Cum să gestionezi diabetul fără să acumulezi frustrări

Toată lumea se aşteaptă să scriu cum m-am „împrietenit” cu diabetul și să dau sfaturi. Nu încurajez sfaturile medicale făcute de un amator, deoarece consider că sunt apanajul medicilor specialişti care, categoric, își fac treaba mult mai bine decât mine. În timp, mi-au dovedit-o!

29 septembrie 1998, un buletin de analize validat de un medic diabetolog mi-a confirmat diagnosticul – diabet tip 1 insulino-dependent. Am fost atât de bulversată, încât nici să mă revolt nu eram capabilă. Mă internam într-un spital pentru prima oară în viaţa mea. Nimerisem cu patul lângă o doamnă, de aproximativ 55 ani (ulterior aveam să aflu că avea doar 42), care privindu-mă în ochi, mi-a aruncat nişte cuvinte pe care nu le-am putut uita : „eşti tânără şi eu am fost tânără odată, dar în 20 de ani ai să ajungi o ruină… o ruină, mă auzi?” Normal că o auzeam. Am privit-o și eu: neîngrijită, cu dinţi lipsă, o voce agresată de ţigări şi o ură în privire care m-a năucit. Speriată mi-am făcut un calcul rapid. Nu cred că o să trăiesc mai mult de 20 de ani. Bun, deci o să am atunci 48 de ani. Rezonabil, nu am timp să ajung chiar o ruină… Am adormit plângând, previziunile ei mă purtau deja într-un scenariu de coşmar. Astăzi, dacă cineva ţine, morțiș, să mă atenţioneze ce catastrofă va deveni viaţa mea, din cauza diabetului, nu mai are putere. Refuz, să-mi dau acordul, să-mi stăpânească viața un om plin de resentimente.

Dimineaţa, încet-încet, am început să-mi mai revin. Înceram să-mi fac curaj repetându-mi că noaptea predispune la exagerări. Mi-am început ziua cu o analiză a pacientelor din salon. M-am lăsat cucerită de o doamnă de peste 70 de ani, încă frumoasă, cu nişte ochi albaştri superbi, plină de energie, voie bună… şi parfumată cu Chanel 5. Pentru mine, a rămas parfumul care, dincolo de rafinamentul absolut, îl asociez cu o atitudine de… învingătoare. Pe noptieră, lângă pat, avea 3 cărţi al căror titlu trădau că posesoarea lor avea o cultură peste medie. Găsea un cuvânt bun pentru fiecare dintre noi, ştia să asculte, dar şi să impună limite atunci cînd îi era invadată viaţa personală. Și am mai fost cucerită de ceva: era cea mai elegantă dintre toate pacientele. Instinctiv m-am întrebat, dacă într-un salon de spital poate să arate așa, oare cum arată când iese la un spectacol, la un vernisaj, la restaurant sau la o plimbare în parc? Doar într-un astfel de cadru o vedeam ducându-şi existenţa. Să poți fi elegantă în spital, ţine de magie. Ei bine în cazul ei funcţiona. Avea diabet de foarte mulţi ani. Cât am stat în spital, am urmat-o peste tot ca un căţeluş. Discutam, majoritatea timpului, despre cărţi. Doamna Chanel 5 m-a învăţat că trebuie să am 2 hobby-uri pe care să le cultiv şi la care să excelez în timp.

Lectura, am exclamat!

Draga mea, lectura e un stil de viaţa nu un hobby! mi-a răspuns amuzată de ,,revelaţia” mea. Caută, cu singuranţă ai să găseşti. Simt asta. Și întregul meu planul psihic a fost resetat de doamna parfumată cu Chanel 5.

La ieşirea din spital mi-am propus să încurajez, să susţin oamenii diagnosticaţi cu diabet. Indiferent unde îi întâlneam. Când merg să-mi iau insulina, reperez imediat cazurile noi. Au aşa un aer de abandon. Indiferent cât sunt de ocupată, obosită sau angrenată în propriile mele probleme, încerc să îmi fac timp pentru ei. Trag de mine şi le arăt cea mai fericită faţă posibilă. Nu vreau să permit celor care au acumulat frustrări de pe urma acestei boli, să deţină controlul şi să îi încarce negativ. Fac asta pentru ei, pentru mine şi pentru doamna minunată care m-a ajutat în spital.

