Este salvamontist

Cum e să fii tânăr și să nu ai un fir de păr pe cap? În perioada aceea, în care la moda erau bărbații  cu părul ondulat și rebel, să ai chelie devenea un handicap. Erai considerat neatractiv. Din fericire standardele de frumusețe au evoluat.

O astfel de persoană mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Eram la o terasă, pe litoral, împreună cu părinții și A. o prietenă de familie. Și-a făcut apariția un tânar complet chel. Eu am început să comentez și să mă distrez teribil. Mama mi-a atras atenția în stilul ei caracteristic. A fost suficientă o anumită privire și m-am potolit brusc. Păcat! Era singura distracție. Acum eram condamnată din nou să ascult conversația plictisitoare a adulților. Am înțepenit. Barbatul cu calviție se apropia de masa noastră. A salutat-o pe A., au schimbat câteva amabilități, a salutat pe toată lumea la plecare și a trecut mai departe îndreptandu-se spre masa unor prieteni. Când s-a îndepărtat am început iar să râd. A. s-a întors spre mine și mi-a spus. Vrei să îți povestesc ceva interesant despre tipul care a trecut? Eram convinsă că va urma ceva amuzant. Râzi de chelie, nu? Ce întrebare putea să-mi pună. Logic.  Și A. și-a început povestea.

Este salvamontist. Într-o zi a găsit o femeie înghețată pe munte. Vremea era rece, prognoza estima că va deveni și mai rece. Dacă o lăsa acolo și pleca după ajutoare risca să o găsească la întoarcere moartă. Era prea frig ca să reziste. Singura soluție era să o care în spate până la primul adăpost. La început a mers ușor, era chiar optimist dar începea să se întunece și se făcea din ce in ce mai frig. Parcă și greutatea din spate se dublase. Dar nu a renunțat. În sfârșit o lumină. Ultimul kilometru a fost cel mai greu. Era atât de aproape și totuși simțea că nu mai are putere. A fost tentat să o lase pe femeie jos și să plece singur. Cu ultimile forțe a mers mai departe. A bătut cu picioarele în ușă. De ce nu raspunde nimeni? E lumină. Barbatul care a deschis a înțeles dintr-o privire  ce se întamplă. I-a luat femeia din brațe, în timp ce el s-a prăbușit răpus după atâta efort. A auzit ca prin vis:

E moartă domnule, de ce te-ai mai chinuit atât să o aduci până aici. A simțit că se învarte totul în jur. Odihnește-te mă ocup eu. Ești extenuat. A adormit așa îmbrăcat. S-a trezit auzind voci pe fundal. A realizat că dormise cu căciula pe cap. A dat-o jos. A simțit cum toți îl privesc ciudat. Nimeni nu mai scotea un cuvânt. Era nedumerit. Apoi a văzut căciula. Și a înțeles. Îi căzuse tot părul. Probabil de șoc, în momentul în care a aflat că a dus în spate atâția kilometri o femeie moartă.  Nu știa că nu îi va mai crește părul niciodată.

Acum după ce îi aflasem povestea l-am privit cu atenție. Amicii lui păreau să se simtă foarte bine în compania lui. L-am mai văzut de câteva ori în aceea vară. Trecusem în cealaltă extremă. Îl priveam cu admirație. În spatele durității pe care i-o dădea calviția, stătea un om care a înțeles că a-ți ajuta aproapele la nevoie e un stil de viață, nu o vorbă cu care să faci impresie.

Acest om era din Brașov.