Am citit „Drumul spre Soare-Răsare”, romanul Ioanei Nicolaie, inspirată de o însemnare din jurnalul lui Mircea Cărtărescu, „Șapte ani stranii”. „Am aflat că Radu, fratele cel mare al Ioanei, tocmai murise. Era frig și parcul era în floare. Dar sub plafon de nori. Am mers apoi la aeroport și-a urmat ordalia drumului de întoarcere.” Așa l-am descoperit pe Radu Maxim Niculai.
Moartea lui Radu imaginată în „Drumul spre Soare-Răsare” de scriitoarea Ioanei Nicolaie. „Deschid în New York ușa hotelului, iată-mă la etajul 20. Răspunde! îi strig la ureche. Telefonul e pe mut, ea nu-l aude, a doua zi mai are niște întâlniri, iar după asta plănuiește să meargă la MoMa. Nu vreau să-ți dau vestea asta, dar trebuie să vii urgent acasă, intră mesajul. A murit Radu! Intră din nou. Sora mea citește abia dimineața. Clădirea se surpă, oceanul e un fel de tocană. Vă rog, îmi trebuie un bilet spre România. Și-o să ajung, o să ajung la înmormântare”
„Drumul spre Soare-Răsare” începe cu o luptă care se dă între diavoli, Cel Alb și Cel Galben pentru sufletul personajului principal, Radu Maxim Niculai care moare în Vinerea Paștelui (14 aprilie 2023). Structura romanului se bazează pe vămile văzduhului, în număr de 20 în religia ortodoxă, care reprezintă obstacole spirituale prin care trebuie să treacă sufletul în a III-a zi după moarte. În roman Ioana Nicolaie nu le menționează în ordine cronologică, pe unele chiar le omite, permițându-i astfel personajului să spună propria versiune a poveștii.
Radu este un tânăr care promite, doar că simțind prea mult, pe măsură ce viața îl „batjocorește”, renunță să mai lupte. Își trăiește adolescența într-o țară (Republica Socialistă România) fără perspective și fără libertate. Elev inteligent, ratează înscrierea la Liceul de Marină din Constanța (a se vedea scena sfâșietoare din roman), dar reușește să intre la cea mai bună clasă la Liceul Industrial din Văralia (Sângeorz -Băi). Ține jurnal „Căci viața, înțeleg de-odată, nu e niciodată în ce se arată, ci în ce se ascunde.” și scrie poezii. Dă la facultate, dar o diferență de numai 5 sutimi îi decide destinul. În loc să devină student în Cluj, ajunge miner la Rodna. Într-o zi mina se surpă și are parte de o experiență care îl va marca pe viață. Primește ordin de încorporare, pleacă la Unitatea de Aviație din Periș unde jurnalul și caietul cu poezii sunt descoperite. „Poietul” are parte, în mediul brutal pe care armata îl încuraja, de încercări și umilințe greu de dus. Serviciul militar a reprezentat pentru Radu timpul când a fost „eu contra eu”.
Dar indiferent de ce i se întâmplă, Radu merge mai departe pentru că dragostea îi dădea aripi. Radu este român și provine dintr-o familie cu mulți copii, dar cu resurse puține. Helga Schuler este nemțoaică, cu rude în Vest, care se trăgea dintr-o familie educată. Bunicii Helgăi au fost prieteni cu Ion și Fanny Rebreanu (vezi paginile 105- 109 din roman)
Iubirea în perspectiva lui Radu. „Dragostea nu se furișează, nu se ascunde, nu e cu gura cusută. Dimpotrivă, strigă din toate încheieturile. Dragostea e limpede și cristalină. Ne ține-n chihlimbar pe noi, cei doi adolescenți care am fost cândva.” Dacă, acolo în Germania, Helga s-a mai gândit la Radu, vă las să descoperiți din carte.
Radu, după plecarea Helgăi (1985), mai are câteva tentative de a se agăța de viață. Dar episodul Mona și capitalismul sălbatic care a pus la pământ economia localităților mici îl fac să se refugieze în alcool. Noua schimbarea de regim s-a dovedit raiul profitorilor, dar pentru Radu libertatea a venit la pachet cu suferință și singurătate. A pierdut tot, s-a pierdut pe el, dar niciodată nu s-a dezis de dragostea pentru Helga.
