Adevăr versus minciună

foto ProArges

Despre mine, se spune că știu să scriu despre oameni și poveștile lor. Se mai spune că am o slăbiciune emoțională pentru oameni frumoși, pentru oameni de valoare, pentru oameni care luptă pentru visurile lor și care nu renunță ușor.

Astăzi sunt pusă în fața unei mari provocări. Să scriu despre Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei. Copleșitoare misiune. Nu l-am întâlnit niciodată, îl cunosc doar din cărți, interviuri și documentare. Toată săptămâna trecută a generat un tzunami de idei, dar nimic nu se lega, pentru că nimic din ce scriam nu se ridica la înălțimea augustității Regelui Mihai. Eram paralizată de neputință. România pierdea pe ultimul ei rege, iar eu nu-mi puteam ordona gândurile. O săptămană întreagă nu am postat nimic. M-am decis apoi să scriu exact ceea ce simțeam. În aceste zile, s-a vorbit la televiziune și s-au publicat o avalanșă de articole despre viața Regelui. Cred că, în sfârșit, se cunoaște adevărul. De aceea, relatările mele se vor axa pe emoțiile generate de decesul majestății Sale. În online se promovează principiul că pe un blog trebuie să scrii atunci când evenimentul este fierbinte, nu mai târziu. Trebuie să fii printre primii. Se pare că eu l-am încălcat. Pentru că am vrut să fiu acolo, să văd oamenii, să respir același aer cu cei care au dorit să-l conducă pe ultimul drum. Și vreau să am măsură. Nu vreau să mă raportez numai la detaliul aflării veștii, vreau un tablou de ansamblu al evenimentului. Majestatea Sa, merită un articol onest nu o știre.

credit foto: Octav Drăgan

Ziua de 16 decembrie 2017 a intrat, cu siguranță, în istoria mare a acestui neam. Cu toți am avut șansa să participăm. Cei care au făcut-o, vor putea spune copiilor și nepoților că au luat parte la funerariile ultimului Rege al românilor. De aceea, pentru mine a fost vital să ajung acolo. În aceea zi, peste Romania au domnit „liniștea, iertarea și seninul”. Am uitat să ne mai luptăm între noi, partidele politice au avut buna-cuviință să îngroape securea războiului cu monarhia, guvernanții au dat dovadă de decență, iar oamenii care l-au iubit au adus o mare de candele, coroane și flori albe. Ne-ați unit Majestate! Prin moarte. Regele Mihai a devenit, pentru noi toți, un reper moral care ne-a arătat că noblețea sufletească, demnitatea, onoarea și eleganța în maniere mai pot există. Ne-a demonstrat că mai poate fi loc pentru o lume din care Dumnezeu să nu fie izgonit. În lumea Regelui Mihai umanitatea refuză să dispără. Prezența în număr atât de mare a românilor la funeralii demonstrează că tocmai această lume a Regelui Mihai este lumea în care ne dorim cu atâta disperare să trăim!

În această perioadă „cineva” a simțit nevoia să scrie pe blogul personal un mesaj de rămas bun pentru Majestatea Sa. „Cineva” care nu i-a permis să revină în țară, „cineva” care nu i-a permis să participe la funeraliile unui prieten drag (Corneliu Coposu), „cineva” care l-a tratat ca pe un infractor, „cineva” care a încurajat ani în șir ca Regele să fie denigrat și umilit. Cu toate astea, Majestate ați învins! Ați demonstrat că adevărul este mult mai sofisticat decât minciuna. Dumnezeu a îngăduit acelui „cineva” să trăiască suficient pentru a vedea funeralile Regelui Mihai I al Romaniei. Cum a înțeles Majestatea Voastră să respundă la toate mizeriile? Ridicând ștacheta cât mai sus, dând dovadă de demnitate, onoare și patriotism. Vrem sau nu vrem, trebuie să admitem că atitudinea Majestății Voastre nu ne-a lăsat indiferenți. Ne-a schimbat pe toți. De acum comparațiile se vor simți altfel. Comportamentul Regelui undeva acolo sus și conduita politicienilor jos, de astăzi mult mai jos. Când undeva la o tribună se va vota o lege care îl lovește și îl marginalizează pe romanul obișnuit, această faptă va deveni trădare… de neam și țară. Iar trădătorii, se știe Majestate, sunt temuți, dar niciodată iubiți.

Un alt „cineva” recomanda ca Regele Mihai să vină în țară „ca turist sau ca simplu cetățean”. Alți „cineva” – ziariști cu exces de zel au ținut să îi dedice articole pline de venin. Un alt „cineva” avea o problemă cu tablourile „furate” de rege. Îi promitea cetățenia dacă aduce tablourile. Înălțătoare această grija pentru patrimoniul cultural (care, fie vorba între noi, se cam degradează din lipsă de fonduri și nepăsare). Totuși nu înteleg un lucru? Ajung destul de des la MNAR. Dacă în timpul săptămânii, de cele mai multe ori, sunt singură prin încăperile muzeului, în weekend, trebuie să recunosc, mă intersectez cu ceva mai multe persoane, dar niciodată cu un om politic.

