Love story va fi o proză scurtă. O poveste care se va întinde pe parcursul a 4 articole:
- Articolul 1 Maria, personajul feminin,
- Articolul 2 Victor, personajul masculin,
- Articolul 3 povestea lor de dragoste,
- Articolul 4 încheierea.
vezi Love story 1, Love Story 2 și Love Story 3
Ministrul Marcel Petrescu nu s-a mai putut ocupa de Maria așa cum și-a propus. Nu mai era o prioritate, prioritate nr.1 devenise mulțimea de manifestanți din Piața Victoriei. Brusc romanii s-au trezit că au conștiința civică. Ziua de 5 februarie 2017 a fost una fără precedent în Romania. În întrega țară demonstrațiile se țineau lanț. La Guvern era mobilizare generală. Frica plutea în aer. Pentru el a fost momentul când a înțeles că s-a înconjurat numai de incapabili. Dacă cei din stradă intuiesc asta, nu va fi prea plăcut. Totuși nu asta îl speria cel mai tare. Până la urmă se va găsi o rezolvare. Se găsesc mereu soluții. El și Victor sunt pentru prima dată în tabere opuse. El aici „sus” la Guvern, Victor, fiul lui „jos” acolo în stradă. În lumi diferite. Despărțiți de o prăpastie prea mare. Ceva îi spune că este doar începutul. El a început să obosească, pe când Victor are energie nu numai pentru o luptă ci pentru un întreg război.
Maria și Victor și-au dat întâlnire la o cafenea în Centrul Vechi. Era puțină lume în jurul lor. Maria a decis că e mai bine să se vadă cu Victor în oraș. „Situațiile de criză” se tratau obligatoriu pe teren neutru. În public se evitau discuțiile neplăcute, reproșurile care dor, țipetele care s-ar fi instalat acasă. Ea își dorea să pună capăt acestei relații. I-a explicat cât de delicat a putut, fără să ascundă ce suferință înseamnă desparțirea pentru ea.
– Atunci de ce te lași intimidată, de ce renunți așa ușor?
– Nu putem fi împreună. Înțelege, există fapte pe care cei din familia ta ți le-au ascuns. A scos din geantă un dosar. Ai aici o copie după jurnalul bunicii. O să-mi dai dreptate după ce îl vei citi. Între aceste coperți, este o realitate crudă pe care tu nu o cunoști. Ar fi bine să îl arăți și bunicii tale. Spunând asta Maria s-a ridicat și a plecat. Victor a fost incapabil să reacționeze. Credea că este doar o cearta între îndrăgostiți. O să repare el maine totul. Nu întuia gravitatea situației. A deschis jurnalul și a pătruns într-o realitate care îi incrimina familia cu fiecare pagină. Deși nu era vinovat cu nimic, se simțea pe măsură ce avansa cu lectură: complice și din ce în ce mai murdar. Oare cum cum a fost atunci? Jurnalul a fost scris după 1989. Trăirile, emoțiile, faptele erau mult estompate, trecuse 27 de ani. După 3 ore a părăsit cafeneaua. 3 ore care l-au schimbat definitiv, 3 ore în care a înțeles că el și Maria nu au viitor. Între ei s-a strecurat nu minciuna, șantajul, banii, între ei se strecurase… moartea. Moartea preotului Atanasie Tomescu, nu a fost întâmplatoare și nici accidentul părinților Mariei. Era urmașul unui monstru. Simțea că trăiește sfârșitul lumii. Nu avea unde să se ducă sau cu cine să vorbească. Cui îi poți spune că tocmai ai descoperit că bunicul a fost „torționar”. Iar una din victime a fost bunicul iubitei tale. Se pare că cineva acolo sus nu-l place deloc. A simțit nevoia să mearga pe jos. Să-și limpezească gândurile. Își dorea cu disperare să vorbeasca cu cineva. Dacă nu cu un om, sa găsească măcar un loc unde să fugă de tot. A întrat. După ce ochii sau obișnuit cu întunericul a văzut preotul. Acum sau nicidată. Pe nerăsuflate i-a spus tot ce aflase. Pe masură ce se auzea vorbind a realizat că viitorul lui nu mai este aici. Va părăsi țara. Trebuia sa fie departe de familie, de trecut, și de Maria.
A fost necesar un „consiliu de coroana” ca să-și poată face cunoscută hotărârea. Bunica citise și ea jurnalul. Peste noapte se schimbase: părea atât de fragilă, din ochi îi diparuse lumină și mergea de parcă fiecare pas constituia un efort. S-au așezat toți 3 în jurul mesei: Marcel Petrescu, bunica și el. Sângele Petreștilor îi clocotea în vene. Habar nu avea cât de prezent era acolo. Trebuia să o protejeze pe Maria, să fie sigur că taică lui nu ia nici o masură împotriva ei.
