O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 1945 – Anonima (cartea lunii iunie 2018)

La Bookfest 2018, standul Humanitas a fost favoritul meu. Firesc pentru o devoratoare de jurnale, memorii și biografii. La un târg de carte, într-o librarie sau într-un anticariat, îmi place să privesc cititorii. Să urmăresc emoția cu care deschid cărțile, cum se pierd în textul unui volum abia descoperit, dar mai ales, să surprind secunda aceea în care fac alegerea. Bazându-mă pe aceste observații, am ajuns la concluzia că, la Bookfest 2018, la editura Humanitas am întâlnit cei mai rafinați cititori. Un bibliofil este atras „ca fluturele la lumânare” atunci când merge la un Târg al Anticarilor. Ei bine, la fel se comportau cititorii editurii Humanitas cu noile publicații!

Nu cumpar o carte fară să o răsfoiesc. Nu mă las atrasă de bestseller-urile momentului, dar recunosc că mă las sedusă de coperți. Chiar dacă titlul sau autorul nu-mi spun nimic, dacă coperta unei cărți îmi place, o cumpăr. De cele mai multe ori intuiesc dacă coperta rezoneză cu textul. Am însă o slăbiciune pentru coperțile indiciu. După ce termini cartea privești iarăși coperta și perspectiva ta se schimbă. Descoperi mesaje ascunse pe care le-ai ignorat înainte. Iar asta te face să găsești și mai inspirată ilustrația coperții.

Cartea O femeie din Berlin are pe copertă o fotografie de la sfârșitul celui de al II-lea Război Mondial. Un soldat rus smulge bicicleta unei tinere femei germane. M-a șocat lipsa de reacție a oamenilor care asistau la această scenă (am să revin la această fotografie). În spate lor se profila un oraș dezolant, în ruine. Am cumpărat cartea și nu i-am mai dat drumul până nu am terminat-o! Încerc să nu fac, imediat, recenzia unei carți care îmi place. Las să treacă 2-3 săptămani. Dacă euforia momentului nu dispare în timp, atunci mă apuc să scriu recenzia. Dacă efectul emoțional se estopează rapid, renunț.

O femeie din Berlin – Anonima este jurnalul unei femei germane puțin trecută peste 30 de ani. Începe să-și noteze, începând cu 20 aprilie până în 22 iunie 1945, pe caiete școlare vechi, grozăvia acelor zile. În iulie 1945, transcrie aceste însemnări bătându-le la mașină. Ceea ce era notat la întâmplare, începe să capete conturul unui jurnal bine scris.

Scriitorul Kurt W.Marek a cunoscut-o personal pe autoare și a considerat că acest document merită publicat. Anonima provenea dintr-o familie burgheză, unde a primit o educație aleasă. Știa să scrie, era pasionată de desen și de fotografie. A călătorit în Europa în 12 țări, printre care și Rusia răsăriteană unde a deprins limba rusă de bază.

Jurnalul apare în 1954 în New York, apoi în Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Italia, Japonia și Spania. Dincolo de experiența autoarei, acest jurnal este un document al acelei perioade. Deși în Germania apare mult mai târziu, 2003, cea care a scris acest jurnal nu vrut să-și dezvălui numele. Cartea este cronica unor timpuri de coșmar, văzute prin prisma unei femei. Până la ea mărturiile despre acele vremuri au fost relatate doar de bărbați.

Armata Roșie intră în Berlin. Locuitorii trăiesc, în adăposturi, într-un oraș în ruine. Deși mulți au plecat, au mai rămas 4 milioane de locuitori. Autoarea jurnalului a fost angajata unei edituri. Într-o zi găsește un afiș pe ușă: „Până la noi dispoziții”. Nici până atunci nu o ducea grozav, dar începând cu acea zi este condamnată să moară de foame. Oamenii nu mai aveau curent electric, apă curentă, mâncare, haine. Trăiau permanent cu moartea în jur, cu spaima de nu ajunge la timp la adăpost, cu disperarea de a nu găsi alimente. Moartea împresiona doar atunci când atingea o cifră record. Trei morți nu însemnau nimic raportat la un raid aerian. Pretutindeni atmosfera era încordată. Germanii pierduseră nu numai războiul, dar și cea mai elementară educație. Foamea și sărăcia îi transformase pe oameni în animale.

