Love story 2

Love story va fi o proză scurtă. O poveste care se va întinde pe parcursul a 4 articole:

• Articolul 1 Maria, personajul feminin,
• Articolul 2 Victor, personajul masculin,
• Articolul 3 povestea lor de dragoste,
• Articolul 4 finalul.

vezi și Love story 1

Victor are 36 de ani. Înalt, suplu este genul care nu poate sta prea multă vreme într-un loc. Nu este făcut pentru munca de birou. Senzație accentuată și de părul rebel care nu rezistă încătușat într-o frizură regidă. Tunsoarea asta îi conferă un aer de persoană rătăcită prin viață dar privirea rece, tăioasă contrazice imediat primă impresie. Aerul de ființă rătăcită este pentru fraieri, „deștepții” știu imediat cine este Victor. Fiul lui Marcel Petrescu, ministru în actuala guvernare.

Locuiește singur într-o vilă în zona Domenii. A fost nevoie de o revoluție în familia Petrescu pentru ca Victor să poată evada din reședința clanului. Bugetul obținut de la tatăl lui pentru acestă cutezanță a fost zero. Casa a cumpărat-o, sacrificându-și toate economiile pe care le avea. Și-a luat hainele, mașina și s-a mutat într-o „dărăpănătură”. O darapănătură după standardele lui Marcel Petrescu,  în realitate o casă pe care multe familii din Romania nu și-o pot permite, după o viață de muncă cinstită și un credit care se întinde pe zeci de ani.

Renovarea a început-o cu Claudiu. Singurul prieten pe care îl are. Pe Claudiu l-a cunoscut la un curs de desen în clasele primare. Pe atunci Victor era vedeta. Un talent ieșit din tipare.  Acum lucrurile stau exact pe dos. Claudiu e arhitect și încă unul priceput. Pentru Victor a făcut voluntariat, deși era coadă la ușa lui. Asta pentru că își dorea să îl scape de sub tutela familiei. Era nevoie însă de bani pentru materiale și echipa de muncitori. Claudiu l-a împrumutat. Petrescu i-a ghicit strategia. A 2-a zi Victor avea banii în cont, dar și controlul total asupra vieții lui. Petrescu i-a dat acordul lui Claudiu să facă ce dorește. A pus o singură condiție. La mansardă să facă un atelier unde Victor să poată picta. Astfel Victor a intrat de bunăvoie în colivia de aur, a revenit singur în captivitate. Omul asta e diabolic, țese intrigi cu o finețe bizantină! avea să se confeseze Claudiu soției. Nu mi-aș dori să îl am dușman! Experiența asta l-a marcat pe Claudiu, dar l-a pregătit pentru o lume cu care avea să facă în viitor afaceri. Lumea ministrului Petrescu. Lumea în care puterea și banii dictează.

Victor nu este căsătorit și nici nu are de gând, pentru că este într-o relație desăvârșită cu propria persoană. Totul se învârte în jurul lui. Era preferatul „Marelui Petrescu” intemeietorul dinastiei, fost ofițer de securitate. În fața lui nu sufla nimeni. Când vroia ceva, restul trebuiau să execute fără întrebări. Automat Victor a devenit favoritul tuturor. Cine avea curaj să-l contrazică? În prezența lui toți simțeau nevoia să privească peste umăr, de parcă în aer plutea o amenințare. Lui Victor în copilărie îi era groază de el. Când a crescut a vrut să se răzbune. Știa ca nu suporta preoții. Avea 18 ani. I-a spus că dă admitere la Teologie și atunci s-a dezlănțuit iadul.  Bunicul s-a repezit la el și a început să-l lovească sălbatic. A încremenit, a realizat atunci că omul are în spate un exercițiu îndelungat la acest capitol. Urla, înjura și lovea cu putere. În fața lui stătea un om transformat în bestie de un cuvânt… preot. Dacă nu întra bunica l-ar fi lovit. Dintr-o privire a înțeles ce se întâmplă. Ești bolnav, ce ai făcut o să te urmărescă toata viața și pe tine și pe noi. Nu mai căuta vinovați, trebuia să te gândești la asta atunci la școala de meserii când ofițerii de securitate au venit să vă recruteze. Nimeni nu-ți oferă ceva gratis. Totul are un preț. Ai devenit ofițer de securitate încheind un pact cu diavolul. Alții erau îngroziți de ce se întâmplă. Tu credeai fiecare cuvânt pe care îl spuneau ticăloșii aia, sau te prefăceai magistral. Victor era prea șocat să mai întrebe ceva. A observat atunci un lucru, singura care îl punea la punct era bunica. Din acel moment nu i-a mai vorbit decât în prezența ei.

Nu a muncit cu adevărat nici o zi în viața lui. De fapt au fost ceva tentative. Prima la firma familiei. Dar să te trezești în fiecare zi dimineața, să stai înțepenit 2-3 ore într-o sedință, să asculți tot felul de tâmpenii din care să nu înțelegi nimic, era prea mult. A lăsat afacerea familiei pe mâna fratelui care a răsuflat ușurat. Se pricepea mult mai bine. Expresia „a călca pe cadavre” parcă se inventase pentru Alexandru. Genele bunicului și ale tatălui erau prezente din plin la el.

