Mă numesc Alexandra și am avut noroc…

Acum 2 zile vorbeam, la o terasă, despre cazul Alexandrei Măceșanu cu o fostă colegă de facultate. În drum spre casă m-a rugat să luam împreună un taxi și să mă asigur că intră cu bine în scara blocului.
– De ce? am întrebat-o.
– E o poveste mai veche care s-a petrecut în urmă cu 10 ani. Când ai timp aș vrea să scrii pe blogul tău despre asta. Dar fară să-mi dai numele real.
– Și atunci ce nume să pun?

M-a privit, mi-a strâns mâna cu putere și cu lacrimi în ochi și mi-a spus. Te rog începe așa:
Mă numesc Alexandra și am avut noroc…

Am înmărmurit.
– Poți povesti acum, te ascult.
– Nu aici. Aș prefera să urcăm la mine.

Mă numesc Alexandra și am avut noroc…

N-am să uit, câte zile voi avea, seara aceea târzie de noiembrie. Era frig, întuneric și vântul sufla cu putere. Abia așteptam să ajung acasă. De dimineață, la birou, asistasem la o discuție tare urâtă. De ceva timp, mă întrebam, în fiecare zi, dacă merită să mai rămân sau ar fi cazul să-mi dau demisia. Tot gândindu-mă la asta, am uitat să-mi sun soțul. În serile în care întârziam venea să mă ia de la metrou. Nu voiam sa-l mai aștept încă 10 minute să ajungă. Nu mi-a fost niciodată frică de întuneric plus că locuiesc într-una din cele mai sigure zone ale capitalei. Ce putea să se întâmple?

Am simțit că mă urmărește cineva. Un hoț mi-am spus. Am strâns cu putere poșeta. Aș fi vrut să o pot strânge cu ambele mâini, dar mă încurca umbrela. Trebuie să renunț la iataganul asta. Să-mi iau una mică care să-mi încapă în geantă. Am început să măresc pasul. Era deja în spatele meu.

Apoi totul s-a desfășurat extem de rapid. S-a postat în fața mea. Era un tip mic de statură, dar cu o privire feroce. Am simțit o mâna care se strecoară între picioarele mele încercând sa-mi traga în jos lenjeria. Nu era absolut nimeni pe stradă. Agresorul studiase bine terenul. Locul era ferit, iar dacă aș fi strigat după ajutor, până ar fi ajuns cineva, ar fi fost deja prea târziu. Individul trăgea de mine. Am simțit în mână umbreala și l-am lovit încerând să-l țin cât mai departe. S-a dezechilibrat, dar și-a revenit și iarăși s-a repezit spre mine. A început să-mi vorbească extrem de vulgar. Folosea cuvinte care nu pot fi reproduse.

Nici acum nu-mi explic de unde am găsit atâta curaj. Am început să-l lovesc cu umbrela. De data asta cu toată forța de care eram în stare. Cred că l-a durut pentru ca s-a întors cu spatele să se protejeze. Am luat-o la fugă, dar m-am împiedicat și am căzut. Distanța care ne despărțea nu era suficient de mare ca să mă pună la adăpost. A recuperat-o rapid. Am reușit să mă ridic, dar era tot mai aproate. Dacă ajungea la mine nu puteam să mă lupt cu el. Atunci am intrat cu adevărat în panică. Nu voiam decât să scap. Încercam să mă îndrept spre o scară de bloc puternic luminată care era destul de aproape. Dar era prea tărziu, era deja îi spatele meu. Îl auzeam cum gâfuie. M-am întors. N-a fost nimic calculat. Înstinctul de aparare m-a făcut să pun ca bariera, între mine și el, umbrela. Ori el nu se aștepta, ori eu eram prea îngrozită și am făcut o mișcare bruscă, iar vârful umbrelei i-a zgâriat zona de sub ochi. Și-a dus mâna la obraz și m-a înjurat. De data asta, nu a mai fost luat prin surpridere, nu a mai așteptat să-l lovesc și mi-a smuls umbrela.

Rămăsesem complet fără apărare, am fugit și m-am adăpostit în scara de bloc luminată (pe atunci nu erau interfoane). Am încercat să țin de clanță. Am așteptat să apară. Nu-l mai vedeam. M-a proptit cu spatele în ușă, mi-am sunat soțul și i-am spus unde să vină. Imediat ce-am închis am văzut un bărbat care voia să intre. Ce să fac, unde să mă duc? Sunt mai mulți, mi-am spus. Ajunsesem la capătul puterilor, nu mai eram în stare să gâdesc limpede. Dar am avut noroc. Bărbatul de la ușă a sesizat imediat ce s-a întâmplat.

– Domnișoara nu intru. Ați pațit ceva? Sunați la poliție. Sunați un cunoscut. Nu vreau să vă fac nimic rău, nu mă mișc de aici până nu vine cineva după dumneavoastră.

