. Nici o problemă! Dar să saluți, să mulțumești și să nu deranjezi printr-o atitudine grosolană poți.

Aseară am fost la o lansare de carte. Lânga mine s-a așezat o doamnă, care a început o conversație la telefon de cum a ajuns până a început evenimentul. Despre ce? Despre imposibila colegă de serviciu care a avut o tentativă de suicid. Timp de 20 de minute. Încotro oare ne îndreptăm?

Cred că ar fi interesant un articol: ce am aflat din convorbirile celor care vorbesc (tare) la telefon? De ce să ținem secret? Atât timp cât țipi te ajut să promovezi subiectul. Cu descrierea persoanei bineînțeles! Altfel nu ar avea nici un farmec. Glumesc! Ar fi o josnicie din partea mea! E atât de ușor să rănești. Iar mie nu îmi plac lucrurile ușoare. Dar nici oamenii needucați!