„Dragostea nu va pieri niciodată. Și nu a pierit. A trecut limpede prin vremea Monei, a tunelului, a Bețivei. E și acum cu mine. Nu mă ridic să arunc în foc, așa cum am făcut cu scrisoarea pe care am scris-o mai sus, și foile astea de abur. Sunt mărturie. Poate nu-s de folos pentru mine, dar acum, la capătul capătului, mă gândesc că dragostea e binele. Iar binele meu, cât am trăit pe lume, ai fost tu, Helga.”
Spațiul geografic în care se desfășoară acțiunea romanului Ioanei Niculaie este marcat cu sânge. Mi-a plăcut modul cum scriitoarea proiectează povestea lui Radu pe un fundal care reprezintă o istorie a suferinței:
• Răscoala lui Gheorghe Doja care, datorită amplorii și organizării, a fost considerată un adevărat război țărănesc împotriva asupririi feudale. Intervenția armatei regale ungare decide, în ultima fază, soarta răscoalei. Gheorghe Doja este prins, pus pe un „tron” de fier încins în foc, în timp ce soldații lui, morți de foame, mâncau bucăți din el.
• Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan ridica iobagii (români, maghiari și sași), meșteșugari, preoți, minerii din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș împotriva constrângerilor feudale la care erau supuși. Capii revoltei sunt prinși: Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost trași pe roată.
• Revoluția de la 1848. Printre liderii mișcării din Transilvania se remarcă Avram Iancu, avocatul care a reușit să strângă 25000 de țărani și împreună să se ridice împotriva asupritorilor.
• Dictatul de la Viena, 30 august 1941, când România a fost silită să cedeze Ungariei lui Horthy Ardealul de Nord.
Capitolul meu preferat din „Drumul spre Soare-Răsare” este povestea lui Niculai Maxim, bunul lui Radu. Avea 28 de ani când a fost convocat la încorporare. România cedase deja Ardealul de Nord, iar cei din Compania de Muncă Românească nr. 1042, înrolații în 1 iulie 1943, bătuți, înfometați și în zdrențe au construit calea ferată Bistrița-Târgu Mureș. Despre tratamentele aplicate plutonul cu „200 de secături românești, țigănești și evreiești” aflați mai multe din roman. Ioana Nicolaie dovedește potențial pentru roman istoric. Mi-ar plăcea să scrie o carte despre patimile românilor transilvăneni din perioada Dictatul de la Viena.
Personajul Radu Maxim Niculai nu a avut parte de viața pe care a meritat-o, dar Ioana Nicolaie prin povestea construită îi oferă șansa de a fi înțeles. Pe scriitoare o găsiți pitită în personajul Arsenia, dar totul cu măsură, ficțiunea deține rolul principal.
Scriitoarea a mărturisit (într-o emisiune culturală) că nu-și poate scoate din minte „lumina care se pune peste viața celui drag”. Cred că nu întâmplător Paștele este atât de prezent în „Drumul spre Soare-Răsare”. Toate marile evenimente se petrec în preajma Paștelui sau în zilele de Paște. Este sărbătoarea în care lumina vine de la flacăra lumânării. Flacăra ei este unică, verticală, cutezătoare, dar și fragilă. Ca să reziste are nevoie să fie protejată.
Radu, personajul din „Drumul spre Soare-Răsare”, are însă în comun cu Radu, fratele Ioanei Nicolaie, pasiunea pentru poezie. Radu din roman și-a transcris cele mai bune poeme într-un caiet cu copertă cartonată gri, iar Radu, fratele scriitoarei și-a adunat cele 170 de poezii într-o agenda neagră. Acestea din urmă vor fi publicate, în această toamnă, în volumul „Picurând apa”.
Despre Radu Maxim Niculai am aflat din jurnalul lui Mircea Cărtărescu, apoi am descoperit personajul construit de Ioana Nicolaie în „Drumul spre Soare-Răsare”. Despre roman vom discuta pe 11 septembrie la „Clubul de carte Emilia Chebac” – link eveniment aici. Scriitoarea Ioana Nicolaie a confirmat prezența la eveniment.
Scriu pe emiliachebac.com și moderez „Clubul de carte Emilia Chebac”. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.