Am crezut că mă păcălește. De unde știa el ca am fost atacată? Credeam că sunt înțeleși între ei. Nu știam cum arătam: aveam ciorapii rupți și genunchii însângerați de la căzatura, un nasture rupt la pardesiu, mâinile zgăriate și o expresie terorizată. Cu asemenea semnalmente era simplu să ghicească cineva în ce situație mă aflam.

L-am așteptat pe Radu. A fost cea mai chinuitoare așteptare din viața mea. Domnul respectiv s-a ținut de cuvânt . M-a păzit până a ajuns soțul meu. Ne-a spus apoi că agresorul renunțase pentru că-l văzuse pe el. Apoi a ajuns și poliția. Iar acum începe o poveste desprinsă dintr-un scenariu prost.

Oare de ce în momentul în care au venit cei de la poliție am simțit că privirea unuia din ei, erau 2, se oprește nepermis de mult asupra mea. Într-o situație și așa destul de înjositoare pentru o femeie, ar trebui ca bărbații să nu facă asta. Nici felul în care arătam nu l-a oprit, nici măcar prezența lui Radu. Oare daca aș fi fost singura cum ar fi fost? Tot el a întrebat:

– Ce v-a facut doamna?
– A încercat să mă violeze.
– Și a reușit?
– Nu.
– Deci nimic. Atunci să fiți sănătoasă.
– Și nu vreți să știți nimic despre el? Omul ala nu se va opri aici. Va mai ataca.
– Credeți că avem timp de povești. Avem cazuri mult mai serioase.
– Dar… Nu am avut timp să termin pentru că m-a întrerupt.
– Doamna pot sa va dau un sfat?

Mă așteptam, în sfârșit, să spuna ceva inteligent.

– Cu o asemenea poșetă cereți să fiți atacată. Să nu spuneți că nu v-am averizat.
– A fost tentativa de viol, nu de furt!
– Doamna vi s-a părut, eu cred ca a fost furt.
– Ați fost dumneavoastă acolo și știți cum s-a întamplat?
– Normal că v-a îmbrâncit. Dar ca să vă smulgă poșeta.
– Cineva a vrut să-mi smulgă lenjeria intimă nu poșeta!
– Sunteți atât de speriată, încât nu mai știți ce s-a întâmplat în realitate.

Atunci a intervenit soțul meu.
– Asculta, chestia cu poșeta este deplasată! Și insinuarea cu furtul.
– Știu că sunteți supărat, dar bine că nu a pățit nimic
– Dar altele vor păți, a spus Radu. Iar tu cu atitudinea asta vei fi părtaș.

Nu o să redau tot dialogul. Polițistul a plecat convins că eu inventasem tot, iar eu convinsă că poliția, în viitor, nu numai că nu mă va proteja, mă va găsi tot pe mine vinovată.

Stau într-o zona liniștita a Bucureștiului. Poșeta nu era un Hermes, ci o poșeta decentă, de la un magazin românesc de unde cumpăra multe din femeile care circulă, în București, cu transportul în comun. De ce i-o fi atras atenția domnului polițist mai mult decăt semnalmentele agresorului și modul în care acesta acționa, nu aș putea să spun. Dacă eu nu eram o victimă din punctul lui de vedere, pentru ca violul nu a fost finalizat, cu siguranța el pentru mine a fost o victimă a modei. Altfel nu-mi explic de ce îl obseda atât poșeta mea.

A doua zi în metrou a fost cumplit. Am văzut un bărbat zgâriat sub ochi. Eram convinsă că este cel care mă atacase. Mult timp am văzut în bărbații cu aceeași silueta și statură pe agresor. Mă simțeam permanent urmărită. Deși au trecut 10 ani de la aceea întâmplare, încă nu am curaj să merg singură pe întuneric. Tot de atunci nu mai suport să aud cuvinte vulgare care fac referire la anatomia unei femei. Nici nu vreau să-mi imaginez cum decurge discuția între victima unui viol și acest polițist. Probabil îi va reproșa că natura a înzestrat-o cu picioare lungi și frumoase, sânii prea mari și variațiuni pe aceași temă. Pe scurt pentru el întotdeauna victima e vinovată.

Atunci nu am avut curaj să povestesc nimănui întâmplarea. Am spus doar unei singure persoane, mama unei prietene care stătea la un bloc alăturat.

– Ai înnebunit ce cautai singură seara aici în zonă. Ai idee câte violuri au fost în ultima perioada? Mi-a spus o cifra care m-a năucit.
– Dar de ce? E o zona civilizată.
– Pe ce lume trăiești? Era, dar de când s-a făcut un adapost pentru oamenii străzii, aici în colț, uite ce se întâmplă? S-au facut o mulțime de sesizari la poliție, dar n-au luat nici o măsură. Ai avut mare noroc. (Peste câteva luni acel adăpost s-a desființat.)

Când și-a terminat povestea am întrebat-o:
– Ești sigură că vrei să o public?
– Da! Mă numesc Alexandra și am avut noroc… Dar asta nu înseamnă că mă simt protejată.