În aceste zile, istoria i-a pus față în față pe Regele Mihai I al Romaniei și marea masă de „cineva”. Au pierdut Majestate!

  • au pierdut în fața demnității,
  • au pierdut în fața înălțimii sufletești,
  • au pierdut în fața modestiei,
  • au pierdut în fața măsurii,
  • au pierdut în fața răbdării,
  • au pierdut în fața simțului datoriei,
  • au pierdut în fața cuvântului dat,
  • au pierdut în fața unui bărbat care a știut să iubească toată viața aceeași femeie,
  • au pierdut în fața unui rege pe care l-au lăsat fără tron.

credit foto: Octav Drăgan

Românii au îngenunchiat din propria voința în fața catafalcului din Sala Tronului. Cei care nu l-au vrut, au învățat în aceste zile ce înseamnă să fii iubit. Contextul i-a forțat să înțeleagă că sufletele oamenilor nu pot fi manipulate. Romanii au îngenunchiat și și-au plecat fruntea în fața unui patriot adevărat. Nu și-au mai plecat fruntea siliți de abuzuri, corupție, de legi interpretate în favoarea unor „aleși ai neamului”. Regele Mihai s-a dovedit Regele tuturor romanilor, chiar și al celor nemernici. Prin prezența lor la ceremonia de înmormântatre au fost nevoiți să recunoască asta.  În fața unui rege au învățat să fie decenți, ei care până acum nu știau ce înseamnă asta. Și așa, istoria le-a dat o palmă!

Majestate, nu ne-ați uitat niciodată, ne-ați purtat în suflet întreaga viața, pe noi și Romania. Astăzi e rândul nostru să vă onoram, e rândul românilor să demonstreze că regele lor nu a mai fost singur pe ultimul drum. Astăzi, am fost lângă un rege care s-a sacrificat pe sine, din prea multă dragoste de țară. A fost unsul lui Dumnezeu, o dimensiune spirituală de care mulți nu au știut. Singurul moștenitor al Bizanțului. Motiv pentru care a fost, este și va fi Regele Mihai I al Romaniei! Ceva ce va rămâne scris în stele pentru totdeauna! Iar oamenii nu au dreptul să schimbe un drept divin. Nu te poți război cu Dumnezeu. Pardon! Am uitat de cei care au curajul să-I forțeze mâna chiar și Lui. Oare îi vor pregăti o viitoare lege prin care să-I limiteze din drepturile divine?

Într-o lume fără valoare, banul și poziția socială e tot ce contează. Și totuși… Suntem trecători pe acest Pământ, dar dacă după noi rămâne ceva, dacă schimbăm ceva în bine, dacă trăim frumos, dacă ajutăm un semen contează. Omul dispare, dar faptele lui rămân. Faceți un exercițiu de imaginație și încercați să vă închipuiți cum ar fi fost România fără Regele Mihai! Fără 23 August 1944.

La Palatul Regal am fost cu fiica mea. I-am spus că sunt cozi interminabile, că e posibil să stăm câteva ore. „Nu îmi pasă, vreau să merg!”, mi-a spus. Am făcut o convenție. Dacă nu mai rezistă poate pleca. Deși am stat… 9 ore, nu și-a pus nici o clipă problema să renunțe. Ea care nu are răbdare să stea la coadă la medic, să plătescă o factură, să depună un act, sau să își ridice bursa. În aceea noapte am conștientizat ceva: dacă va exista un om, un motiv care să merite cu adevărat, ea va fi acolo, pentru că sunt momente în viață, în care timpul se măsoară altfel. 9 ore am avut timp suficient să analizez comportamentul oamenilor din jurul meu. A fost o noapte liniștită, iar conversațiile se derulau într-un singur sens. Admirație pentru un mare OM. Să mai spun că erau oameni din toate categoriile sociale, de toate vărstele, mulți copii de 10 -12 ani? Mă gândeam dacă pentru cei care ne schimonosesc existența, cu fiecare zi din ce în ce mai mult, va sta vreodată cineva atât la coadă? Daca ei vor avea șansa să primească atâta iubire cât a primit Regele Mihai, dacă ei vor fi purtați vreodată pe brațe cu atâta dragoste, dacă vor fi regretați sau dacă oamenii vor rămâne pustiiți de durere în urma lor. Am ajuns în Sala Tronului. Îi priveam pe cei din fața mea. Era aproape 5 dimineața, fără televiziuni, fără familia regală. Nimic care să le impună un control și cu toate acestea când ajungeau în fața scriului, Regelui Mihai, oamenii aveau o decență cutremurătoare în gesturi. Mi-a rămas în minte un bărbat comun de aproximativ 40 de ani care, atunci când s-a închinat, s-a metamorfozat în altă persoana. A făcut o plecăciune plină de noblețe, a îngenuchiat, apoi a mers mai departe, dar vraja din fața catafalcului s-a rupt. Se pare că apropierea de sicriul regelui l-a transfigurat. Totul se petrecea într-o tăcere solemnă. Îi urmaream pe cei care intrau în Palatul Regal, pe cei care stăteau înșirați pe scari. Bărbați și femei, tineri și bătrâni, copii cu chipuri transfigurate de emoție. N-am auzit pe nimeni să spună cât este obosit. Nici copiii nu se mai văitau, întrebau doar: când ajungem la rege, mai avem mult? Ce am simțit în fața catafalcului? Nu voi descrie, e prea personal. Nu am făcut nici poze. Am vrut să-mi întipăresc în memorie atitudinea oamenilor și emoțiile lor. Emoții unice, emoții pe care le voi purta în suflet toată viața. Nu voi putea niciodată aceea noapte. O noapte în care Dumnezeu și-a trimis îngerii pe pământ. L-au vegheat pe Regele Mihai, dar și pe români, dovadă bunul simț și de decență din jur. Timp de 9 ore la o coadă, nimeni, absolut nimeni nu a simțit nevoia să țipe și să fie agresiv.