Apoi au încercat să-l ademenească cu un post de conducere la o companie de stat. Nu trebuia să facă nimic, doar așa să aibă și el o ocupație. Nu a rezistat mai mult de 5 luni. Îl îngrețoșau lingușitorii care veneau să raporteze în fiecare minut pe cineva sau ceva, să se milogească pentru un post de conducere. Ca să scape de un individ foarte insistent a cedat. A obținut postul visat și drept mulțumire a trebuit să îi suporte zilnic urletele din biroul de alături. Nu suporta nici „frumusețile” care își doreau o „carieră” și i se ofereau pe tava. O fi afemeiat, dar are totuși niște standarde! Nu se dă în vânt după cele care se vînd pe o friptură, prefera genul care știe să pună picior peste picior pentru un briliant. Mă rog, ca să poți face asta îți trebuie ceva minte și să îți asumi un statut pe care cele din prima categorie îl negau cu vehemență. Într-o zi a dispărut și s-a întors la ce știa el mai bine femei și mașini. Categoria lux. Abil, nu o făcea cu ostentație și asta îi conferea ceva clasă. Nu vorbea niciodata urât despre femeile din viața lui, nu aparea în tabloide, își păzea cu strășnicie viața privată. La despărțire era mereu generos cu ele și scăpa de o legatură care începea să îl obosească cu un „meriți ceva mai bun”.

Absolvent al Academiei de Arte Frumoase, în facultate promitea, profesorii îi preziceau un viitor strălucit. Atât că în familie au apărut banii, din ce în ce mai mulți bani. Ori arta și banii nu fac o colaborare prea bună. A rămas cu eticheta de artist. Acum se limitează la câteva portrete pe an, oameni cu care intră în contact. Cel mai tare se distra când facea portretul iubitelor. Unele din ele nu aceptau nici un rid de expresie. Multe nu știau că sunt supuse unei probe.  Le testa superficialitatea. Să faci pe modelul poate să fie simplu, dar să înțelegi că portretul nu e fotografie care poată fi  photoshopată se pare că este mai greu. Îi cereau să retușeze pe ici pe colo. Nu înțelegeau că perfecțiunea distruge din expresivitate. Se doreau senine și cretine. A renunțat să mai deseneze. Câte puțin în fiecare zi, l-a părăsit și talentul și inspirația.

În biserică Victor intra ca un estet nu ca un credincios. In familia lui mersul la biserică nu constituia o prioritate. Bunicul până a închis ochii, acum câteva luni, avea o aversiune față de preoți, față de un anumit preot. Tatăl i-a moștenit și el ranchiuna. Victor nu le împărtășea stilul asta de viața. Să nu intri în biserică era o tradiție de familie, tradiție care avea să fie ruptă în curând, dar Victor nu avea de unde să știe asta.

Îi place să citească, dar n-a mai pus mâna pe o carte de un an. Îi place să deseneze, dar nu a mai făcut-o de mult, în afară de câteva portrete de 2 bani. Îi place să mearga la bunica la masă, dar nu-și mai face timp nici pentru asta. Îi place să iasă cu cainele în parc, dar nici pentru asta nu mai găsește timp. În schimb viața lui e guvernată din ce în ce mai mult de lucruri care nu îi plac. A ajuns să duca dorul lucrurilor simple.

Ca stil vestimentar Victor e unic. Preferă hainele plictisitoare, sobre, fără excese, ușor desuete pentru vârsta lui. Ținutele astea pe unul mai puțin hărăzit fizic l-ar compromite definitiv cu eticheta: se îmbracă prea clasic El este catalogat drept original. Nu tricouri mulate, nu blugi sfâșiați, nu bijuterii. Nu poartă nici măcar ceas. Nu-i vede rostul atât timp cât are mereu telefonul cu el. Totul este o scenografie bine pusă în scenă. Ținutele astea îl pun excelent în evidență. Pe undeva este conștient că a pierdut în bătalia cu viața ori așa oamenii mai puteau să întrevadă rămășite din el, din tânărul strălucitor care odată promitea. O vestimentație prea actuală de la creatorii de top, ar fi anihilat într-o secundă omul. Așa cunoscuții, dar și necunoscuții îl văd pe el nu vestimentația. Un mod prin care își protejează unicitatea.

Nu este atât de puternic pe cât se crede și nici optimist. Prostia aia cu gândirea pozitivă nu se aplică la el. Nu este convins că dacă mâine ar pierde tot, pe cei dragi și averea, ar fi în stare să gândească pozitiv. Nu are curaj să se desprindă de lumea pe care o urăște cu fiecare zi tot mai mult, îi este frică să încerce altceva deși își dorește cu disperare asta. Îi e frică de respingere, îi e frică că nu e valoros. Crede că fără banii tatălui nimeni nu s-ar uita la el. De aceea se detestă pe el în primul rând și apoi pe cei care îi prețuiesc averea. În loc să acționeze și să iasa din zona de confort se complace și se programeză pentru ratare și nefericire.

Până una alta își schimbă periodic mașina și iubita, mai trece pe la bunica când este cu moralul la pământ, frecventează cluburile la modă și evenimentele mondene. Devine din ce în ce mai blazat fără să mai așteapte nimic. Habar nu are ce surpriză îi rezervă destinul.

Va urma