Era sfârșit de octombrie, vineri seara, și, din câte îmi amintesc, nu era „o vreme de lacrimi”, deși era totuși destul de frig. Am intrat la Cărturești ca să-mi arunc o privire peste ultimele apariții. „Cele patru oglinzi ale adevărului”, cartea Anei-Maria Negrilă m-a atras ca un magnet. După ce am citit vreo 10 minute, am decis că locul ei este în biblioteca mea. Duminică era terminată, iar eu o țineam una și bună că vreau un interviu cu autoarea. Nu am realizat că entuziasmul meu atinsese cote îngrijorătoare, decât în momentul în care soțul meu mi-a spus:
– Ce faci? Îl trădezi pe Soviany?
– Nu, dar Ana-Maria Negrilă poate concura lejer cu Octavian Soviany.
Cum nu știam dacă Ana-Maria Negrilă va accepta interviul, m-am consolat cu o postare pe Instagram despre „Cele patru oglinzi ale adevărului”.
Susțin autorii români:
▪ cumpărându-le cărțile (de multe ori și exemplare pe care le dăruiesc prietenilor)
▪ cu cât mai multe postări online + interviuri cu autorii
▪ punând cărțile la clubul de lectură #emiliacarticafea
Când am auzit că Hyperliteratura va publica o carte cu acțiunea plasată în Evul Mediu, mă așteptam la ceva sumbru și greu de descifrat. Eram pregătită pentru o lectură anevoioasă, dar cartea Anei-Maria Negrilă s-a dovedit o scriitură extrem de fluidă. Romanul este atractiv atât pentru adolescentul care abia pășește în lumea cărților, cât și pentru seniorul familiarizat cu ea și care nu se lasă ușor sedus de marketing.
În „Cele patru oglinzi ale adevărului” Ștefan, personajul principal devine Stefano Moro. Această schimbare o plătește cu inocența sa. Își pierde libertatea, dar descoperă în el forțe de care nu se credea capabil: puterea de a îndura și dorința de a supraviețui. În final, orfanul nimănui, căruia destinul îi juca periodic viața la ruleta rusească, își va găsi locul în lumea celor care stăpânesc. Dar Ștefan are niște talente…
Mulțumesc, Ana-Maria Negrilă pentru bucuria acestei lecturi. Pentru rafinamentul poveștii care (sunt convinsă) este o prelungire a eleganței gândurilor tale.
„Cele patru oglinzi ale adevărului” este pentru mine revelația anului 2021! Este o carte care se încadrează perfect la #stopromaniafaramemorie
Până la urmă ce vreau de la un autor? Să nu-mi irosească timpul, emoțiile și banii.
Orice scriitor este la început un cititor împătimit
Ne-am întâlnit în Centrul Vechi. A fost cea mai rafinată discuție despre cărți pe care am purtat-o cu cineva de când scriu pe acest blog. Plutea ceva în aer în acea seară sau, cine știe, poate că de undeva ne veghea spiritul lui Mateiu Caragiale.
Pasiunea Anei-Maria Negrilă pentru Evul Mediu a apărut „chiar înainte de a ști ce înseamnă Evul Mediu”. A început să citească masiv în clasa a II-a. Cum apetitul de cititoare nu putea fi satisfăcut de numărul limitat de cărți pentru copii (cred că există și acum cititori traumatizați de oferta jalnică de cărți din perioada comunistă), în clasa a III-a a început să împrumute cărți pentru adolescenți de la bibliotecă. Urmează perioada romanului polițist care este abandonat curând pentru ficțiunea istorică (Robert Graves, Regii Blestemați, Vintilă Corbul -Căderea Constantinopolelui)
În perioada liceului, prin cărțile de la editura Meridiane, părăsește ficțiunea istorică pentru lucrări mai serioase de istorie și istoria artei. Habar n-avea pe atunci că începea astfel o documentare de care se va folosi peste ani. Preferințele Anei-Maria Negrilă se îndreaptă spre: Proust, Balzac, Dickens, marii filosofi, Umberto Eco și mulți, mulți alți autori.
În culisele cărții „Cele patru oglinzi ale adevărului”
Q: Cum este Ștefan – personajul principal al cărții – în viziune ta?
A: Ștefan nu este un personaj medieval. Este un personaj modern pe care l-am grefat pe unul din Evul Mediu. Este orice copil bun care crede că și lumea din jurul lui este la fel ca el. A avut totuși noroc, pentru că a dat peste persoane care l-au ocrotit până l-a întâlnit pe Miro. Povestea lui Ștefan este astfel povestea oricărui copil bun care se lasă atras de un anturaj nepotrivit și ajunge să facă rău în numele prieteniei.
Q: Mi se pare mie sau faci trimiteri în carte la traficul de persoane?
A: Da, în „Cele patru oglinzi ale adevărului” apar trimiteri la traficul de persoane. Și atunci, la fel ca acum, victimele cred că trauma prin care trec se întâmplă din vina lor. Consideră că au greșit și că este firesc să plătească, de aceea și Ștefan traversează o perioada în care se culpabilizează. De asemenea, tot el menționează la un moment dat că văzuse robii, dar nu se gândise niciodată ce însemna cu adevărat să fii rob (crezuse că nu erau nefericiți) până nu i se întâmplase și lui să-și piardă libertatea, ceea ce înseamnă, până la urmă, imposibilitatea de a înțelege răul sau tendința de a-l ascunde sub o aparență pozitivă – situație foarte întâlnită în prezent.
Q: Cine este Miro?
A: Antagonistul cărții. Miro Voglia este malefic pentru orice persoană care se apropie de el, fiindcă, indiferent de cine s-ar fi legat, femeie/bărbat, o făcea numai ca să profite de pe urma persoanei respective.
