Nico din Alba Iulia

În octombrie 2017 scriam pe blog un articol despre un trainer Mindfulness. Am primit un comentariu. De la Nico Pfeffer-Barbela. Mă felicita cât de frumos am scris despre acea persoană. De obicei când cel intervievat pune articolul pe pagina lui de Facebook toată lumea îl felicită. Puțini dau importanță celui care a scris articolul. Nico a făcut asta, fără să mă cunoască. M-a emoționat pentru că aveam blogul doar de 3 săptămâni. Ne-am împrietenit pe Facebook. Am fost surprinsă să văd că trăiește în Viena. Nu bănuiam atunci că în  februarie 2018 ne vom întâlni.

Eram în vacanță. Prima vacanță în care a trebuit să îmi fac timp pentru „o întâlnire de afaceri”. Nu vreți să știți ce se distrau cei din familie pe seama mea! Știu că sună pretențios, dar vroiam să scriu despre Nico pe blog. Ne-am întâlnit în Viena la Cafe-Ansari. A fost alegerea Nicoletei. Un restaurant cu specific georgian unde au și preparate vegane (pentru cei care ajung în Viena și sunt vegani), cu o  prezentare care pune accentul pe estetic și calitate nu pe cantitate, un spațiu sobru dar ospitalier. Fata care ne-a servit m-a vrăjit. Îmbrăcată în negru cu trăsături care mă duceau cu gândul la Boleroul lui Ravel, cu un timbru al vocii pe care mi-aș dori să-l aud mai des în jurul meu, cu delicatețe în gesturi și cu un zâmbet care nu părea forțat. Am înțeles de la Nico că tot personalul e selectat cu atenție. Eram încântată de ce vedeam. Cine mă duce într-un astfel de loc, cu siguranță, are să-mi povestească lucruri interesante. Am stat 4 ore să o ascult.

Nico purta un outfit minimalist, alb-negru, fără stridențe. Se integra perfect în decor. Câteva minute mi-a părut rău că ținuta mea era prea de „turist”. Acum să nu vă închipuiți că eram în bocanci și geacă de ski! Dar cred că niște cizme elegante, mantoul meu gri și o rochie s-ar fi potrivi mai bine la Cafe-Ansari. Am alungat repede gândul asta și m-am concentrat pe ce spunea Nico.

O priveam în timp ce îmi povestea parcursul vieții și al afacerii ei. Deși nu i-a fost deloc ușor, limbajul trupului trăda o femeie care nu se teme de provocări, care învață din greșeli, care știe să piardă și care nu cedează la greu. M-a făcut să înțeleg că nu suferința contează ci ceea ce modifică în noi. Dacă te schimbă în bine, atunci și tu vei face asta cu cei din jurul tău.

Se conturează ideea afacerii. Era într-un moment dificil al vieții în care își dorea un loc unde să-și găsească liniștea. Cum nu l-a descoperit nicăieri s-a gândit să creeze ea acel spațiu. „Mi-a apărut în minte imaginea unui centru împotriva stresului, un centru pentru suflet… un loc în care oamenii să se reîntâlnească cu ei înșiși, un loc care prin căldura pe care o emană dar și prin claritatea dată de notele minimaliste să îndeamne la reflecție, la meditație, la mindfulness, la prezență, la frumosul din noi”. Până să ia această decizie se simțea ca o plantă cu rădăcinile în aer, fără pământ și fără apă.

Odată ideea lansată, în viața ei apar oamenii potriviți care i-au permis să facă o schimbare de carieră, să se rupă de ceea ce făcea în trecut. Apar mentori, cursuri și cărți care au inspirat-o.

Găsește locația corespunzătoare într-o zonă centrală și „busy” a Vienei. A fost gândit ca un spațiu unde oamenii să vină să se alimenteze cu energie și liniște. L-a amenajat, minimalist, în culori de alb și gri și decorațiuni din lemn natural. Albul semnifică pentru ea claritatea, griul – puterea de concentrare, iar lemnul – căldura. Fiecare persoană care intră aici i-a spus că spațiul transmite multă dragoste și denotă atenție la detaliu. Albul și griul sunt culorile ei preferate.

Numele conceptului. Întâlnirile semnificative cu noi înșine nu pot avea loc decât în liniște. Pornind de la asta a gândit numele conceptul citySTILLE – Mindfulness Center Vienna (city, engleză – oraș, STILLE, germană – liniște, tăcere). „Numele semnifică pentru mine nu atât absența zgomotului exterior (pe care am încercat să îl reduc ajutându-mă de materiale naturale absorbante folosite) ci diminuarea neliniștii noastre interioare, ne-focalizarea pe gândurile care sunt generatoare de stres. Focalizarea pe ceea ce ne hrănește, pe realitatea momentului prezent.” Mixul numelui engleză/germană are și el o semnificatie: se adresează tuturor oamenilor indiferent de naționalitate, de apartenența religioasă sau de alta natură. De aceea, la citySTILLE există ideea de natură în mijlocul orașului, ideea de pădure care conduce la conexiunea cu noi înșine. În acest spațiu Nico a introdus conceptul Mindfulness.

Ce este Mindfulness? Este arta de a fi conștient și prezent în viața noastră, moment de moment, așa cum este ea. Atunci când ne oprim să trăim viața pe pilot automat avem 2 posibilități: să alegem să fim fericiți sau să continuam să hrănim vechile tipare și convingeri că nu putem sau nu merităm. Mindfulness ne ajută să alegem prima variantă. Mindfulness a existat dintotdeauna, doar că acum este explicat de neuroștiințe, fizică, chimie. Este aplicat cu succes în sfera leadership, în educație, în politica, etc. A devenit un mega-trend datorită necesității. Ne ajută să găsim liniștea și răspunsul la întrebări esențiale: „cine sunt eu?”, „încotro?”.

