Cum să gestionezi diabetul fără să acumulezi frustrări

22091707_2010919462485385_172940531_n

Toată lumea se aşteaptă să dau sfaturi. Nu încurajez sfaturile medicale făcute de un amator. Pentru asta există medici specialişti care ştiu să-şi facă treaba mult mai bine. Mie mi-au dovedit-o.

29 septembrie 1998, un buletin de analize şi un diagnostic validat de un medic mi-au confirmat diagnosticul – diabet tip 1 insulino-dependent. Am fost atât de bulversată, încât nici să mă revolt nu am fost capabilă. Aşa am ajuns să fiu internată într-un spital, pentru prima oară în viaţa mea.  Nimerisem cu patul lângă o doamnă de aproximativ 55 ani (ulterior aveam să aflu că avea doar 42), care m-a privit în ochi şi mi-a aruncat nişte cuvinte pe care nu le-am putut uita , eşti tânără şi eu am fost tânără odată, în 20 de ani ai să ajungi o ruină…o ruină, mă auzi? Normal că o auzeam. Am apreciat-o: neingrijită, cu dinţi lipsă, cu o voce agresată de ţigări şi cu o ură în privire care pe mine m-a năucit. Speriată mi-am făcut un calcul rapid. Nu cred că o să trăiesc mai mult de 20 de ani. Bun, deci o să am atunci 48 de ani. Rezonabil, nu am timp să ajung chiar o ruină… Am adormit plângând, iar tot ce mi-a spus m-a purtat într-un scenariu de coşmar. Acum, dacă cineva ţine să mă atenţioneze ce catastrofă o să devină viaţa mea din cauza diabetului, nu mai are putere. Nu-mi mai dau acordul să îmi stăpânească existenţa un om plin de resentimente.

Dimineaţă au mai venit pacienţi noi. Încet-încet, am început să îmi mai revin. Mă tot urmăreau  cuvintele unui clasic rus  ,,noaptea predispune la exagerări”. Mi-am  început ziua cu o analiză a  pacienţilor din salon. M-am lăsat cucerită de o doamnă de peste 70 de ani, care era încă frumoasă, cu nişte  superbi ochi albaştri care nu-şi pierduse din strălucire, plină de energie, voie bună…şi parfumată cu Chanel 5. Pentru mine, este un parfum care dincolo de rafinamentul absolut, merge purtat cu o atitudine de…învingătoare. Pe noptiera de lângă pat avea vreo 3 cărţi, cărţi care după titlu îmi dovedeau că posesoarea lor avea o cultură peste medie. Găsea un cuvânt bun pentru fiecare dintre noi, ştia să asculte, dar şi să impună limite atunci cînd îi era invadată viaţa personală…şi era cea mai elegantă din tot salonul. Instinctiv m-am întrebat, oare cum o arata când iese la un spectacol, la un vernisaj, la restaurant sau la o plimbare în parc? Într-un astfel de cadru o vedeam ducându-şi existenţa. Să poţi fi elegantă într-un salon de spital ţine de magie. Ei bine la ea funcţiona. Aveam să aflu că avea diabet de foarte mulţi ani. Cât am stat în spital am urmat-o peste tot ca un căţeluş. Discutam, majoritatea timpului, despre cărţi. Doamna Chanel 5 m-a învăţat că trebuie să am 2 hobby-uri pe care să le cultiv şi la care să excelez în timp. Lectura, am exclamat! Draga mea, lectura e un stil de viaţa nu un hobby mi-a răspuns amuzată de ,,revelaţia” mea. Caută, cu singuranţă ai să găseşti. Simt asta. Întreg planul psihic mi-a fost resetat de doamna  parfumată cu Chanel 5.