Miro are un istoric de om respins de aceea reclamă o lipsă. Problema este că el încercă să umple acest gol prin acumularea de bunuri materiale. Dacă ar fi ales partea spirituală, ar fi avut șanse de vindecare, dar, din păcate, se atașează de lucruri nu de oameni. Asta este tot ceva modern.
Q: Ai avut un model pentru Miro?
A: Există o întreagă tipologie de astfel de personaje, dar primul pe care l-am întâlnit și pe care am dorit întotdeauna să îl folosesc într-o carte a fost Chen Jingji din romanul „Lotus de Aur, Vaza și Prunișor de Primăvară” (sec. al XVII-lea, autor: Lan-ling Xiaoxiao Sheng). Sigur că am îmbrăcat acest personaj cu niște personaje reale. Mereu mă folosesc de modele reale, dar bine camuflate. Așa că Miro este un amestec între mai multe persoane/personaje, care și ele își ascund adevărata față sub o falsă respectabilitate.
Q: Cu ce personaj mai actual l-ai asocia pe Miro?
A: În mare seamănă cu Mateiu Caragiale și spun „în mare” pentru că Mateiu nu a fost în totalitate un personaj de genul acesta. Aveau în comun: atenția la vestimentație și accesorii, dorința de a face avere. Mateiu era flamboiant la fel ca Miro.
Q: Pentru cei care vor să-l descopere pe Mateiu ce cărți recomanzi?
A:
• MJC de Ion Iovan (biografie + jurnal) o carte de care am aflat cu totul întâmplător. Am citit un fragment și m-a prins. La mine funcționează chestia cu fragmentul, dacă fragmentul este bine scris înseamnă că sunt șanse mari ca romanul să fie la fel.
• și bineînțeles „Craii de Curtea-Veche” o carte, din păcate, prea puțin vizibilă. Craii nu seamănă cu nimic din ce s-a scris în literatura română, iar Mateiu a fost un personaj fabulos.
Q: Spre finalul cărții faci o trimitere la Platon. Care este relația ta cu filosofii?
A: Fac referire la el de mai multe ori în carte, pentru că sec. al XV-lea marchează o redescoperire a filosofiei lui. Am recitit de curând pentru acest proiect mai mulți filosofi și teologi, inclusiv pe Sf. Augustin și pe Toma de Aquino. Ideile lor apar „bine digerate” în discursul doctorului Ruggiero Moro.
„Cele patru oglinzi ale adevărului” varianta relaxantă
Q: Recomandă 3 locuri de vizitat pentru cei care își doresc să plece pe urmele lui Ștefan
A:
• O mănăstire din nordul Moldovei. Mănăstirea Negrea, cea din roman, nu există, dar este inspirată de una dintre marile mănăstiri moldave.
• Suceava, deși, în afară de cetate, nu mai există nimic din acea perioadă.
• Cetatea Albă. Cea pe care o vedem noi astăzi este cetatea cucerită de otomani, care au modificat-o pe cea întărită de Ștefan cel Mare. În carte – când se petrece acțiunea – era doar fortul, înconjurat de târg, și portul.
Q: O întâmplare amuzantă din perioada când ai lucrat la „Cele patru oglinzi ale adevărului”?
A: Există una legată de documentare. Am adunat foarte mult material și am consultat peste 100 de cărți. Fiecare detaliu a fost documentat.
Am citit la un moment dat că în centrul Sucevei, la sfârșitul sec. XIV – începutul sec. XV, exista o catedrală care apare în „Cele patru oglinzi ale adevărului” în ruine. Această catedrală a fost construită de una dintre doamnele catolice ale Moldovei, dar se adresa și numeroșilor negustori polonezi sau unguri care veneau cu afaceri la Suceava.
În prima variantă scrisă, întâlnirea dintre Ștefan și Miro avea loc în fața unei frumoase și impunătoare catedrale, ceea ce avea sens, pentru că Miro era catolic. Prima sursă în care am găsit informații despre catedrală menționa că fusese construită la sfârșitul sec al XIV-lea. Căutând o altă informație, am descoperit, însă, că edificiul a fost distrus în 1414-1415 de un cutremur și o perioadă a fost în ruine, înainte de a fi demolat.
Prin urmare, în 1424, când are loc întâlnirea dintre cele două personaje, catedrala era, în cel mai bun caz, ruină. Așa ca am scos catedrala cea frumoasă și am introdus ruinele. Mi s-a părut teribil de amuzant. Clădiri apăreau și dispăreau! Iar la Suceava am mai pățit de câteva ori chestia asta.
Romanul „Cele patru oglinzi ale adevărului” face parte dintr-un proiect mai amplu
Q: Am găsit totuși un defect cărții tale. După ce am terminat-o de citit, am închis-o și m-am simțit „sedusă și abandonată”. Va mai fi o continuare?
A:„Cele patru oglinzi ale adevărului” face parte dintr-un proiect mai amplu. Vor fi mai multe cărți, care însumate vor reprezenta o frescă a sec. al XV-lea. Iar cu Ștefan o să te mai întâlnești!
Cărțile sunt asemeni oamenilor. Cele de calitate îți lasă amintiri.
Iar poveștile care îți lasă amintiri merită din nou scoase la lumină. Din acest motiv, am ales să dezbatem – în mai 2022 – „Cele patru oglinzi ale adevărului” la clubul de lectură „Emilia, cărți&cafea” pe care îl moderez. Ce lună mai potrivită să citești povestea lui Ștefan? Copilul bun care crede că lumea este asemenea lui. Va fi păcălit, va suferi, dar își va obloji aripile arse și se va ridica. Lumea nu e un loc perfect, dar cu stăruință poate fi un loc mai bun.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
