„Proust este omul care despică clipa”
Emilia Chebac: Când l-ai descoperit pe Proust?
Dragoș Butuzea: Am citit „Swann” la 19 ani. M-am cam chinuit. Proust nu este o lectură pentru un tânăr grăbit. Mi-am făcut însă o idee despre ce era vorba. Ulterior am citit mai mult despre Proust, nu ce a scris Proust. Dar cum aveam prieteni cărora le plăcea Proust, discuțiile cu ei m-au făcut să-i mai dau o șansă. Proust e Proust. Orice intelectual rafinat îl citește.
Nici volumul al II – lea „La umbra fetelor în floare” nu mi-a plăcut la început. Mi-am schimbat însă părerea când am dat de Balbec, Albertine și Elstir. De aici a început să mergă și apoi am citit tot.
Emilia Chebac: Și te-ai împrietenit cu Proust…
Dragoș Butuzea: Da, în timpul facultății. Prima data am citit integral Proust în ediția veche de la Univers. După ce am avut o viziune de ansamblu asupra întregii opere am început să-l recitesc pe fragmente. Pentru că știam finalul acum puteam găsi o altă perspectivă asupra romanului. Mă cufundam în respectivele fragmente și le savuram. Din punct de vedere al plăcerii, găsesc acest gen de lectură mult mai folositoare.
Emilia Chebac: De ce crezi că nu se mai citește Proust?
Dragoș Butuzea: Unei capodopere dacăa nu-i acorzi o atenție deosebită îți pierzi interesul pentru ea. Din păcate treci la o altă carte care are un ritm mai rapid, care te prinde și pe care nu o poți lăsa din mână. După ce ai închis-o, realizezi că ai bifat-o și pe asta, dar nu te-a pus pe gânduri. A fost ca un film Netflix . A fost doar o evadare. Capodoperele îți dăruiesc mult mai mult. Îți oferă prilejul de a te gândi la tine, la lume, de a savura un anumit grad de rafinament al gândirii și creației literare. Capodoperele te dezvoltă.
Emilia Chebac: Cum e Proust în viziune ta?
Dragoș Butuzea: Proust este omul care despică clipa, care o ia cu încetinitorul. Am realizat că modul în care trăiesc eu nu mă face să despic fiecare clipă. Dacă m-ar întreba cineva care a fost momentul cel mai interesant al zilei de ieri, cu siguranță, aș sta pe gânduri înainte să răspund. Sub nici o formă nu m-aș apuca să disec clipa, să-i văd toate fațetele și să-i sesizez toate nuanțele.
Asta ne îndeamnă și Montaigne să facem. Să savurăm clipa.
Emilia Chebac: Care dintre cele 6 volume ale seriei „În căutarea timpului pierdut” ți-a plăcut cel mai mult”?
Dragoș Butuzea: Volumul II „La umbra fetelor în floare”, mai precis partea a II-a cu Balbec și întâlnirea cu Albertine. Apoi „Prizoniera”, „Albertine dispărută” și evident „Timpul regăsit”. Și mi-a mai plăcut ceva. De aceea vreau să atrag atenția asupra umorului lui Proust. Este atât de fin încât dacă nu ești atent îl pierzi.
Care-i treaba cu Montaigne?
Cum știam că Proust a fost influențat (atunci când a scris „În căutarea timpului pierdut”) de Saint-Simons, Balzac, Flaubert, Bergson și Montaige am vrut să văd editurile care l-au publicat pe Montaigne. Singura ediție de care știam și pe care o avem și eu era cea de la Humanitas. Ulterior am mai găsit o ediție a eseurilor lui Montaigne la editura Herald. Am fost surprinsă când am văzut numele traducătorului: Dragoș Butuzea. La fel ca în cazul lui Proust, la început Dragoș nu a a avut o chemare specială pentru Montaigne. Și de acestă dată un prieten îl indeamnă să citească Montaigne. Și cum acest amic își condimenta discursurile cu trimiteri la Baudelaire, Montaigne și Pascal, Dragoș decide să vadă care-i treaba cu Montaigne.
Emilia Chebac: Cum te-ai apropiat Montagne?
Dragoș Butuzea: Am găsit la anticariat Montaigne – colecția BPT – în traducerea Mariellei Seulescu (în limbaj vechi). N-am înțeles nimic. Am vrut totuși să văd de ce toată lumea vorbește de Montaigne ăsta. Nu am vrut să-l abandonez. Am luat o variantă de pe net în franceză și am început încet-încet să traduc. Am realizat că este foarte interesant și am început să mă bucur de traducere și lectură. Înainte de a fi traducătorul lui Montaigne, am fost cititorul lui Montaigne. Pentru că trebuie șă știi am citit mult mai mult decât am tradus.
