HoinariRomani – un blog apărut din pasiune pentru călătorii și dragoste pentru Romania

Q: Cum ți-a venit ideea blogului?

A: În timpul facultății nu am călătorit, deoarece cursurile și joburile pe care le aveam, în paralel, îmi ocupau tot timpul. După terminarea studiilor mi-am luat revanșa! În câțiva ani s-au adunat multe fotografii și informații, pe care doream să le împărtășesc cu oamenii pasionați de călătorii. Așa a apărut blogul meu. În fiecare articol pun fotografii, scriu despre experiența mea și despre istoricul locurilor vizitate. Călătoream pentru propria plăcere, în zone unde mă purtau poveștile frumoase aflate din cărți sau inspirată de oamenii care apăreau în viața mea. Totul era spontan. Fără să am nimic planificat, când îmi venea cheful de hoinărit bagajul era gata într-o oră. De unde și numele blogului: HoinariRomâni.

Q: Scrii pe un blog de călătorii și ești și ghid. Cum ai ajuns să faci asta?

A: Am început să călătoresc în 2008, în 2011 a apărut blogul, iar în anul 2013 s-a conturat un proiect la care nu aș fi îndraznit să visez cu ceva timp în urmă. Cum 2014 era „Anul Brâncoveanu” un prieten a venit cu ideea să organizăm un tur brâncovenesc în București. A compus turul: care pornea de la Universitate – Biserica Colțea – Biserica Sf. Gheorghe cel Nou continua pe Podul Beiului (locul unde ne aflam în momentul interviul, pe aici intrau oficialii turci trimiși de Înalta Poartă în București) – Dealul Patriarhiei – Mănăstirea Sf. Antim – Biserica Domnița Bălașa. Amicul cu care începusem turul a plecat din țară, iar eu am fost nevoită să continui singură acest proiect. Am luat-o ca pe o provocare și am început să-mi scot date despre arhitectură, pictura frescelor din biserici, istoricul locului, restaurare și tot ce consideram că poate trezi interesul oamenilor.

Primul tur a fost într-o sâmbătă. Evenimentul a fost anunțat pe facebook Așteptam oamenii înarmată cu 10 pagini pline de informații. Eram atât de emoționată, încât atunci când am început să vorbesc rulam, încontinuu, paginile discursului între maini. Noroc că nu a fost nevoie să mă uit peste notițe, erau atât de mototolite încât ar fi fost imposibil să mai văd ceva. Pentru că am început cu date cronologice, nu era nimic atractiv, dar când am trecut la povești și legende oamenii au devenit brusc atenți. Făceam acest tur lună de lună. Veneau oameni din toate categoriile sociale. Asta m-a forțat să-mi îmbunătațesc discursul, să-l adaptez astfel încât mesajul meu să ajungă la cât mai multe persoane interesate. Înainte de a începe turul socializam și îmi făceam o idee despre categoria profesională predominantă. Aveam mai mulți arhitecți discutam despre arhitectură, aveam oameni pasionați de istorie eram atentă la o abordare corectă a cronologiei, aveam pictori insistam pe pictura frescelelor. Apoi am făcut tururi pietonale cu tematici diferite, dar am rămas în continuare extrem de atașată de perioada brâncovenească și personalitatea lui Constantin Brâncoveanu. Atât de mult, încât casa visurilor mele este proiectată în stil brâncovenesc.

Q: În afară de turul pietonal pe care îl faci o dată pe lună, mai ești implicată și în alte proiecte?

A: În 2012 am mers prima dată cu autocarul, unde nu cunoșteam pe nimeni, într-un tur al reședințelor nobiliare din România (castle break) cu Asociația ARCHÉ. În astfel de excursii ai acces, mult mai mare, la obiective pe care altfel nu le poți vizita. În toamna aceluiași an, am repetat experiența și am continuat cu castele din altă zonă. Timp de 2 ani, am mers în 2-3 tururi pe an. Acumulasem multe informații și le împărtășeam celor care stăteau lângă mine în autocar. M-am trezit cu propunerea de a vorbi la microfon în fața întregului grup. Așa am ajuns să colaborez cu Asociația ARCHÉ și să fac ghidaj pentru turul castelelor. Acum făceam, în paralel, turul pietonal, dar și turul reședințelor nobiliare. Între timp am făcut un curs de ghizi unde am căpătat noțiuni și abilități care pe lângă experiență m-au făcut să mă simt mult mai stăpână pe mine.

Q: Blogul tău a fost gândit ca o afacere?

A: Blogul a pornit din pasiune, nu pentru câștig material. Dacă mergi pe ideea că vrei să faci bani, vin tot felul de indivizi cu afaceri în turism, iar tu ești obligat să scrii de bine, chiar dacă vezi igrasie, mâncarea care nu este tocmai proaspăta, igiena care lasă de dorit sau personal neprofesionist. Înseamnă să te vinzi ieftin pentru câteva nopți de cazare gratuită. Eu nu vreau să mint oamenii. Prefer să transmit încredere celor care îmi citesc blogul.

Îmi scriam în continuare experiențele pe blog și în scurt timp s-a mai conturat un proiect. Modul onest prin care am ales să-mi spun poveștile, cred că a fost motivul pentru care am fost contactată de un reprezentant al agenției de turism Terra Incognita, (convins de articolele de pe blog meu) cu care ulterior am început o colaborare. De 2 ani, sunt ghid și pentru această agenție unde fac excursii clasice (obiective turistice cunoscute). În jurul meu s-a format o comunitate care merge cu mine peste tot. Persoanele înscrise la excursiile clasice prin Terra Incognita încep să vină și în turul castelelor organizate de Asociația ARCHÉ și invers. Călătoriile sunt cea mai mare comoară pe care o poți deține și pe care nu ți-o poate lua nimeni, niciodată.

Există o carte Tovarășul Baron de Jaap Scholten în care este vorba despre aristocrații din Transilvania. Îmi amintesc de o contesă care locuia într-un beci, dar care atunci când ieșia pe stradă își punea singura pereche de mărgele și singura rochie bună. Cu toate acestea era respectată de cei din jur, chiar dacă sărăcise. Pierduse averea, dar nu și educația, manierele alese, cărțile citite și experiențele frumoase acumulate. Așa și cu călătoriile. Nu dispar niciodată. Raiul nu este acolo unde ți se spune că este, ci acolo unde te simți tu bine.

Q: Ai un motto după care te ghidezi?

A: Să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Nu contează că ai 20 sau 80 de ani, trebuie să să profiți de fiecare clipă și de fiecare om pe care îl întâlnești. A nu se confunda cu a te folosi de oameni. De exemplu: sunt acum cu tine și mă bucur pentru acest interviu, te privesc în ochi și nu cronometrez fiecare minut gândindu-mă că trebuie să ajung acasă să spal rufe, să fac mâncare soțului sau cumpăraturi la magazinul din colț.

Q: De ce ai ales să scrii pe blog și să faci ghidaj în excursii cu turiștii?

A: Având tot timpul un șef, eu îmi exprimam ideile, el le punea în practică și niciodată nu am auzit: Mulțumesc! Mi-am spus că nu mai rezist să stau 8 ore în același loc. Nu sunt structurată psihic să fac, zi de zi, aceleași chestii monotone. Nu pot funcționa fără pasiune, chiar dacă asta m-a costat. Au fost zile în care nu aveam 1 leu în buzunar. Ador să călătoresc și îmi place să interacționez cu oamenii. Nu spun că la început a fost ușor. Dacă nu renunți, reziști și mergi mai departe apar compensațiile emoționale. Apar conexiunile cu alți oameni și recompensa vine singură. Când pornești pe un drum nou, cel mai greu este să lupți cu cei care te critică și cu „oare ce o să zică oamenii?”. Am învățat că indiferent de ce faci, bine sau rău, oamenii tot te vor critica. Primul pas este cel mai greu, apoi vezi orizontul și nu vrei să te mai oprești. Același principiu se aplică în tot, deci și în călătorii.

Q: Ce ne poți spune despre turiștii care vin în excursiile ghidate de tine?

A: Am turiști care au venit și a III-a oară în tururile pietonale din București. Și-au adus și prietenii. Probabil le-am rămas în suflet.
– Iar ai venit?
– Da, îmi era dor de tine și de poveștile tale.
Oamenii au rămas prieteni, sau format cupluri. Îmi amintesc de persoane care au venit singure și stăteau retrase, dar care apoi au legat prietenii și au păstrat legătura între ei. Îi urmăresc și văd că 80% din ei sunt prieteni pe facebook.

Q: Partea mai puțin plăcută a acestor călătorii? Nu are rost să mințim că totul este perfect.

A: Mereu le spun turiștilor să nu urce cu cafea în autocar mai ales dacă urmează un drum cu multe curbe. O turistă, care stătea în fața pentru că avea rău de mașina, nu a vrut sub nici o formă să renunțe la paharul cu cafea. Bineînțeles, la o frână mai puternică cafeaua a zburat peste cei de vis-a-vis, dar și peste șofer care purta cămașă albă. Poate părea o amintire amuzantă pentru unii, dar eu nu încurajez deloc așa ceva! Țin tare mult la confortul psihic al șoferului. Are de făcut un drum lung și este responsabil cu siguranța întregului autocar.

O categorie de turiști care nu îmi respecta munca sunt cei care în timp ce povestesc mă intrerup. Visul secret al fiecărui ghid este ca atunci când vorbește la microfon, să spună o poveste cu impact emoțional care să rămână în inima turiștilor. Când cineva întrerupe și întrebă: „Pe bune chiar a fost restaurat?”, degeaba acopăr microfonul și îi spun. „Notează, vorbim la final!” deși nu pierd firul discursului, pierd impactul. Un ghid cu experiență știe exact momentul când să plaseze o poveste interesantă, ori o astfel de persoană dă peste cap totul. Dacă ajungem la un obiectiv unde există ghid procedeaza la fel. Iarași mă duc și îi spun „Notează și întrebi la final!” Amuzant este că o astfel de persoană la final uită să mai pună întrebări. Este acel turist care la sfârșitul excursiei nu este capabil să enumere obiectivele pe lângă care au trecut.

Q: Ce înseamnă pentru tine România?

A: Acasă. Îmi place mult Viena, Praga, îmi doresc să ajung în Siberia și în Sankt Petersburg. Indiferent unde voi ajunge în lumea asta, sufletul meu rămâne în Romania. Este locul pentru care strămoșii mei au plătit cu viața. Un bunic a luptat în al II-lea Război Mondial și s-a întors din Siberia pe jos. A trăit suficient ca eu să-i pot asculta poveștile. Un străbunic a murit pe front în Primul Război Mondial. Războiul de Independență a mai cerut o jerfă din familia mea. Cum pot eu să nu iubesc Romania?

Eram la Mausoleul de la Mărășești în 2017. În fața mea un cuplu cu un copil de aproximativ 9 ani. Baiatul întreabă:
– Mami de ce a fost nevoie să se construiască chestia asta? Exact așa s-a exprimat.
– Pentru că nu au avut ce face! Decât să depoziteze niște cranii, mai bine construiau ceva mai folositor: cămine de copii sau azile de bătâni.
De obicei nu pocedez așa, dar am simțit că nu pot să tac.
– Scuzați-mă că intervin în discuție! Gândiți-vă că dacă oamenii aceștia nu luptau pentru România, poate noi astăzi nu mai vorbeam limba româna!
E dureros să vezi că o mamă își educă astfel copilul. Iar acolo nu sunt doar cranii, acolo este istoria acestui popor!
Oamenii aceia s-au dus la luptă crezând în România. Câți dintre noi astăzi ar lăsa totul în urmă și ar fi dispuși să-și dea viața pentru un ideal. Schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare din noi, nu să așteptăm să ne fie livrată pe tavă bunăstarea, educația și o lume mai frumoasă.

Q: Ai menționat la începutul acestui interviu că, prin intermediul cărților, ai descoperit locuri frumoase. Am crezut că fiind tot timpul plecată, nu ai timp de lectură. Ai timp?

A: Da. Pentru că am un secret, eu nu am televizor de 6 ani. Dorința mea de a călători a pornit de la Cireșarii. Cel mai mult mă atrag cărțile istorice și biografiile. Război și Pace, apoi Anna Karenina sunt romanele care care m-au făcut să visez la Sankt Petersburg. Sunt cărți pe care le recitesc. Ultima carte recitită a fost Hoțul de cărți. Acum citesc La vânătoare de Cezanne. Cred că mă va ajuta să condimentez cu povești amuzante excursia de la Nissa.

Acest articol nu este o reclamă! Este despre pasiunea Georgetei Anechei (Cucu) pentru călătorii. Cine mă urmărește știe că îmi place să aduc pe blogul meu oameni care se lasă devorați de pasiunile lor. Oamenii „realiști” ar spune că nu trebuie să renunți la ceva sigur pentru nesiguranță. Mie îmi place să formulez altfel: renunți la un loc unde emoțional mori câte un pic în fiecare zi, pentru a merge în unul unde provocările sunt imense, unde nesiguranța fiecărui proiect te poate paraliza, unde nici o zi nu seamănă cu alta, dar unde, din când în când, poți avea parte de foc de artificii. Iar când cei înzestrați cu asemeanea curaj, de a-și transforma pasiunea în job, mai și citesc, ce poate fi mai frumos?! Cu un astfel de om, am petrecut câteva ore încântătoare la o terasă, în apropiere de Podul Beiului. După întâlnirea cu ea mi-am comandat cartea Tovarășul Baron și m-am înscris într-un… tur al castelelor. Știți de ce? Pentru că pentru mine puterea exemplulul funcționează mult mai bine decât o campanie publicitară.
Nu știu cum va fi! Poate o să-mi placă, sau poate nu! Dar ca să îmi exprim o părere despre ceva este nevoie să merg, să să ajung acolo, să văd și cine știe poate revin cu o poveste pe blog!

Dacă vreți să citiți articole scrise de Georgeta pe blogul ei găsiți aici și aici.