Love story 3

23756278_2035006660076665_886367545_n

Love story va fi o proză scurtă. O poveste care se va întinde pe parcursul a 4 articole:

  • Articolul 1 Maria, personajul feminin,
  • Articolul 2 Victor, personajul masculin,
  • Articolul 3 povestea lor de dragoste,
  • Articolul 4 încheierea.

vezi  Love story 1 și Love Story 2

Maria a părăsit Biserica Cașin. Obișnuia să aprindă câte o lumânăre pentru cei dragi, vii sau morți. Pe Atanasie Tomescu nu l-a cunoscut. Cu toate astea de când i-a descoperit trecutul era tot mai prezent în viața ei. Intrase în biserica pentru ei, dar și pentru ea. O făcea mai ales în momentele acelea când simțea că îi fuge pământul de sub picioare. Nu a realizat cât a stat. Ecranul telefonului a confirmat că este târziu. Dacă se grabea, va reuși să ajungă la restaurant înaintea clientului. Întalnirea era programată la 10.30. a.m. Era aproape. A mărit pasul. Nu făcea asta de obicei, dar acum a hotărât să treacă pe roșu. Traficul nu era prea intens. Nu părea periculos.

Victor avea o zi grea. A fost nevoit să se trezească în jur de 7, ceea ce nu prea i se întâmplă. Era o excepție, bunica este în spital. Ar vrea să vorbească cu medicul. Nu este un matinal, dar îl îngrijorează starea ei. Se vede asta din cuta dintre sprâncene mult mai pronunțată ca de obicei și din maxilarele tot mai încleștate. Are noroc, nu e foarte agomerat. Când face dreapta pe Alexandru Constantinescu, îi apare brusc în fața o femeie. Nu se aștepta ca într-o intersecție atât de mare un pieton să treacă pe roșu. A frânat cât de tare a putut. Cu toate astea tot a lovit-o. A coborât. Se ruga să nu fie ceva grav. O vedea că încearcă să se ridice. Nu putea pune piciorul drept în pămant. A ajutat-o. Ce privire stranie are! Au urmat procedurile standard pentru un accident. Ea a dat un telefon în care anunța pe cineva că nu mai ajunge. A sosit salvarea. Reținuse un nume, parcă Maria Tomescu din convorbirea telefonică și spitalul de la cei de la salvare. A rămas la locul accidentului.

Bineînțeles nu l-a mai prins pe medic, dar bunica era bine. Atât de bine că îl aștepta cu bagajul făcut și gata de externare. De cum l-a văzut a intuit că a pățit ceva. Nu l-a slăbit până nu i-a povestit. Ce i-o fi venit să îi spună bunicii numele ei, Maria Tomescu. Nu ești curios să vezi ce e cu ea? Victor s-a apărat. N-a fost vina mea, pur și simplu a apărut fulgerător în fața mașinii. În drum spre casă îi tot răsunau în minte vorbele bunicii. A schimbat brusc direcția îndreptându-se spre spital.

A dat să intre în salon. S-a oprit în ușa. Era cu cineva. Păreau foarte apropiate. Nu-l vedeau, erau cu spatele. Maria potolește-te! Ai avut un accident! Nu e sfârșitul lumii dacă rămai o perioadă în spital. A ciocănit în ușa, nu putea da buzna chiar dacă era deschisă. Maria nu s-a intors dar a făcut-o cealălaltă persoană. S-a simțit evaluat fară milă.

Dumneavoastra?

Diana, e domnul care m-a lovit cu mașina.

– Victor Petrescu.

– Diana Stratulat. Atunci de las, bănuiesc că între voi sunt necesare niște explicații.

Explicații? Oare avea nevoie de cineva care să îi explice ce s-a întâmplat cu el? De ce a fost nevoie să revină în fiecare zi la spital, de ce s-a trezit că vrea să știe tot despre femeia asta, de ce i se părea cel mai autentic om pe care îl întâlnise în toată viața lui, în condițiile în care Maria nu făcea nimic să demonstreze asta? De ce se simțea vulnerabil în fața ei, el care deținea mereu controlul? Au trecut 10 luni de la accident și încă nu putea să înțeleagă. Ești fără scăpare amice, era și momentul, adevărul e că îmi făceam griji pentru tine, l-a lămurit într-o zi Claudiu. Trebuie să recunosc că m-ai surprins. Alegerea pe care ai făcut-o, mi-a arătat o fața a ta de care nu te credeam capabil.

Când a ieșit din spital a continuat să rămână lângă ea pe motiv că recuperarea piciorului va mai dura. A preluat din sarcinile care o solicitau fizic pe Maria. Aducea obiectele de artă care trebuiau restaurate de la clienți, le returna după ce erau supuse intervențiilor, o dată a negociat și prețul cu un client, mult mai mult decât ar fi cerut Maria. I-a crescut cota fără ca ea să aibă habar. Petrecea nepermis de mult timp în atelierul ei. Cu toate astea nu vroia să o deranjeze. A lăsat-o să lucreze, iar el a început să o deseneze. Așa cum era cu părul prins într-un  coc neglijent, cu masca de protecție pe față, fără pic de fard. Cu o fizionomie îngrijorată, deoarece obiectul la care lucra refuza să își arate fața originală în ciuda tuturor intrervențiilor. Victor nu reușea însă deloc să îi prindă expresia. Asta după ce îi făcuse zeci de portrete. Maria era mult mai mult decât un chip frumos. O vedea în piață cu brațele încărcate de primele cireșe de mai, desculță prin iarba la o perecere unde se etalau sandale la niște prețuri exorbitate, râzând în hohote la teatru,  învitându-l în oraș deoarece crema de zahar ars… s-a ars, în soarele toamnei care îi mângâia părul, în vizită la muzeu unde a realizat că ea părea despinsă dintr-un tablou din alte timpuri, în serile în care nu vroia să mai iasă pentru că nu terminase o anumită carte, în momentul acela când ochii îi înotau în lacrimi spunându-i cine a fost bunicul. Toate astea le dorea într-un portret.

Își amintește  și acum  cum a recționat când a văzut  primul portret făcut de el. Doamne Victor, ai idee cât ești de talentat? Ăsta se confiscă, n-ai decât să  faci altul. Serios. Îmi place enorm. Dragul meu de ce simți nevoia să te risipești? Nu crezi că e momentul să începi să te ocupi de asta? Îi plăcuse cu adevărat sau a fost doar o formă a ei de al face să se reapuce de desen? Asta nu va ști niciodată. Victor și simțul psihologic erau 2 lumii paralele. Cert este că din acea zi nu a mai stat pe capul Mariei, petrecea tot mai multe ore în atelierul din mansardă. Marcel Petrescu a devenit suspicios, în ultima vreme cardul fiului nu se mai golea, nu-și mai schimba mașina, nu mai călătorea.  Era momentul să îi facă o vizită. L-a găsit acasă. Ciudat, foarte ciudat! Când a urcat în mansardă, a înțeles. Zeci de studii, portrete în pastel, creion, cărbune după același model. Toate pentru a pregăti tabloul în ulei la care lucra acum.

– Cine e?

– Bună ziua, tată!

Cine e, n-am timp de tâmpenii! Dacă e atât de specială precum văd, vino duminică la masă cu ea. Am s-o anunț pe maică-ta.

N-ar fi mai bine în oraș? Acasă presupune deja un angajament. Victor știa că la mesele în familie, Marcel Petrescu devenea prea vocal și sfârșea într-o discuție în contadictoriu cu un invitat. La restaurant era mult mai reținut. Nu vroia să o expună pe Maria.

Din ce văd eu aici depășește un simplu angajament. Cum o cheama?

– Maria… Maria Tomescu.

După ce a plecat a dat un telefon. Ai 48 de ore la dispozitie, dar vreau să știu absolut tot despre ea! Cel de la capătul firului, omul care îi rezova treburile murdare, și-a dat seama ca boss-ul e stresat rău. Așa te vreau jigodie, mai încaseaz-o și tu! Să vezi cum e! Când i-a spus numele a simțit că leșină de râs. Iar Tomescu? Sigur e rudă cu Atanasie Tomescu. Clar, omul asta  bântuie familia Petrescu și după moarte. Sau poate că Dumnezeu face dreptate!? Când i-a spus că iubita lui fii-su ar putea fi nepoata lui Tomescu s-a simțit răzbunat pentru toate mizeriile îndurate până în acel moment. Nu credea că va apuca vreodată această zi. În cazul în care se dovedește real,  nori negri se vor abate peste femeia asta. Îl cunoaște și știe de ce este în stare.

E duminică, Maria e gata. S-a străduit, a făcut-o pentru Victor. Vestimentar arată impecabil, dar în sufletul ei e o furtună de nedescris. Iar ochii îi trădează tumultul interior. E prima oară când și-ar dori să poată juca teatru.  Pentru Victor. Cum s-a putut naște Victor într-o asemenea familie?  Petrescu îi era antipatic de la știri. Oportunist, traseist politic, plin de el, bădăran când ajungea în platoul unei televiziuni. Uns cu toate alifiile, dar destul de puțin înzestrat intelectual. Compensa însă, din plin, prin tupeu. Cum să stea la masă cu un asemenea om? Are senzația că deslușește în aer un fâlfâit de aripi. De fiecare dată când l-a auzit s-a întâmplat ceva rau. În scurt timp îi sunt răpite persoane dragi. Au ajuns la părinții lui Victor. În fața ușii, Victor o stânge cu putere de mână. Indiferent de ce îți va  spune nu o lua personal, tata e prea mitocan ca să te înțeleagă.

Au intrat. Tot clanul era prezent chiar și un  bebeluș de câteva luni. Primul lucru pe care l-a văzut a fost privirea sfredelitoare a lui Marcel Perescu. Ar fi vrut să o ia la fuga, apoi și-a spus că e prea târziu pentru asta. A fost prezentată familiei, iar la final bunicii. Privirea ei o încuraja, simțea că femeia asta chiar o plăcea, în ciuda aerului ostil cu care a fost primită de capul familiei.

Tomescu, interesant nume. Spune-ne ceva de familia ta, a provocat-o Petrescu.

– Nu am părinți, au murit într-un accident de mașina când aveam 10 ani, m-a crescut bunica. Iar pe bunicul nu l-am cunoscut. Am aflat de existența lui acum 2 ani la moartea bunicii. Sunt singură. Nici nu realizați ce binecuvântați sunteți cu o familie atât de mare! Nu a observat că mulți din ei au lăsat privirea în farfurie când Maria a spus asta.

Trebuie să recunosc că Victor are gusturi bune. Nu face pe victima, iar dacă nu era nepoata lui Tomescu aș fi plăcut-o. E sofisticată, are clasă. Ar fi fost interesant un mariaj între Victor și Maria: banii noștri cu educația ei. În prezența ei Victor s-ar pune iar pe treaba. O căsătorie… nu, niciodată  cu nepoata lui Tomescu. E prea periculos. Cu toate că nu pare genul care își bagă nasul. Pare să nu aibă habar de nimic. Asta era de fapt în mintea lui Petrescu când dădea impresia că savurează desertul.

– Draga mea cum era bunica care te-a crescut? Intrebarea venea de la doamna cu părul cărunt, singura care părea să o placă dintre toți cei adunați în jurul mesei.

Specială, puternică, dar și vulnerabilă în fața unui dușman de care eu am fost ferită. M-a scutit de suferință, ascunzându-mi trecutul bunicului. O vulnerabilitate alimentată de frică. Privind în trecut sunt convinsă că cineva o amenința permanent. Odată cu fotografiile și documentele i-am găsit și jurnalul. Cred că l-a scris după 1989. Nu sunt nume, doar inițiale. Dovadă că încă se simțea în primejdie. L-a scris pentru mine, să aflu trecutul familiei. Despre oameni care au făcut rău familiei. Menționează și despre cea mai bună prietenă din copilărie. Pe care a sacrificat-o în acele perioade tulburi. Erau vremuri când istoria acestei țări se scria cu sânge de om, cu sângele deținuților politici. Vremuri când elita era exterminată și se clădea o societate cu un om nou. Prietena ei a ales lumea omului nou, din acel punct ele au aparținut unor lumi diferite. A suferit mult, dar cu toate astea bunica o iubea în continuare. Maria vorbea prea mult. Ea care era celebră pentru discreția de care dă dovadă. S-a oprit. Deși ascundea surprinzător de bine, era convinsă că în fața ei stătea prietena din copilărie a bunicii. Fața bătrânei doamne nu trăda nimic, dar mâinile îi tremurau. A simțit că ametește. Toate inițialele din jurnal s-au decodificat: inițialele torționarului bunicului, inițialele celui care îi amenințase bunica după 1989.  Amenințarea încă exista, era acolo în fața ei, în capul mesei. A fost momentul în care a realizat că relația ei cu Victor nu are nici o șansă. Îi despart prea multe.

Cu toata gălăgia din jur, erau 12 persoane cu tot cu copiii la masă, a auzit mai clar ca niciodată falfâitul de aripi. S-a speriat. L-a auzit în ziua când i-au murit parinții, cu o săptămană înainte să moara bunica, iar astăzi l-a auzit de 2 ori.

Va urma

 

Un gând despre &8222;Love story 3&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s