În adăpost, anonima scrie totul în jurnal. Cum vorbea limba lui Pușkin, în timp ce aștepta sosirea rușilor, era ferm convinsă că pentru ea asta va fi un avantaj.

27 aprilie 1945 – Rușii pătrund în adăpost. Are loc prima întâlnire între germani și ruși, între învinși și învingători. La întrebarea ei: „Șto vî delaite?” (Ce doriți?), a primit răspunsul în germană: „Schnaps” ( rachiu). Cum nimeni nu le oferă de băut, soldații pleacă. Anonima își face curaj și împreună cu 2-3 femei iese afară din adăpost. Pe stradă rușii se plimbau cu bicicletele furate. În aer plutea un miros de grajd. Caii își făceau nevoile peste tot. Acum aude pentru prima dată întrebarea: „Aveți soț?”, care i se va repeta obsesiv fiecărei femei. Indiferent de răspuns, după un flirt dezgustător, finalul este întotdeauna același.

Rușii revin în adăpost, le lasă în pace pe femei, dar confiscă ceasurile. Anonima face imprudența să iasă din adăpost ca să verifice dacă au plecat. O prind 2 soldați ruși și… am să vă scutesc de detalii. A învățat atunci că nu e bine să te aventurezi singură. De acum, nu mai este niciodată în siguranță. Se consideră norocoasă când, dintr-un grup de 4 ruși, poate negocia să fie violată doar de unul singur. Singura modalitate de a supraviețui, era să-și găsească un protector. Un ofițer superior care să o ferească de barbaria celoralți. Dar nu este atât de simplu cum pare. Nu avea pe cine se baza. Erau femei singure, înconjurate de bărbați mutilați de război. Restul au murit pe front sau erau dați dispăruți pe Frontul de Est.

„Mi se pare că bărbații noștri trebuie să se simtă și mai murdari decât noi, femeile spurcate. O femeie a povestit la coada de la pompă cu apă cum un vecin din adăpostul ei i-a strigat în timp ce rusnacii trăgeau de ea: Da’mergeți, doamnă, cu ei, că ne puneți pe toți în pericol!”

Nici o femeie nu mai era protejată: tânără, bătrână sau desfigurată. În toată cartea povestește de un singur bărbat, în acele 2 luni, care a avut curaj să îi înfrunte pe ruși. Un librar (un om care iubea carțile), scund și bondoc, începe să urle în momentul în care un rus vrea să îi ia soția din fața locuinței. Când femeia a început să țipe, soțul și-a adunat tot curajul și a strigat: „Porc de câine blestemat! Nenorocitule!” A funcționat pentru că rusul a văzut că omul este în stare de orice dacă îi ia soția.

„Sunt convinsă că soția librarului nu va uita niciodată această pornire curajoasă – dacă vreți, de dragoste – a soțului ei.”

Violul devine o experiență colectivă, un lucru obișnuit. Femeile sunt complet fără apărare în fața acestei agresiuni. Singurul lucru pe care îl puteau face era ca o femeie să o ajute pe alta. Încercau să își ia una alteia din povara de pe suflet. Dar asta nu înseamnă că vor putea uita!

„Trei bătai de inimă, în care trupul ei s-a contopit cu trupul străin de deasupra ei. Unghiile ei s-ai încleștat în părul lui, din gâtlejul ei țâșneau strigăte și ea auzea vocea străină șoptind cuvinte fără înțeles. Un sfert de oră mai târziu era singură. Prin geamurile sparte, soarele cădea în snopi mari. Ea se întinsese, încântată de greutatea membrelor ei, apoi își îndepărtă șuvițele încâlcite de păr de pe frunte. Dintr-odată simți nefiresc de concret, cum o altă mână i se plimbă prin păr, mâna iubitului ei din depărtare, care probabil e mort demult. Simți cum crește ceva în ea copleșind-o. Izbucni în plâns. Se zvârcoli încolo și-ncoace, lovi pernele cu pumnii, își mușcă mâinile și brațele, până îi apărură semne vișinii cu urmele dinților. Plângea în hohote cu fața îngropată în perne și dorea să moară.”