La ieşirea din spital mi-am propus să încurajez, să susţin oamenii diagnosticaţi cu diabet. Indiferent unde îi întâlneam. Când merg să-mi iau insulina, reperez imediat cazurile noi. Au aşa un aer de abandon. Indiferent cât sunt de ocupată, obosită sau angrenată în propriile mele probleme, încerc să îmi fac timp pentru ei. Trag de mine şi le arăt cea mai fericită faţă posibilă. Nu vreau să permit celor care au acumulat frustrări de pe urma acestei boli să deţină controlul şi să îi încarce negativ. Fac asta pentru ei, pentru mine şi pentru doamna minunată care m-a ajutat în spital.

Deşi fizic odată cu trecerea anilor diabetul îţi impune anumite limite, intelectul nu este afectat. La vârsta doamnei care îmi spunea că am să ajung o ruină, eu am început a 2-a facultate. Îmi  amintesc că în primul an dormeam câte 4-5 ore pe noapte. Ziua birou şi facultate, noaptea desenam. Asta timp de 3 ani. Şi cu programul asta infernal nu m-am simţit niciodată o…ruină. Acum m-am apucat de blog şi nu mă simt o ruină. Asta, pentru că cineva mi-a spus, demult, că dacă vrei să ai o relaţie civilizată cu diabetul e necesar să-ţi găseşti 2 hobby-uri. Dragă doamnă încerc să le cultiv, nu ştiu dacă am să excelez, dar mă străduiesc, sper să ajung cândva şi acolo. Pictura şi mai nou blogul. Mă rog, ordinea reala este acum blog şi pictură. Împortant este să-mi respect dieta, orele de insulină dar şi să-mi antrenez zilnic hobby-urile. Aşa ca pentru maraton.

Daca ai diabet nu eşti cu nimic mai prejos decât restul oamenilor, e drept diabetul îţi aduce suferinţa, dar suferinţa are şi o latură bună, îţi rafinează mintea şi şlefuieşte sufletul. Devii mai profund, empatizezi mai uşor cu cei din jur, şi vine o zi în care te trezeşti că ai căpatat nişte abilităţi la care nici măcar nu aveai curaj să visezi. Oamenii îţi spun că eşti talentat. Nu e talent, ai acumulat experienţe pe care vrei să le transpui în ceva,…în scris, în pictură în cazul meu.

De ce să tai aripi când poţi să le dai?!…Ştiu că sună ambiţios, dar dacă din 100 de oameni care citesc articolul asta mesajul meu ajunge în sufletul unei persoane care are diabet, obiectivul meu e atins. Daca un om are puterea să mearga mai departe este suficient.

Ce voi face astăzi 29 septembrie? Sărbătoresc, 19 ani de diabet…şi o săptămâna de blog.

6 comments on “Cum să gestionezi diabetul fără să acumulezi frustrări”

  1. Antonia spune:

    Felicitari si inca multi ani inainte de realizari, fericire, hobbyuri…

  2. Florenta spune:

    M-ai lasat fara cuvinte, cu atata disponibilitate sufleteasca. Ai mare curaj sa iti deschizi inima catre toti. Te admir si te stimez.

  3. Elena lana spune:

    Felicitari pentru acest articol. Ai reusit sa ma impresionezi pentru curajul de a a-ti face publica suferinta si mai ales pentru optimismul debordant pe care il transmiti semenilor tai. M-ai convins inca o data de caracterul tau frumos dar si extrem de puternic, de faptul ca ti-ai gasit calea punand atata pasiune in tot ceea ce faci si primind aprecierea unor oameni de calitate pe care ai sansa sa ii intalnesti tocmai datorita schimbarii radicale care s-a produs in viata ta in ultima perioada. Mult succes in continuare, te incurajez in tot ceea ce faci si ma bucur ca esti atat de talentata !

    1. emiliachebac spune:

      Multumesc. Am incercat o alta abordare a acestei boli.

  4. Camelia spune:

    Fiecare din noi, avem, cu siguranta in viata, momente in care ne simtim incercati…doborati, chiar. Aceasta postare, atat de sincera, ar putea fi, pentru multi, un exemplu, o inspiratie in astfel de situatii.

  5. emiliachebac spune:

    Îmi pare bine dacă te-am putut ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *