Praf de stele

Fac parte din categoria celor care nu pot trăi fără praf de stele. Deși e atât de limitat cantitativ, chiar dacă durează uneori doar câteva secunde, te lasă devastat, fără respirație, fără cuvinte, dar  te atinge cu… magia lui. Magie care îți răscolește sufletul.

Îți trebuie o viață de om să strângi câteva grame. De aceea e atât de prețios. Pentru emoția care o lasă în urmă.

Il culeg atunci când:

– ascult marșul lui Radetzki;

– privesc la MNAR frescele Mănăstirii Argeșului;

– peste ani cineva îți confirmă că o încurajare făcută la timp și din inima, l-a făcut să meargă mai departe;

– o fostă colegă îți spune că „momentele petrecute cu tine în birou au fost cele mai frumoase pentru mine de când lucrez aici” ;

– într-un mare muzeu din lumea asta, plin de suveniruri ispititoare chiar și pentru un adult, fiica mea a ales doar o carte „Istoria costumului”;

– mă gândesc la mama, de aceea i-am ales fiicei mele numele ei. Chiar dacă nu eram capabilă să mă bucur de praf de stele, ea ar fi făcut tot posibilul ca vraja lui să ajungă la mine ;

– îmi amintesc de tata, de diminețile când aroma cafelei invada întreaga casa. Timp de 50 de ani tata i-a făcut în fiecare dimineață mamei cafeaua;

– soțul meu a ales să rămână lângă de mine. Să mă sprijine în lupta mea cu o boală care pe mine epuizează și mă face să dau înapoi de multe ori. El mă încurajează să merg mai departe și să lupt pentru fiecare vis al meu. Tot ce am e realizat eu e de fapt… muncă de echipă;

– prietena careia i-am întors spatele din prea mult orgoliu mi-a spus „am fost alături de tine chiar și atunci când nu m-ai mai vrut în viața ta”. Peste ani am avut curaj să-i mărturisesc și eu cât de mult mi-a lipsit;

– am suficientă inspirație să pot scrie câteva cuvinte frumoase unui om. Preț de câteva minute îl pot face fericit. Merită… chiar dacă am combinat cuvintele în minte până la epuizare și-am umblat cu carnetelul de însemnari după mine  peste tot;

– mă uit la It’s a Wonderful Life;

– mă bucur de frumusețea actorilor și perfecțiunea costumelor din filmele lui Hitchcock;

– am parte de călătorii care mă năucesc de frumos și mă fac să revin în cotidian cu o perspectivă mult mai evoluată;

– Dumnezeu îmi trimite oameni care mi-au schimbat într-o secunda cursul vieții, m-au ajutat când am avut nevoie;

– privesc portretele lui Giovanni Boldini;

– văd scena magistrală din Pianistul. Acea întâlnire între omul hăituit și ofițerul german. Scena când cel care are putere deplina alege să protejeze victima;

– citesc cărțile Rodicai Ojog-Brașoveanu;

– la 12 ani era să mor sufocată privind „Pe aripile vantului”. Uitasem să respir. De ce naiba trebuie să mai respiri când Scarlett îl pierde pe Ashley?;

– privesc casele vechi ale Bucureștiului și aflu poveștile din spatele lor;

– revăd Clujul și oamenii minunați de acolo;

– văd documentarul „Monarhia salvează Romania” a lui Sorin Ilieșiu;

– cunosc oameni obișnuiți care au în spate destine neobișnuite. Mă emoționeză și mă inspiră;

– destine frânte se transformă în destine de excepție;

– cărți primite în dar, odată deschise… mă fac să simt cum praful de stele plutește în aer;

– scormonesc anticariatele în căutare de comori. Dacă la final găsesc ceva am senzația că cumpăr… praf de stele vintage;

– mi-am dat demisia… praf de stele cu artificii;

– întânesc oameni care luptă pentru visul lor, pentru credința lor, pentru o idee. Pentru acel ceva care nu poate fi cumpărat, negociat, vândut;

– mi-a murit tatăl și m-a sunat cea mai bună prietenă. Plângea și nu își gasea cuvintele. Să mai spun că ea plânge foarte rar?

– am scris o scrisoare de apreciere unei fete de 25 de ani și ea a citit emoționată scrisoarea pe vlogul personal;

– simt că Dumnezeu e alături de mine în momentele… când nu mai sper nimic.