Deşi fizic odată cu trecerea anilor diabetul îţi impune anumite limite, intelectul nu este afectat. La vârsta doamnei care îmi spunea că am să ajung o ruină, am început a 2-a facultate. Îmi  amintesc că, începând cu primul an, dormeam câte 4-5 ore pe noapte. Ziua birou şi facultate, noaptea desenam. Asta timp de 3 ani. Şi cu programul asta infernal nu m-am simţit niciodată o… ruină. Apoi, am început să scriu pe blog şi evident nu mă simțeam o ruină. Am ajuns să-mi pot cultiva pasiunile, pentru că cineva mi-a spus, acum 20 de ani, că dacă vreau să am o relaţie civilizată cu diabetul e necesar să-mi găsesc 2 hobby-uri. Încerc să le cultiv, mă străduiesc și chiar îmi doresc să excelez. Pictura şi blogul. Mă rog, ordinea reala este acum blogul şi pictură. Împortant este să-mi respect dieta și orele de insulină, dar şi să-mi antrenez zilnic hobby-urile. Aşa ca pentru maraton.

22091707_2010919462485385_172940531_n

Daca ai diabet nu eşti cu nimic mai prejos decât restul oamenilor. E adevărat diabetul este o boală care îţi aduce suferinţă, dar suferinţa are şi o latură bună, îţi rafinează mintea şi şlefuieşte sufletul. Devii mai profund, empatizezi mai uşor cu cei din jur, şi vine o zi în care te trezeşti că ai căpatat nişte abilităţi la care nici măcar nu aveai curaj să visezi. Oamenii îţi spun că eşti talentat. Nu e talent, ai acumulat experienţe pe care vrei să le transpui în ceva: în scris și pictură în cazul meu.

Nu obișnuiesc să-mi expun viața personală pe blog, dar astăzi 14 noiembrie este Ziua Internațională a Diabetului. Dacă mesajul acestui articol va ajunge chiar și la o singură persoană diagnosticată cu diabet tip 1 insulino-dependent, obiectivul meu este atins.

Pe 29 septembrie 2018 am făcut 20 de ani de când am diabet. Previziunile sumbre ale primei doamnei nu s-au îndeplinit, dar cele 2 pasiuni care mă ajută să am o relație civilizată cu acestă afecțiune, există și sunt o constantă în viața mea.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

 

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

14 Replies to “Cum să gestionezi diabetul fără să acumulezi frustrări”

Felicitari si inca multi ani inainte de realizari, fericire, hobbyuri…

M-ai lasat fara cuvinte, cu atata disponibilitate sufleteasca. Ai mare curaj sa iti deschizi inima catre toti. Te admir si te stimez.

Felicitari pentru acest articol. Ai reusit sa ma impresionezi pentru curajul de a a-ti face publica suferinta si mai ales pentru optimismul debordant pe care il transmiti semenilor tai. M-ai convins inca o data de caracterul tau frumos dar si extrem de puternic, de faptul ca ti-ai gasit calea punand atata pasiune in tot ceea ce faci si primind aprecierea unor oameni de calitate pe care ai sansa sa ii intalnesti tocmai datorita schimbarii radicale care s-a produs in viata ta in ultima perioada. Mult succes in continuare, te incurajez in tot ceea ce faci si ma bucur ca esti atat de talentata !

Multumesc. Am incercat o alta abordare a acestei boli.

Fiecare din noi, avem, cu siguranta in viata, momente in care ne simtim incercati…doborati, chiar. Aceasta postare, atat de sincera, ar putea fi, pentru multi, un exemplu, o inspiratie in astfel de situatii.

Îmi pare bine dacă te-am putut ajuta.

Felicitari!Multa sanatate si succes in cariera!

Esti o persoana minunata! Felicitări pentru felul in care îți gestionezi viața, felicitări pentru articolele interesante, felicitări pentru curaj! Esti un exemplu bun si daca ar mai fi emisiunea „De 3 X femeie”, ai fi invitata mea, Mihaela nu s-ar supăra.
O zi minunata, om frumos! ✨

Mulțumesc! M-am gândit că, prin acest articol, este mai ușor de văzut cât de important este cum te raportezi la o situație de criză. Iar când ai șansa ca cineva să te ajute, ești dator să transmiți mai departe. Așa văd eu normalitatea în lumea mea.

Felicitări pentru tot si sanatate multa

Articolul tau a ajuns azi la mine, un an cu Diabet tip 2. Multumesc pentru inspiratie!

Multă sănătate! Îți mulțumesc pentru mesaj!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.