– Tată dacă îi faci rău mă pierzi definitiv. Oricum ai caștigat. Nu putem fi împreună. Între noi s-a strecurat ceva peste care nu se poate trece. Iar tu ai știut asta tot timpul.
– Nu îmi dictezi tu mie ce să fac!
– O să mă asculți, tată. Pentru prima dată în viața ta o să asculți și tu. Plec din țară. Cu bani tăi tată. Oficial fiul tău a plecat să își încerce talentul afară. Dă bine tată. Nu știu să fac nimic, dar am să învaț, chiar dacă ar fi să vând portrete turiștilor. După ce am citit acel jurnal nu mai pot trăi lângă voi. Te previn, dacă te atingi de un singur fir de păr din capul ei spun tot. Nu aici. În Romania poți dirija tot. Ți-ai cumparat respectul cu bani, relații, amenințări și…moarte, tată. Gândește-te cum ar da într-un ziar din afară un titlul de genul „ Tatal unui actual ministru al Romanei a fost torționar”. Nu cred ca vrei să riști un scandal. Sunt atâția care îți vor locul. Mă îndoiesc că va mai rămâne cineva lângă tine. Cănd cazi te părăsesc toți. . Dacă aș crede în justiție aici, aș rămâne să vad cum plătești. La noi justiția nu există. Tu indiferent de ce faci, furi sau ucizi rămai imaculat ca „Alba ca Zăpada”. Tot ce ai clădit e bazat pe răzbunare, furt sau pe munca altor oameni. E timpul să înveti să pierzi tată, începe asta… cu mine. Voi pleaca și o să mă ajuți. Știi de ce? Pentru că sunt un Petrescu, iar un Petrescu profită de slăbiciunile celorlalți. Slăbicunea ta tata sunt eu. Un cuvant și tot ce ai clădit zboară. Ești prins în propria capcană. Mi-ai distrus unica șansă de a fi fericit. E momentul să suferi și tu. Nu te aștepta să îmi pese de tine. M-ai educat să nu știu ce e mila.
Petrescu a simțit cum o greutate tot mai puternică îi apasă grumazii. Când și-a revenit era pregatit de atac. N-a mai apucat să spună nimic. Maica-sa nu l-a lasat.
– Pleacă Victor. Despinde-te! O să fie mai greu la început, dar te vei descurca. Chiar dacă nu ai rămas cu Maria, menirea ei a fost ca tu să afli adevărul, momentul ca cineva în familia asta sa alegă și adevarul. Ai fost ales să plătești pentru greșelili înaintașilor. S-a întors către fiul ei.
– Ție îți recomand să citești jurnalul Smarandei. Dacă poți rămâne la fel după, felicitări! Imi place însă să cred că ceva umanitate încă mai supravețuiește în tine. Ar fi bine să înțelegi că tatăl tău l-a eliminati fizic pe Atanasie Tomescu. A trăit într-o perioadă când securitatea încuraja asta, crimele se camuflau ușor. Am sentimentul că pe masură ce îmbătrânea, atunci când vedea un preot intra în conflict cu propria conștiință. Răul făcut cred că il apasa câteodată. In timp ce spunea asta maica-sa ia dat jurnalul. Și-a plimbat mainile pe el într-o mângâine de bun ramas. După ce a facut asta s-a ridicat. A urmat-o și Victor. Marcel Petrescu experimenta suferința în cea mai pură formă, capatase o vulnerabilitate emoționala de care a râs de atâtea ori. Si durea… durea enorm. Nu putea schimba nimic. Cu toate astea setea de răzbunare mocnea în adâncul sufletului lui.
Diana își rezervase toata după amiaza pentru Maria. Trecuse câteva luni bune de când în sufletul Mariei ceva s-a stins. Diana o cunoștea. După ce va trece peste șoc, Maria va supraviețui. Din jurnalul bunicii a învațat că necazurile și suferințele modelează caracterul. Așa cunoști adevărul vieții. În astfel de momente omul se maturizează și crește spiritual. Pentru Maria suferințele s-au au devenit o modalitate de a se descoperi, nu un mod de a acumula frustrări. Sub sensibilitatea afișata zi de zi, Maria avea o putere interioara care uimea pe multă lume. Puterea interioară a familiei Tomescu. Diana era acolo lângă Maria, veghind ca toate astea să se intample. Era acolo pentru ca respecta o prietenie.
Sfârșit