Am întrebat-o cât de greu a fost la început? Dacă au fost momente când a vrut să renunțe? Greu. Inimaginabil de greu. „Greul a trecut. Nu mă mai gândesc la el, cu siguranță vin și alte momente! Momentelor grele prin care am trecut le sunt recunoscătoare. Fiecare situație și fiecare persoană dificilă pe care am întâlnit-o m-a învățat ceva. Viața este așa cum este. Aleg să fiu fericită și să văd frumusețe, potențial, succes în fiecare situație sau om pe care o/îl întâlnesc. Nu-mi iese întotdeauna și atunci aleg să fiu blândă cu  mine, dar și cu ceilalți cu care interacționez pe acest drum numit viață”.

A vrut să renunțe de câteva ori, dar de fiecare dată când era pe punctul să cedeze apărea un om care îi dădea feedback pozitiv sau apărea o ofertă substanțială care o aducea financiar în siguranță pentru un timp, suficient să se centreze pe evoluția afacerii și să ducă totul la un nivel mai performant.

Acum a ajuns să țină discursuri în fața unei audiențe de 350 – 400 de persoane. Mi-a mărturisit că se simte mult mai relaxată decât atunci când vorbește pentru 20 de persoane. Consideră că conexiunea este mai ușor de transmis când audiența este mai numeroasă și are mai multă încredere în ea. Prima dată când a făcut asta nu credea că o să poată. „Sunt doar Nico din Alba Iulia, ce caut eu aici?”. Era atât de copleșită încât nu a avut curaj nici măcar să dea înapoi. La finalul prezentării când din 8 persoane care au vorbit pe scenă, 5 au venit să o felicite a realizat că poate face asta și o poate face convingător pentru că o face cu pasiune.

A ales să facă o schimbare de carieră când și și-a deschis afacerea. În scurt timp, au început să-i calce pragul tot mai mulți oameni care au făcut asta. „Dacă stau să mă gândesc bine 95% din oamenii cu care intru în contact și-ai schimbat profesia”. Este vorba despre oameni care se simt mult mai confortabil cu ce fac acum decât cu vechea carieră. Nu practică 2 meserii în paralel. Au renunțat la siguranță și… nefericire alegând să ia totul de la zero. Timpul le-a dovedit că au făcut alegerea corectă.

• Monika fost arhitect acum face masaj,
• Elke fost arhitect predă yoga la ea la centru,
• Henriette fost arhitect este profesoară,
• Greta fost jurist este acum make-up artist pentru teatru și televiziune.

Îți dorești proiecte și în Romania? „Normal. Țara mea este pentru mine un sentiment. Un loc pe care îl asociez cu căldura din brațele bunicii, din familie, cu prietenii autentice și iubiri profunde. Un loc căruia vrei să îi dăruiești, pentru că îl iubești. Aleg să văd în Romania și în oamenii de aici dragoste, potențial, frumusețe. Asta am primit, asta doresc să împărtășesc, nu pot să funcționez altfel. Fiind membru în diverse comunități internaționale am întâlnit oameni din toată lumea – cu unii sunt mai apropiată cu alții mai puțin – românii au însă ceva particular căldura și inima deschisă: nu contează cât de mult am fost răniți, ea a rămas deschisă. Așa că atunci când întalnesc oameni noi din Romania văd cum se conecteaza direct sufletele nu doar mințile noastre. Își dorește să lucreze în Romania. Simte asta ca pe o datorie a sufletului. Se va întoarce atunci când va simți că este momentul.

Nico Pfeffer-Barbela este dovada că se poate, că te poți lăsa ghidat de pasiune, că pasiunea poate deveni o sursă de venit, că lucrurile bune vin în viața ta, tu doar trebuie să faci ceva ca ele să rămână. Nu a impus nimic pentru acest interviu, a spus doar să menționez că este din Alba Iulia. Prin articolul asta  am vrut să vedeți o transformare… uriașă de la  „Sunt doar Nico din Alba Iulia, ce caut eu aici?”  la „Sunt Nico din Alba Iulia!” Între cele două replici stă enorm de multă muncă, pasiune, nopți pierdute, curaj… un om care a ales să își ia destinul în propriile mâini, care nu s-a mulțumit să trăiască viața pe care i-au impus-o alții.

Acum spuneți voi, nu am fost norocoasă că am întâlnit-o? Știți ce mi-a spus doamna asta minunată după ce apărut aricolul despre Ina? „Nu mai scrie despre mine sunt un om normal, nu e nimic interesant în viața mea”. Am rugat-o, corect este că… am presat-o să dăm drumul la articol. „Lasă-mă să scriu, e important să te vezi și prin ochii altora! O să fii surprinsă”. Recunosc articolul asta este și forma mea de a-i mulțumi pentru acel comentariu. Mi-aș dori să o pot emoționa cum a făcut-o ea atunci!

Am făcut bine că am insistat să public acest articol? Sunt convinsă că da. Iar dacă am plictisit pe cineva cu această poveste de viață vă rog să comentați! Imi place să cred, așa stângaci cum este scrisă, că poate fi un îndemn să mergem să ne realizăm visele!

Nico va ajunge în luna mai în Romania cu un proiect. Succes, draga mea!