Anonima poate părea de un un cinism virulent, când de fapt, sentimentele ei sunt paralizate de frică, iar când se întâmpla acest lucru devine aproape imposibil să mai urăști. Fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire. Învață că rusa nu îi folosește la nimic. Învață să se prefacă că nu înțelege ce spun sodații. Învață să zâmbească atunci când aude comentariile lor dezgustătoare.

12 mai 1945 – Se face curățenie generală peste tot în Berlin, femeile vor să curățe urmele rușilor. Dar ei nu au plecat încă. Pentru prima dată, anonima, în 3 săptămâni deschide o carte „Hotarul din umbră” de Joseph Conrad. „Am înaintat greu cu lectura, am încă prea multe imagini proprii în cap.”

13 mai 1945 – În Berlin bat clopotele vestind sosirea Aliaților.

Autoarea jurnalulul, ne dă de înțeles că a fost mult mai ușor să fie singură în mijlocul fricii și a sărăciei. Pentru mama sau tatăl unei fete agresate a fost cel mai greu. Pentru ea, rușii, s-au împărțit în 2 categorii: „Vino-ncoa, femeie! și excremente în cameră și a II-a categorie tandrețe și plecăciuni. Violurile nu lasă numai urme psihice ci și fizice: sarcina nedorită. La spital, se înființează o secție specială pentru femeile violate. Sunt cozi… interminabile și fiecare are o poveste.

După 2 luni își face curaj și se duce la o prietenă.
Bat și strig, îmi spun numele. Aud înăuntru un strigăt de bucurie. Apoi mă îmbrățișez cu o femeie cu care de obicei cel mult dădeam mâna. Soțul ei exclamă:
– Doamne! Uite cum vine în pași de dans, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Ilse și cu mine schimbăm în grabă primele fraze:
– De câte ori ai fost violată, Ilse?
– De 4 ori, tu?
– Habar n-am, a trebuit să prestez de la gradul cel mai mic până la maior.”

3 iunie 1945 – Anonima, Ilse și soțul ei, cunosc un ungur care vrea să editeze un ziar. Se agață cu disperare de munca pentru a nu se mai gândi la trecut.

6 iunie 1945 – Aliații negociază între ei. „Eu înțeleg doar că noi, germanii, suntem terminați, suntem o colonie, suntem la cheremul lor.” Când are acces la o bibliotecă, Anonima citește Polikușca de Toltoi, apoi un volum cu tragediile lui Eschil. „Vaietele învinșilor se potrivesc foarte bine cu înfrângerea noastră – și totuși nu se potrivesc. Nenorocirea noastră germană are un gust amar – a scârbă, boală și nebunie, și nu poate fi comparată cu nici un alt eveniment istoric.”

16 – 22 iunie 1945 – Apare Gerd, iubitul Anonimei, care nu a mai ajuns pe Frontul de Est. A fugit și a stat ascuns împreună cu alți camarazi de arme. Aflând ce s-a întâmplat, odată cu venirea rușilor, îi reproșează că este o nerușinată (el folosește un termen mult mai dur). Anonima îi dă să citească jurnalul.
– Ce înseamnă asta, de exemplu? M-a intrebat și mi-a arătat „schdg”. Eu am râs.
– Păi, Schändung – viol, bineînțeles. El m-a privit de parcă aș fi fost nebună, dar n-a mai spus nimic.
Autoarea nu are prea mult timp să se ocupe de sufletul ei, pentru că trebuie să supraviețuiască și să meargă mai departe.

