Se apropie timpul vacanțelor


Pentru că se apropie vremea vacanțelor, pentru că tocmai m-am implicat într-o discuție pro/contra Grecia cu nişte cunoştințe, pentru că toți îşi susțineau cu vehemență punctul de vedere, m-am trezit în postura că nu mă regăseam în nici o tabără. Nu mă puteam decide, pentru că de cele mai multe ori mă las ghidată de emoții. Încercând să ignor plajele însorite, apa cu transparența de cristal, satele şi porturile pline de pitoresc, gastronomia plină de savoare , arhitectura şi cultura Eladei (aici mi-a fost cel mai greu să trec peste) mi-am impus să rezum Grecia într-o singură emoție. Cea mai puternică.

Gândul m-a purtat în urmă cu 9 ani. O călătorie cu autocarul pe parcursul a 7 zile împreună cu 50 de persoane. Personalități, tipologii umane, comportamente și vârste diferite. Nu mai spun de gradul de educație. Iar eu în prima mea aventură fără familie şi prieteni. Când m-am urcat în autocar mă gândeam constant la cei de acasă și mă întrebam ce caut eu acolo? Mi-am impus să mă relaxez dacă vreau să mă bucur de vacanță. M-a ajutat faptul că lângă mine s-a așezat o tipă cu care m-am înțeles perfect. Chiar i-am spus mai tarziu „nici dacă aş fi făcut un casting pentru o colegă de cameră nu cred că te-aş fi ales mai bine”. În spatele nostru stăteau 2 doamne în vârstă, discrete, care nu puneau niciodată întrebări deplasate. Una din ele, cea cu părul alb, avea un timbru al vocii atât cald încât părea ireală pentru timpurile furtunoase pe care le trăim. Adăugați manierele de moda veche și faptul că îmi mulțumea atât de frumos atunci când o ajutam cu bagajele sau telefonul. Gălagioasele eram eu şi I. Ne hlizeam non stop. Cu toatea astea nu ne-au atras niciodata atenția, deşi uneori cred că meritam.

Dar într-o zi le-am simțit nefiresc de agitate. Una din ele vorbea permanent cu ghidul şi în paralel ținea legătura telefonic cu cineva. Frânturi de conversație ajungeau şi la mine… am plecat… a acceptat, e în regulă putem să ne vedem… cred că ajungem în 30 min… 10 min… te văd. Pe urmă nu am mai auzit nimic. Brusc agitația s-a transmis în întreg autocarul. Primii afectați au fost cei din partea dreaptă, pentru că ei au văzut primii. Apoi s-au repezit şi cei din stanga. Începeam să mă enervez. Mă gândeam că iar trecem pe lângă ceva/cineva care capată brusc dimensiuni exagerate, așa cum se întâmplă de obicei când îți petreci un număr mare de ore într-un spațiu strâmt. Şi totuşi erau toți in picioare. M-am ridicat convinsă că nu merită efortul. Prima dată am văzut un tricolor românesc imens, apoi o mașină cu număr de Grecia. Drapelul Romaniei flutura puternic în vânt și avea în el ceva din zborul păsărilor care se înalță. Și asta hipnotizaze 50 de persoane. Doamnele mele cu maniere de „belle époque” au coborât şi au plecat spre maşină. Am realizat ca se întâlneau cu cineva special. După ceva timp s-au întors cu o tânără mămică româncă, un bebeluş româno-grec şi bunica grecoaică. Ne-au adus vreo 2-3 platouri cu dulciuri greceşti. Totul s-a petrecut rapid. Trebuia respectat programul. Ghidul ne presa să nu ne abatem prea mult, deşi emoțional… pierduse controlul.

Până să ni se despartă drumurile am mers în paralel câteva minute. O maşină grecească cu drapelul României fluturând în vânt şi un autocar românesc cu 50 de oameni făcând din mână copleșiți de întensitatea acelui moment. I-am privit. Aveau lacrimi în ochi de la doamna sensibilă care oricum plângea foarte ușor, la baiatul de 13 ani care până atunci nu avea ochi decât pentru frumoasa mea colega mea de cameră, la doamna incisivă care niciodată nu reușea să se adapteze grupului, până la domnul care mereu făcea glume deplasate. Am făcut cu mână până când tricolorul românesc s-a îndreptat spre un drum lateral, iar noi am mers înainte.

Jur că dacă în timpul campaniilor electorale un partid… ar ştii să arboreze un drapel romanesc aşa plus emoția şi sentimentul că pentru el tricolorul reprezinta ceva… i-aş vota canditatul cu ochii închişi. Nu-mi fac griji, nu exista acest pericol. Nici cel mai bun staff de campanie nu-i poate învăța asta.

Vizităm locuri, dar colecționăm poveşti şi emoții. Ni se lipesc de suflet, rămân acolo şi ies la suprafață când te aştepți mai puțin. Preț de câteva minute în acel autocar 50 de oameni cu lacrimi în ochi au fost recunoscători unui om care i-a reunit în jurul unui simbol național. Un om, care prin gestul lui, a înnobilat Romania.

Câteva minute este foarte puțin în viața unui om, dar câteodată într-o lume ca a noastră în care totul se consumă atât de rapid, câteva minute înseamnă… mult. Depinde cât și ce înmagazinează.

Vorbeam de Grecia şi de vacanțe… atât ca eu mă leg de locuri prin oameni şi emoții. De fiecare data când voi păși pe pământul Greciei știu că acolo locuiește un om care prin gestul său a emoționat 50 de oameni atât de diferiți. Se apropie timpul vacanțelor, al fotografiilor frumoase pe Instagram și Facebook. Dar și timpul când avem ocazia să adunăm sentimente în suflet.

4 comments on “Se apropie timpul vacanțelor”

  1. Loredana Sandu spune:

    Da, ai dreptate, se simte deja aerul vacanțelor!
    Nu stiu altii cum sunt , dar eu, cand mă găndesc la vacanța de vară, la mare, la minunata Elada, mă apucă o stare de bine si de fericire, de nedescris !
    Anul acesta am ales Thassos, locatia ideala de vacanta, din punctul meu de vedere, scaldata de apele Marii Egee, cu plaje impresionante si paduri de pini, brazi si platani datatoare de umbra si prospetime, gradini de maslini la tot pasul, sate pitoresti ce adapostesc case traditionale si … oameni care par că nu au nici o trebă sau grijă ! Mă declar îndragostită de Grecia!

    1. emiliachebac spune:

      Mă bucur dacă am reușit să te fac să îți amintești cu drag de Grecia!

  2. Anca spune:

    Grecia este o emotie aparte! Multumesc pentru ca mi-ai reamintit!

    1. emiliachebac spune:

      Cu drag, Anca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *