„Dezrădăcinații” este „o poveste nouă dintr-o lume veche” cu acțiunea plasată în Govora, unde toată lumea cunoștea pe toată lumea și unde locuitorii se sufocau sub dictatură lui Ceaușescu. Până într-o zi, când viața govorenilor a fost perturbată de dispariția Anei Decu, o adolescentă de 13 ani. Ca tip de roman, „Dezrădăcinații” este un melanj de thriller, roman istoric și roman social.
Cătălin Ceaușoglu reușește cu „Dezrădăcinații” ceva unic în literatura română contemporană. Scrie despre perioadă comunistă, fără a cosmetiza trecutul, asezonând povestea cu ingrediente occidentale ce amintesc cititorului de Twin Peaks. Personajele nu sunt ceea ce par, atmosfera de neliniște învăluie ca o ceață cititorul, în timp ce răul, odată cu dispariția fetei, se întinde ca o plagă peste micuța așezare.
Structura romanului are două planuri: anul 1984, marcat de dispariția Anei Decu și perioada 1999- 2000, minunat scoasă în evidență cu ajutorul jurnalistei franceze, Sophie Tobrouk care vine în România pentru a face un documentar despre cazul fetei „evaporate” în perioada comunistă.
10 motive pentru care merită să citiți „Dezrădăcinații” (prefer să va dau indicii, nu să vă stric plăcerea lecturii):
1. Tip de personaj rar întâlnit în literatura română contemporană. Locotenentul Sebastian Popa provine dintr-o familie importantă, tatăl era un influent politician pe vremea lui Ceaușescu. Investighează dispariția Anei Decu, dar este un inadaptat și ca toți inadaptații nu respectă canoanele mediului profesional din care face parte. În loc de un milițian tipic, Popa împrăștie prin toți porii un iz de polițist occidental. Are succes la femei, dar stă prost cu coordonarea. Întâlnirea cu ea (Adela, Ileana) s-a petrecut mereu în locul și timpul nepotrivit. Într-un caz dificil empatizează cu victima, taxând radical derapajele abuzatorului. Acesta este și motivul pentru care, urmărindu-se mușamalizarea scandalului, ajunge la Govora. Ar fi putut avea totul, într-o perioadă când majoritatea oamenilor nu aveau nimic, dacă nu ar fi ținut atât de mult la valori și principii. Pentru că nu poate să închidă ochii, Sebastian Popa ajunge să-și ruineze viața căutând o adolescentă dispărută timp de 5 ani. Deși existența lui se prăbușește în această luptă, Seba este cel mai luminos personaj al cărții. Este sensibil ca o mimoză la mirosurile dezagreabile, iubește cărțile și hortensiile. Asta nu înseamnă că nu are crize și nu este greu de suportat de către cei apropiați.
2. Subtilități care fac diferența. Nicu Ghenea este un personaj care se dezvăluie gradat. Când cititorul este convins că i s-au epuizat ideile, ei bine, acest monstru mai inventează ceva. Despre limbajul vulgar folosit în cărți am mai spus și o voi spune în continuare, acest limbaj este apanajul torționarilor. De fiecare dată când un scriitor îl folosește într-un roman, în context nepotrivit, ei au învins. Apare și în „Dezrădăcinații” și am fost dezamăgită, dar pentru că aveam în față un text cum nu mai întâlnisem în literatura română, i-am mai dat o șansă. Cătălin Ceaușoglu (din tot ce am citit până acum, posibil să mai fie cărți la care încă nu am ajuns) este primul scriitor care asociază trivialitățile cu personajul potrivit. Și tot Cătălin Ceaușoglu arată cum intoxică acest personaj lumea din jur. Subalternul lui Ghenea, plutonerul-adjutant Vasile, deși un om bun, expus zilnic la explozia de trivialități, preia limbajul. Și când un om bun vorbește ca ei, ei au învins. Aceste subtilități sunt bine punctate în „Dezrădăcinații”.
3. Drama dezrădăcinaților. Legătura dintre cele două planuri este făcută de Sophie care se îndrăgostește de un imigrant român. În capitolul 33 al cărții o să înțelegeți de ce jurnalista a fost atrasă de povestea fetei dispărute din România. Deși ea are cetățenie franceză, părinții ei s-au refugiat în Franța după Masacrul de la Oran. Pe 5 iulie 1962, când Algeria și-a câștigat independența, arabii aproape au exterminat populația pieds noirs din cartierul Oran. (Personalități pieds noirs: Claudia Cardinale, Albert Camus, Yves Saint- Laurent, Daniel Auteuil, Jaques Derrida.) Trăiește în Franța, dar rădăcinile ei sunt fragile. Dragă cititorule, dacă în drumurile tale prin țară o vei întâlni vreodată pe Sophie, în loc să te miri că a ales România, întreabă-te de ce a făcut-o.
4. Cărțile ocupă un loc important în „Dezrădăcinații”. Sebastian Popa citește, Ileana citește, iar Angela (mama Anei) este bibliotecară. La Govora se ținea un cerc de carte (club de carte suna prea burghez în perioada comunistă) în fiecare joi, ora 6:00, în sala de festivități. În timpul dictaturilor, grupurile de carte au fost mai mult decât un loc de dezbateri intelectuale, au fost o formă de rezistență. De multe ori cărțile sunt paravanul perfect pentru activități ilegale. E plină istoria literaturii de astfel de exemple (vezi „Citind Lolita în Teheran”, „Scrisori din insula Guernsey”, „Infinitul într-o trestie”, sau „Pe aripile vântului” unde fragila Melanie, folosindu-se de o carte, salvează viața unor sudiști care riscau să fie arestați de către yankei.) În „Dezrădăcinații” asocierea cercului de carte cu o activitate clandestină va juca un rol cheie în destinul Anei.
5. In vino veritas. Și de parcă rolul cărților nu era suficient, Cătălin Ceaușoglu introduce în „Dezrădăcinații” un personaj, puțin folosit în romanele autohtone, vinul. Cum cărțile și vinurile fac echipa bună, producând mare bucurie intelectuală și senzorială, această alianță dezvăluie un scriitor cu gusturi rafinate. Mi-a plăcut că nu a fetișizat vinurile, nu a bătut câmpii despre vinuri unicorn, scopul lor în roman este de a pune în valoare emoții, nu de a conferi statut social personajelor.
6. „Dezrădăcinații” e mai puțin despre disprețuitorul „noi, românii …” și mai mult despre lupta noastră cu o societate stoarsă de valori, moștenită din perioada comunistă. 50 de ani s-a proliferat suspiciunea, trădarea și frica de Securitate. Comunismul a răsturnat valorile. Bineînțeles că s-au acumulat frustrări pe care unii, după 1989, le-au depășit, alții nu. Sunt și astăzi oameni, rămași prizonieri într-un tărâm al urii și răzbunării, care mai cred că agresivitatea spală umilințele îndurate. Cătălin Ceaușoglu se ține departe de acest curent care incită la agresivitate, răzbunare și încurajează disprețul pentru Romania. Mesajul cărții, avem nevoie de timp pentru a reclădi ce s-a distrus în comunism.
7. Personajele nu sunt ce par a fi. Există barbarie, dar există și oameni cărora le pasă, unora nepermis de mult, există suferință până la cer, dar și victime care fac victime.
8. Autenticitatea romanului. Cititorii care au prins copilăria și adolescența în comunism vor regăsi printre personajele romanului oameni din trecutul lor. Își vor aminti de lupta de supraviețuire a părinților, despre bunurile la care aveau acces doar protipendada comunistă, despre atmosfera sufocantă și lipsa de perspectivă. Toate acestea au fost surprinse de Cătalin Ceaușoglu într-o perspectivă pe care puțini scriitori au exploatat-o. Acțiunea cărții e sumbră, dar Ceaușoglu nu o impune dictatorial, ci mai degrabă te face să o simți, dar și să apreciezi ce binecuvântat ești astăzi.
9. Un ritm constant al romanului. „Dezrădăcinații” începe bine, parcă prea bine ca scriitorul să poată menține ritmul, mi-am spus. Când credeam că nimic nu mă mai poate uimi, urmează partea a doua a romanului în care o paletă de personaje, excelent creionate, ne împărtășesc propria viziune despre dispariția Anei. Asta e partea cea mai strălucita a romanului, mi-am spus din nou. Mai mult nu se poate! Dar, spre încântarea mea și în partea a treia, Cătălin Ceaușoglu, reușește să păstreze ritmul. Finalul neașteptat (motivarea dispariției Anei), declarația de dragoste aproape șoptită, pe care un personaj o face României și reorientarea carierei, aceluiași personaj, din zonă televiziunii într-un domeniu nou, fac loc speranței. Limitată, dar suficientă astfel încât să devină o variantă de luat în calcul, atât pentru personaj, cât și pentru cititorii. „Capătul unei lumi poate fi foarte bine începutul alteia. Totul e să mergi mai departe.”
10. Prin numărul generos de pagini, alternarea planurilor, scriitura care nu slăbește ritmul și jongleriile pe care le face Cătălin Ceaușoglu în structura romanului, „Dezrădăcinații” mă trimite cu gândul la „Asasinul orb” romanul lui Margaret Atwood.
„Dezrădăcinații” este o carte despre întuneric, dar și despre lumânări cu flăcări fragile. Dacă faci parte din categoria celor care crezi că lumina lor nu poate alunga întunericul, îți propun o schimbare de perspectivă. Imaginează-ți că nu ești pe pământ, ci undeva în cer, iar de acolo nu întunericul se vede, ci puzderia de luminițe: Sophie, Sebastian, Ileana, Angela și toate personajele care au refuzat să treacă de partea răului. Eroii nu câștigă întotdeauna, dar prin scriitori precum Cătălin Ceaușoglu lupta și vocea lor contează. Asta este menirea cărților, să nu lase întunericul să stăpânească lumea.
Scriu pe emiliachebac.com și moderez „Clubul de carte Emilia Chebac”. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.