Am început cu capitolele importante, apoi din antologiile pe care le-am consultat am aflat ca sunt și alte capitole, nu la fel de celebre, dar la fel de atractive. Și așa timp de 5 ani m-am cufundat în Montaigne. În toată acestă perioada am renunțat la blog, la ieșiri cu prietenii și la călătorii. Cu alte cuvinte ajunsesm să trăiesc cu Montaigne.
Emilia Chebac: Cum îți explici că, în timp ce în străinătate este foarte apreciat, în Romania găsești cititorii lui Montaigne la microscop? De ce?
Dragoș Butuzea: În mentalul colectiv românesc nu e loc pentru Montaigne. În timp ce majoritatea filosofilor ne propun soluții, Montaigne ne invită să gândim. Mai mult, ia la mișto autori vechi (Platon), te învață autoironia și îți livrează mai multe puncte de vedere. Secretul este ca tu să alegi opinia care îți folosește. Iar ca să te încurce și mai mult, ceea ți se potrivește azi s-ar putea să nu te mai ajute mâine.
Montaigne nu are paragrafe și de aici tendința de a fugi de el. De fapt tocmai asta este plăcerea lecturii la Montaigne. Te poți opri unde vrei tu. Opera lui este un labirint pe care tu cititor poți să-l întorci cum vrei tu.
Emilia Chebac: Există cititori care ar vrea sa-l citească pe Montaigne, dar sunt intimidați de lungimea celor 3 volume. Ediția tradusă de tine este mult mai scurtă. Cum se numește și ce conține?
Dragoș Butuzea: „Eseurile despre relații, sexualitate și experiență” apărute la editura Herald. Este o ediție prietenoasă pentru începători. În același timp calitatea traducerii permite folosirea ei în lucrări de specialitate. Am ales 3 capitole de final – din cartea a III-a – care sunt fundamentale: despre relațiile lui femeile, cu cărțile și cu prietenii, despre sexualitate și despre experiență. Montaigne de la final (vol III) nu este Montaigne de la început (vol I), deși sunt tot Montaigne. Opiniile lui se schimbă. Și-a început eseurile la o vârsta și le-a terminat la alta. Între timp a fost primar al orașului Bordeaux, a călătorit mult și s-a maturizat. Cu cât înaintezi în opera lui Montaigne îți dai seama că de fapt Montaigne lasă posterității capitolele finale ale cărții a III-a. Care sunt și cele mai citate.
Emilia Chebac: Ce părere ai despre prietenia dintre Montaigne și Étienne de La Boétie?
Dragoș Butuzea: Relația lui Montaigne cu Étienne este ciudată. Și idealizată. Cum Étienne era mai citit decât Montaigne, prietenia lor era o relație spirituală foarte puternică, o relație maestru -discipol. În timp ce Montaigne era mai destrăbalat, Étienne era interiorizat și mai dedicat spre studiu. Motivul pentru care Montaigne a absolutizat această prietenie este moartea lui Étienne de La Boétie. Ulterior nu a mai întâlnit pe nimeni de nivelul lui Étienne de La Boétie.
Emilia Chebac: Ai menționat relația maestru – discipol. Ai căutat vreodată un maestru?
Dragoș Butuzea: Am avut un frate cu 9 ani mai mare (vezi dedicația cărții) – un cititor mult mai pasionat ca mine – care mi-a îndrumat lecturile. Pot spune că am avut oarecum un maestru apropiat, dar eu doream un maestru cu autoritate. O relație gen Eliade – Nae Ionescu. Se pare că și eu idealizez nevoia de maestru. Profit de asta ca să sublinez nevoia omului de a idealiza: o prietenie, o relație, căsnicia, copilăria etc – dar ar trebui să ne întrebăm dacă acesta e un lucru întotdeauna folositor pentru noi.
„Kafka e Kafka prin ce a scris nu prin ce a trăit.”
Dragoș s-a împrietenit cu Proust, l-a tradus pe Montaigne și mai nou a decis să citească toată opera lui Kafka. Știu din experiență că unui mare scriitor (de aproximativ 2 ani mă ocup de Proust) nu poate fi epuizat în câteva luni. E nevoie de timp și răbdare să ajungi la om și la subtilitățile operei sale.
Emilia Chebac: Ce ne poți spune de „relația” ta cu Kafka?