credit foto: Octav Drăgan

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la funeralii Regelui am avut alături familia și o foarte bună prietenă.  În fața Palatului Regal am stat una lânga alta. Din când în când, îmi mai dădea detalii despre câte un invitat. Este expertă în monarhiile Europei și în istoria României. Și ne-am întrebat care va fi soarta Romaniei?

Am realizat că mi-e frică de ziua de maine, mi-e frică de legi care vor apărea, mi-e frică de programele televiziunilor unde se va țipa și se va promova trivialul, mi-e frică de încălcarea drepturilor elementare. Mi-e frică că vom fi fortați să  acceptam o lume fară morală, fără credință și fără memorie” fără voia noastră. O lume din care demnitatea a dispărut. Mi-e frică că suntem împinși tot mai mult într-un imperiu al urii și minciunii. Mi-e frică că am ajuns în punctul în care nu mai avem nici un cuvânt de spus. În aceea noapte, în care am stat să mă închin la catafalcul Regelui Mihai, am realicat că nu românii sunt problema. Și nici România. Problema este mai sus, acolo unde guvernează oportunismul, arivismul, indecența, lipsa culturii și a credinței.

Prin comparațiile făcute nu am vrut  să intinez memoria Regelui Mihai. Articolul se intituleaza Adevăr versus minciună. Am vrut să scriu despre oameni și faptele lor, despre consecințele faptelor lor. Mă doare orice neadevăr care se mai spune despre Majestatea Sa. Sunt pentru o normalizare a relațiilor, luptele duse la extrem nu folosesc nimănui, de aceea cred cu tărie că e momentul ca monarhia și restul oamenilor politici să stea alături. Cum clasa noastră politică e prea puțin interesată de astfel de lucruri, mă întreb: oare istoria îi judecă pe cei care o scriu?

Rămas bun, Majestate! Acum mergeți să vă alăturați oamenilor care v-au iubit și prețuit: Regina Ana, Regina Elena și Corneliu Coposu. Ați scăpat! Nu mai trebuie să vă preocupe soarta României, nu o să vă mai mistuie dorul de țară, nu mai trebuie să vă îngrijiți de ziua de mâine, nu mai sunteți nevoit să suportați umilințe și nici singurătatea pentru că prietenii nu vă vor mai întoarce spatele. Drum bun Majestate, în regatul îngerilor!

Vegheați-ne de acolo Majestate! Am rămas singuri. Cu fiecare zi suntem alungați din propria țară, cu fiecare zi suntem mai triști, cu fiecare zi suntem mai săraci, cu fiecare zi suntem mai umiliți, cu fiecare zi simțim că ne pierdem rostul, cu fiecare zi minciuna ne învăluie. Și este greu să rezistăm Majestate! Nu avem suficientă tărie sufletească să suportăm, dar nici suficient curaj să ne opunem.

Se apropie Crăciunul Majestate! Poate Dumnezeu va îngădui o minune. Să se nască un om ales care va iubi țara asta chinuită, care să aibă un caracter puternic și un ADN de erou. Sau poate noi vom căpăta suficient curaj să luptam pentru o Romanie demnă?!

Lista cărților care m-au ajutat să cunosc adevărul și să îl iubesc pe Regele Mihai:

Mihai I al Romaniei. Regele şi ţara – Ivor Porter

Exilul regelui – Diana Mandache

Regele Mihai. Album istoric – Diana Mandache

Convorbiri cu Regele Mihai I al Romaniei – Mircea Ciobanu

Mihai I, ultimul rege al românilor – Tatiana Niculescu Bran

Conversații cu Regele Mihai Stelian Tănase ( Adăugată recent. Cartea este apărută ulterior, noiembrie 2018, pentru a marca 1 an de la dispariția Regelui Mihai.)

Vegheați-ne Majestate! Nu avem suficientă tărie sufletească să suportăm, dar nici suficient curaj să ne opunem (foto Hepta)

De fiecare dată când mi se face dor de bine, frumos și adevăr mă uit la documentarul „Monarhia salvează România”.

 

2 comments on “Adevăr versus minciună”

  1. Ovidiu spune:

    Impresionant articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *