Lecție de supraviețuire, dragoste fără limite, Aki

Începutul lui martie, mai precis 8 martie 2018. Soarele strălucea de dimineață. Bucureștenii se bucurau pentru prima dată în acest an de un cer fără nori. În timp ce cumpăram un buchet de lalele am realizat că nu o mai văzusem pe Elena de ceva ani. Oare când zburase timpul? Poate vremea minunată, buchetul de lalele, faptul că revedeam un om drag sau toate la un loc generau în mine un entuziasm la cote ridicate.
Am sunat cu nerăbdare la ușa ei. M-a întâmpinat cu același zâmbet pe care îl cunoșteam atât de bine. O cățelușă zburdalnică îmi dădea târcoale. Părea că se bucură teribil de prezența mea.

– Ți-ai luat alt câine?
– Nu. E tot Aki!
– Nu pot să cred? Acea Aki?
– Da. Acea Aki!

În acel moment am știut că voi scrie un articol despre ea. Aki este o căţeluşă metis, pechinez împerecheat cu chihuahua. A fost furată de nişte romi care au bătut-o și înfometat-o. Probabil au crezut că pot lua ceva bani pe ea dacă o vând. Sătenii spun că de multe ori în păduricea de lângă sat, se opresc maşini din care sunt aruncaţi câini.

Ea a fugit de la ei, a trăit pe uliţe şi s-a aciuat în curtea casei parohiale de lângă biserica pe care o frecventează Elena. Deși părintele de acolo mai avea în grijă alţi 4 câini s-a găsit și pentru Aki adăpost şi ceva mâncare. Stătea afară, în curte.

„Prima dată când am văzut-o am realizat că a fost cândva un câine îngrijit. Acum era însă doar o umbră. Observând că mă joc cu ea, părintele m-a întrebat dacă nu vrem, eu şi soţul, să o luăm acasă. L-am refuzat spunând că avem deja un program încărcat care ne solicită. Intuisem intenţia părintelui: căţeluşa ne-ar fi ajutat să ne „antrenăm” până la venirea copilului nostru.”

A venit iarna. Aki a rămas tot în curte, tremura în zăpadă și cerşea de mâncare de la oamenii care veneau la biserică. Într-o zi, fiica unor prieteni a luat-o şi a băgat-o în geaca ei. A trimis un băiat din strană să o întrebe încă o dată pe Elena dacă nu vreau să o ia acasă. A refuzat din nou… Fata i-a dat numele „Aki” după un alt câine salvat de ea. Dacă nimeni nu o vroia se hotărâse să o ţină ea. Dar n-a fost să fie, căţeluşa pe care o avea deja acasă nu a fost deloc încântată să împartă afecțiunea stăpânei cu altcineva… Aki a mai stat pe ici pe acolo, pe la diverşi prieteni în speranţa de a i se găsi un stăpân. Astăzi îi cunoaște şi le este recunoscătoare celor care i-au oferit, chiar şi pentru puţin timp, grijă şi bunătate. O lecţie dată oamenilor care uită cu prea mare ușurință binele primit!

Cum nimeni nu o vroia, Elena se hotărăște să o adopte. „Am avut un moment de îndoială şi chiar am vrut să o duc înapoi, dar până la urmă am decis că va rămâne la noi. Dacă regret ceva este faptul că nu am luat-o atunci când ne-a propus părintele. Aşa îi puteam salva ochiul drept. Nefiind tratată la timp au apărut complicaţii, iar mai târziu cu tot efortul nostru și-a pierdut vederea.”

Primele două săptămâni au cele mai grele: țineau în casă un câine traumatizat care îi scotea din zona lor de confort. Aki plângea toată noaptea, se ascundea sub pat, făcea pipi în mijlocul sufrageriei numai la 2-3 noaptea, era foarte tristă şi vroia înapoi la ultimii ei stăpâni.

La câteva zile după ce au luat-o începuse să îi tremure un picioruş din spate. Am dus-o la radiografie. Nu trebuia să fii doctor pentru a vedea multiplele traumatisme pe care le avea. Doctorul veterinar s-a îngrozit: „cum poate cineva, care se consideră om, să se comporte aşa cu un câine?!” A spus că urmele erau rezultatul loviturilor date de oameni şi nu de câini mai mari. Doar leziunea de la ochiul drept era mușcătura unui câine.

Simțind pesimismul doctorului Elena a spus: „Aki o să moară când o vrea Dumnezeu!” Acelaşi lucru le-a spus şi doctorilor care, cu 3 ani înainte de a o avea pe Aki, dădeau din umeri la problema ei de sănătate: „Voi muri când o vrea Dumnezeu!” Dacă El îngăduise, după atâtea ezitări ale noastre, să ajungă la noi înseamnă că trebuia să apuce să îşi facă misiunea. Şi aşa a fost. Nu numai că Aki a supravieţuit într-un mod miraculos, dar a început să se întremeze şi să devină o căţeluşă iubitoare, frumoasă, jucăuşă şi dornică de plimbări cât mai lungi.