Dragoș Butuzea: Am în biblioteca cam tot ce s-a tradus la noi de Kafka. Mi-am zis că în loc de prostioare mai bine ar fi să citesc un scriitor mare. Prima oară am citit „Procesul” în adolescență, dar nu prea mi-a plăcut. M-am apropiat în schimb de „Metamorfoza”. După ce am descoperit cartea lui Walter Biemel cu 3 eseuri despre Kafka, Proust și Picasso am realizat ca Franz Kafka poate fi citit și în alte chei. Ca să mă apropii și de cărțile pe care nu le-am înțeles, am decis ca, pe lângă ficțiune să citesc „Jurnalul” și „Corespondența”. A trebuit să sap, pentru că am dat de mult fapt divers, ca să descopăr pepitele. A meritat, l-am descoperit pe omul Kafka. Acum sper ca recitirea operei să decurgă altfel.
Până la Kafka nu am mai citit în paralel opera cu biografia/corespondența/memoriile/jurnale autorului. Am descoperit un Kafka extrem de moral care spune că nu contează ce scrii ci cum ești ca om. Scrisorile din tinerețe mi-au dezvăluit un tânar intelectual evreu mult mai sociabil decât Kafka pe care îl știe toată lumea.
Mi-am apropiat omul ca să-mi apropii și mai bine ficțiunea. Kafka e Kafka prin ce a scris nu prin ce ce a trăit.
Emilia Chebac: Să nu-mi spui că mai ai și un scriitor favorit?
Dragoș Butuzea: Da, Cehov. Pentru mine este combinație ideală om – operă. Am o admirație la fel de egală pentru omul, medicul Cehov și pentru opera lui. Sunt fan nuvelistică și povestiri, dar nu și dramaturgie. Asta pentru că montările pe care le-am văzut nu m-au atras. Cehov îmi place chiar mai mult decât Dostoievski. Păcat că Cehov – ca și Kafka – a murit destul de tânar.
Emilia Chebac: O situație amuzantă din viața ta de cititor?
Dragoș Butuzea: Aveam vreo 30 de ani când am avut acestă experiență. Îmi făcusem blogul și prin intermediul lui m-am conectat cu alți cititori. În parcul Titan s-a organizat o întrunire „schimb de cărți”. Era foarte frumos afară și am decis să merg. Am ieșit din bloc, m-am apropiat de parc și mi-am zis: Frate, nu mă știu cu nimeni. Ce fac? Mă duc și spun: Bună! Sunt cutare și-am venit și eu ca o floare. Poate fi ceva ridicol. Așa că m-am întors acasă. N-am avut curajul să particip. Apoi am văzut pe net că a fost organizat ca un picnic unde toată lumea s-a simțit bine. M-am ofticat pe mine însumi.
La următoarea ediție – care a avut loc într-un bar – mi-am facut curaj și am mers. Cred că era organizat de Bookblog și o fata de acolo m-a întâmpinat. M-a întrebat ce cărți am adus și așa teama de ridicol a dispărut.
Emilia Chebac: Ce obiective turistice ai vizitat inspirat de o carte/un autor?
Dragoș Butuzea:
• Istanbul – inspirat de Pamuk am vizitat Muzeul inocenței cu cartea omonimă în mână și mi-a plăcut foarte mult
• Barcelona – după ce am citit „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafón, am mers cu o altă carte de-a lui, „Marina”, am ajuns chiar pe strada Marina și m-am plimbat pe străduțele cartierului gotic
• Paris – pentru că am citit toată „Comedia umană” mi-am dorit să văd casa lui Balzac pe care am adorat-o.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Dragoș Butuzea: Pentru că e vorba de cărți și pentru că ești o cititoare pasionată. Am văzut apoi că ești o mare admiratoare Proust. Mai știu doi proustieni: Alex Leo Serban (pe care l-am cunoscut prin intermediul blogului meu pe care-l citea și comenta asiduu) și Ovidiu Nimigean (cu care-mi amintesc o tare plăcută plimbare prin București, vorbind despre literatură). Pregătește-te de o nouă ediție Proust. Cristian Fulaș lucrează la traducerea seriei „În căutarea timpului pierdut”.
Emilia Chebac: Un iubitor/o iubitoare de cărți căruia/căreia să-i iau un interviu?
Dragoș Butuzea: Pavel Nedelcu, instagramer poliglot, căruia tocmai o să-i apară primul roman.
Pasionații de cărți îl pot urmări pe Dragoș Butuzea pe blogul lui Chestii livrești și canalul youtube Cartea la minut.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