Acum, după ce am citit cartea, privesc altfel fotografia de pe copertă. Pe femeia curajoasă care nu vrea să cedeze bicicleta soldatului rus. Văd ura din privirea femeilor. Ele găsesc puterea să se uite la soldatul rus, deși au avut cel mai mult de suferit. O parte din bărbați refuză să privească scena, dar nu poți să nu observi la toți o apăsare, o aplecare a umerilor, chiar și la cei foarte tineri. Înainte de lectura carții eram revoltată de lipsa de reacție a celor din jur. Nici un bărbat și nici o femeie nu săreau în ajutorul celei care se lupta cu soldatul rus. Acum am înțeles că frica îi adusese în acel stadiu. Învingătorii (rușii), scoteau armele la cel mai mic gest de nesupunere.

Acum, nu pot să nu mă întreb oare cu ce drept am judecat oamenii din fotografie?
„În fața unui destin colectiv, oare cine este îndreptățit să stabilească norma morală care să fie aplicată doar acelui individ în parte? În nici un caz un bărbat! Fiincă au existat prea mulți bărbați care, sub amenințarea mitralierei, au fost nevoiți să spună soției sau fiicei: „Du-te cu ei!” Iar cine nu s-a aflat niciodată în fața unei mitraliere, acela să tacă. Dar nici o femeie! Atâta timp cât ea n-a fost nevoită să înfrunte măcar o dată un destin colectiv. E ușor să judeci când te afli în siguranță, într-un loc ferit de pericole.” (Kurt W.Marek, august 1954 cel care a convins-o pe anonimă să publice jurnalul)

În privința identității autoarei nu m-am putut abține să nu fac niște cercetări. Este vorba de Marta Hillers. Cum în prefața și postfața cărții nu se menționează nici un nume nu știu cât de sigură este sursa.

După cartea „O femeie din Berlin” s-a făcut în 2008 și un film.

Fotografiile sunt făcute la Muzeul Național de Artă a Romaniei.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

4 Replies to “O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 1945 – Anonima (cartea lunii iunie 2018)”

Durere, prea multă durere au avut de îndurat oamenii in acele vremuri. Bunica mi-a povestit ca nemții se purtau frumos, dar rușii.. groaznic. Refugiate fiind, au ajuns sa locuiască intr-un canton la marginea unei păduri. Au fugit de ruși, au ajuns in România si au dat iar de ei. Cât a mai trăit, bunica mea n-a vrut sa mai audă de ei ori sa-i vadă, deși le vorbea limba, le citea autorii, adora baletul rusesc.. iubea tot ce ținea de cultura lor, dar pe oamenii ii detesta.
O astfel de carte, ei i-ar fi deschis răni, mie îmi poate dărui o alta varianta a poveștii.
Mulțumesc pentru cartea propusă!

Nu e prima dată când îmi spui de bunica ta! Cred ca a fost o persoana interesantă! La recenzia despre „Romanovi” ai mai menționat-o. Două luni diferite în Rusia: Albi versus Roșii.

O poveste uluitoare despre război, o carte dură, o bucată impresionantă de istorie! Vocea acestei femei, cred că este vocea multor anonime din Berlinul acelor vremuri.
Războiul scoate la suprafață brutalitatea din oameni! Trauma psihologică suferită de multele anonime din Berlin, nu va putea fi ştearsă niciodată!
Curiozitatea m-a făcut să caut şi eu informații despre aceste atrocitați, aşa l-am descoperit pe istoricul britanic Antony James Beevor, cu romanul „Berlin – Căderea 1945”, apărută la Rao Istoric – 2013.
Sunt cărți pe care, cu siguranță, le voi citi căt mai curănd!

Mulțumesc pentru trimiterea la Antony James Beevor. Curiozitatea ta o să mă lase falită! Sigur nu te plătesc editurile? Mereu sfârșesc să cumpăr măcar câteva din cărțile recomandate de tine. Iar după ce am scris articolul „Loredana recomandă”, contul meu s-a dezechilibrat ingrijorător!!!!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.