A adus bucurie în casă şi s-a transformat în mascota grupului de prieteni. Oricât de obosită, îngândurată sau tristă este Elena, Aki reuşeşte să să-i smulgă măcar un zâmbet. Aki înţelege multe și vorbeşte pe limba ei. Cea mai mare dorinţă a ei este să fie mereu în preajma stăpânilor. Şi, desigur, să mănânce ceva cărniţă. Cea mai mare tristeţe a ei este când Elena pleacă în vacanță. Deși o lasă la părinți, ea a rămas cu teama de abandon.

Elena bănuiește că a fost aruncată dintr-o maşină. Lui Aki încă îi este și acum frică atunci când plecă cu mașina, la întoarcerea acasă este mult mai liniştită. Nu consider că animalele au suflet, dar cum am auzit de la un om pe care îl consider înţelept, au ceea ce se numeşte „loc de suflet”. Astfel, câinele încarcă multe aspecte emoţionale şi de personalitate care aparţin stăpânilor.”

La sfârşitul lunii ianuarie 2018, Aki a făcut 5 ani de când a fost adoptată de Elena și soțul ei. Nu se consideră stăpânii perfecţi, încercă doar să o iubească şi să o îngrijească. Nu exagerează. Adică fără rochiţe colorate şi spa canin. Astăzi, Aki este un câine de nerecunoscut pentru cei care au văzut-o în primele zile de adopție. Dacă atunci era doar un câine jigărit, astăzi este o cățelusă chiar frumosă. O admiram pentru fapta ei. Mai ales că Aki nu era un câine deloc atrăgător. Una să îți cumperi un câine frumos de rasă și alta să adopți un astfel câine. Timpul a demonstrat că afecțiunea transformă. Dovadă că eu am crezut că este alt câine.

„Nu ştim cu exactitate câţi ani are Aki, dar ştim că o iubim şi că îi suntem recunoscători părintelui care ne-a îndemnat să o luăm şi prietenilor noştri care au cules-o din zăpadă acum cinci ani. Cei cărora le povestim despre viaţa ca-n filme a lui Aki spun că a fost „norocoasă” pentru că am luat-o. Noi credem că a fost exact invers: nu noi am salvat-o pe Aki, ci ea pe noi! We love you, Miss Aki!„

Aki este o supraviețuitoare. Nu știu cum este să fii stăpinul unui animal. Dar știu că Aki mi s-a lipit de suflet. Atât de mult încât am hotărât să scriu un articol despre ea. Nu încă nici un animal de casă… dar „niciodată să nu spui niciodată!” Mai ales dacă voi mai trăi astfel de experiențe!

Despre stăpâna lui Aki nu voi spune prea mult, deoarece ea va fi subiectul unui alt articol pe acest blog. Cred că cel mai bine o recomandă propriile cuvinte. „În tot ceea ce am făcut ca profesor şi psihoterapeut mi-am dorit să contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor: să fie mai sănătoşi, mai buni și mai toleranţi. Să se bucure de viaţă şi să-şi găsească rostul personal.”

O recomandare pentru iubitorii de animale și nu numai: Viața de câine – Peter Mayle. O carte în care veți găsi, în niște pagini pline de încântare, viziunea unui câine care trăiește în Provance. Autorul (adică câinele) inspirat de Proust care a împărtășit lumii întregi părerile sale despre viață, iubire, fericire, mama lui, madlene… a simțit „chemarea literaturii” și a rezultat această carte fermecătoare, plină de ironie și umor.

Din înțelepciune unui câine:
„Urmând obiceiurile actuale în arta autobiografiei adoptate de politicieni în scrierea propriilor memorii, am modificat adevărul oriunde mi s-a părut că m-ar pune într-o lumină proasta.” (Viața de câine – Peter Mayle)

„Am văzut cum oamenii normali, calmi în situații obișnuite, se transformă în bestii din pricina celor mai mărunte diferențe de opinie. Vor să câștige și se infurie dacă pierd. Nu este nimic mai ciudat decât ființa umană.” (Viața de câine – Peter Mayle)

„Rețineți că trăim într-o lume imperfectă și oamenii fac greșeli. Cocteiluri, mobilier de culoare deschisă, transplante de păr, Anul Nou, articole de Lycra de un portocaliu țipător, zgărzi bătute în zirconiu, jogging, curățenia, sex prin telefon, epilatul – lista poate fi lungă, iar viața poate fi scurtă. Sfatul meu este să folosiți căt mai bune ce vi s-a dat și să fiți toleranți. Să greșești e omenește. Să ierți e canian.” (Viața de câine – Peter Mayle)

Nu este reclamă! Când citești uneori și 3 cărți/săptămână e normal să te trezești că faci recomandări.

2 comments on “Lecție de supraviețuire, dragoste fără limite, Aki”

  1. Antonia spune:

    De aceea si noi avem doua cateluse si 6 pisici salvate din diverse situatii sau gasite pe strada… Big like pentru toti cei care fac asta!

    1. emiliachebac spune:

      Test de evaluare… umană. Iubiți copiii, bătânii și animalele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *