Artă fotografică versus fotografie

Valentin a ajuns cu 10 minute mai devreme de ora stabilită. A venit cu bicicleta, îmbrăcat relaxat, iar atitudinea lui transmitea o detașare pe care eu una am întâlnit-o destul de rar. Nu vă lasați păcăliți, în spatele aerului boem se ascunde un profesionist care duce pasiunea pentru fotografie aproape de perfecțiune.

Ne-am răzgândit asupra locației și am ales o cafenea liniștită de peste drum. Inițial am crezut că dialogul cu el va fi dificil. Pe măsură ce conversația curgea, avea să-mi demonstreze contrariul. Prejudecățile mele erau alimentate de faptul că sunt o diletantă în zona fotografiei. Am simț estetic, dar zero cunoștinte tehnice. Valentin mi-a răspuns răbdător la toate întrebările. Vă asigur că nu au fost puține. Când aleg să scriu despre un domeniu, nou pentru mine, mă asigur că reușesc să captez cu exactitate ce spune interlocutorul. Nici mie nu mi-ar plăcea să citesc pe un blog informații eronate și scoase din context. Asta e motivul pentru care am simțit nevoia să înțeleg cât mai bine informațiile transmise. Am observat că cei pasionați de ceea ce fac nu sunt derajați de întrebări, din contra apreciază că ești interesat.

Voi vorbi pentru prima dată, pe acest blog, despre munca de fotograf. Valentin Boboc este doar fotograf, adică trăiește numai din fotografie. Nu mai are nici un alt job în paralel. Toată viața lui se învârte în jurul artei fotografice. Există oameni care fac fotografii și oameni care aleg să facă artă în acest domeniu. De la Valentin am dedus că arta fotografică nu se digeră la fel de rapid precum fotografia, deși realizarea ei consumă mult mai mult timp. Fotografiile lui Valentin Boboc le găsiți aici și aici.

Totul a început la 14 ani când familia primește cadou primul aparat foto digital din Statele Unite. Captivat de abilitatea de a vedea rapid imaginile, se lansează imediat în zona practică . Fotografiază orice, oriunde, oricând. Între timp îi mai scade din entuziasm și își trăiește adolescența. Este atras de imaginile vechi din albumul familiei, pe care începe să le studieze cu atenție. La 17 ani trage primul film, iar asta îl forțează să învețe cum se face fotografia de calitate. Acela a fost momentul când a fost prins definitiv, fără scăpare. La 19 ani își cumpără primul DSRL, iar de atunci este într-o căutare și o evoluție permanentă.

Acum activitatea lui se axează pe 3 paliere:
• evenimente sociale – conferințe de presă, strângeri de fonduri pentru diverse cauze umanitare,
• portretistică,
• pereceri – zona comercială.
Are șansa să facă ceea ce îi place. Un lucru cu care puțini se pot lăuda în ziua de azi. Pentru asta a trebuit însă să se împrietenească cu presiunea. O condiție de bază a celor care aleg acest drum. Îi plac provocările. Consideră banale proiectele care nu îl scot din zona de confort. Asta presupune mult mai mult decât să te plimbi cu un aparat ultra-performant pe stradă. Înseamnă pe lângă stăpânirea funcțiilor aparatului, studierea tehnicii altor fotografi, cunoașterea developării digitale, editarii, capacitatea de a spune povești narative vizuale, captarea momentelor, abilitatea de a surprinde esența unei persoane. Iar dacă vi se pare deja prea mult mai adăugați la toate astea și munca cu clientul. „Am observat că în munca mea se reflectă și relația mea cu clientul. Dar dacă relația mea cu clientul este precară nu încerc să pedepsesc clientul prin imaginile rezultate.”

Valentin a renunțat acum 3 ani la fotografiile de nuntă. Știți ce înseamnă asta? Să renunți la zona care aduce cei mai mulți bani în fotografie. A preferat să se axeze pe proiectele de suflet. Povestindu-mi ce are acum în lucru, am rămas mai mult decât impresionată. Aș fi vrut să îi vedeți limbajul corpului și sclipirea din ochi când îmi spunea asta. Lucrează la un proiect ambițios, povocator care presupune o muncă titanică, dar cu siguranța la finalizarea lui Valentin nu va mai fi același. Am mai spus pe acest blog că îmi plac persoanele curajoase. Curajul și perseverența cu care crezi în tine și îți duci la îndeplinire visele.

Cum înțelegea (la trecut) Valentin să facă fotografiile de nuntă? Surprindea momente și aducea în prim plan sentimente prin oameni. M-am uitat pe site-ul lui la fotografiile făcute la nunți. Vizualizându-le mi-am permis să-mi imaginez un scenariu. Un cuplu ajuns în pragul divorțului. A fost suficient ca aceștia să revadă o singură fotografie, în care Valentin a reușit să redea emoțiile celor 2, pentru ai determina să se răzgândescă. Dacă alegea să se axeze doar pe perfecțiune fizică impactul fotografiei, de acum 10 ani, nu ar fi fost același. Dar sentimentele care zăceau uitate pe undeva pot reînvia dintr-o fotografie bine făcută.

Valentin știe să împace munca cu relaxarea, perfecționismul cu sensibilitatea, frumosul cu urâtul și arta cu kitsch-ul. Din acest melanj rezultă fotografii uluitor de frumoase pentru că alege să capteze trăiri care vor dăinui în timp. Fotografiile lui trebuie descoperite, nu sunt genul care agresează retina, nu sunt doar fotografii ale timpului prezent. Între fotografiile momentului și cele care aleg să dăinuie în timp este o demarcație clară. Pentru cei care aleg să treacă cu ușurință pe lângă fotografiile lui, punînd un anumit diagnostic, le recomand să recunoască măcar că mesajul le scapă.

Valentin este și lector la Fundația Calea Victoriei. Ține cursuri de fotografie pentru începători. Îmi spune că își dă seama imediat dacă un cursant este interesat de lumea fotografiei. Acesta va pune mereu întrebări și nu se va mulțumi doar cu ce i de oferă la curs. Puneți întrebări! Mi-a mărturisit că asta îi place enorm. Așa are senzația că nu vorbește singur. Încă nu a primit o întrebare la care să nu știe să răspundă. Dar abia așteaptă momentul acela. Un lector nu va ști niciodată așteptările și dilemele voastre dacă nu le verbalizați. Spuneți-vă părerea! Arătați că sunteți interesați!

Referitor la franchețea lui Valentin. Își dorește întrebari la cursul lui, dar încercați să nu intrați în categoriile persoanelor toxice de care toți lectorii fug:
• persoane interesate care acaparează cursul,
• persoane interesate să pară „interesante”.

Cum l-am remarcat eu pe Valentin? Frecventam un curs la FCV, iar el era în curte înconjurat de cursanți. Așa am aflat că este vital să ai întotdeauna carduri și acumulatori de rezervă. Pe atunci nu-mi trecea prin minte că va veni o zi în care voi face fotografii și că voi ajunge să scriu despre el.

O întroducere în lumea fotografiei :
1. Ce public frecventează expozițiile de artă fotografică?
Sunt trei categorii: fotografi, cunoscătorii de fotografie și publicul larg. În România vârsta medie de consum este undeva între 22-24 de ani, dar în mare parte în online. La noi nu se încurajează fotografia, așa cum se întâmplă de exemplu în Amsterdam unde, într-o perioadă scurtă, am văzut pe străzi între 8-12 galerii foto de artă.

2. Importanța aparatul de fotografiat?
România este în topul țărilor în care oamenii au cumpărat printre cele mai cele mai scumpe aparate foto profesionale. Am lucrat la F64 și știu ce spun. Se crede că aparatul este totul. Pe lângă aparat mai este nevoie de talent, simț estetic și perseverență. De multe ori sunt întrebat: Cu ce aparat tragi? Câte fotografii îmi dai? Se cere cantitate nu calitate.

3. Cum decurge o ședință foto cu clienții tăi (portretistică)?
• Încălzirea – clientul se acomodează,
• creșterea – clientul nu este prezent, este încordat. Apoi atinge un vârf în care se relaxează și dă tot ce poate mai bun,
• căderea – clientul are un nivel jos, este obosit, dar se pot păstra și de aici fotografii. În arta fotografiei în lucrul cu clienții există întotdeauna un val sinusoidal.

4. Ce ore ale zilei ne recomanzi pentru a realiza fotografii de calitate (în oraș)?
• Golden hour până la o oră după răsărit sau înainte de apus
• Blue hour  până la o oră înainte de răsărit sau după de apus

5. Ce tip de fotografie ti-ar plăcea să faci?
Aș alege fotoreportajul de război. Asta este echivalentul jurnalismului de război. În timp ce eu aș fotografia, altcineva ar putea scrie articolul.

6. Ce mai frumoasă perioadă în istoria fotografiei?
„Henri Cartier-Bresson a demonstrat că fotografia poate fi o formă de artă. Bazându-se pe o educație solidă, studii de pictură și literatură, a ajuns la un nivel în arta fotografică care este extrem de greu de egalat. Este unul dintre cei 3 membri fondatori a Magnum Photos”

În 1975, a fotografiat România comunistă. Imaginiile din București, Craiova și Maramureș au uimit o lume întreagă. Priviți îndrăgostiții din tren – In a train.

7. Un fotograf pe care îl admiri?
„James Nachtwey pentru altruismul dus la extrem. Îl consider un erou. Nu a avut viață personală pentru că a pus cariera pe primul plan. A studiat Istoria Artei, dar și Științele Politice. James a fost în Romania. Fotografiile făcute la orfelinatele din țara noastră, imediat după 1989, au făcut înconjorul lumii”.

“If your photos aren’t good enough, you’re not close enough” Citatul nu este al lui Natchwey, este a lui Robert Capa, dar James l-a luat foarte ad literam.

Valentin mi-a facilitat accesul către universul lui James Nachtwey. Am descoperit un om care pe lângă Științele Politice a studiat și Istoria Artei. Lumea captată de el nu este deloc una frumoasă, pentru că este o lume a suferinței, a pierderilor umane, a catastrofelor care tind să devină obișnuință în unele zone ale Globului, a carnagiului care nu se mai termină, o lume populată de morți, guvernată de războaie, o lume a urii și a grozăviilor pe care mintea umană nu se mai satură să le inventeze. Parcă este o întrecere contra cronometru cu Diavolul, iar omul câștigă de fiecare dată. Fotografiile lui sunt despre lumea oamenilor care aleg să își chinuiască semenii. Cu toate astea este o lume care odată descoperită nu ai cum să o ignori. După ce am aflat de James Nachtwey am fost furioasă pe mine câteva zile. Furioasă că nu știut de existența lui.

8. O întâmplare din viața de fotograf…
N-a vrut să îmi spună despre el. A ales să-mi povestească despre „un fotograf cu multă experiență, cu un fler atipic, care își invită clienții la cină în propria casă. Cu un cuplu care îi solicitase fotografii pentru fericitul eveniment s-a creat o așa „chimie” încât l-au invitat să le fie naș. Cu 3 zile înainte de nuntă mireasa a spus că vrea niște fotografie ca astea. Degeaba a încercat respectivul să-i explice că nu poate să copieze deoarece el alege să rămână fidel propriul stil. Clienta nu a înțeles de ce fotograful nu a putut face asta. De cele multe ori faptul că nu vrem să ne abatem de la stilul nostru este perceput ca lipsă de flexibilitate din partea noastră”.

9. Ce resprezintă cinematografia pentru tine?
Ce se face astăzi în cinematografie este din ce în ce mai prost. Remake-urile după fimele clasice nu mai transmit nimic. Inspirația o găsesc în perioade din trecut cinematografiei. În prezent îmi plac filmele făcute în Iran, America de Sud și Correa. Filmele românești se luptă să își găsească un public în România. Rămânem prinși în circuitele internaționale de festivaluri cu filme care ne reprezintă mai mult partea ce poate fi interpretată ca fiind exotică pentru publicul internațional.

10. Cât se muncește la o ședință foto?
Poate dura uneori și 12 ore. Depinde mult de modul cum comunic cu clientul.

Pâna la întâlnirea cu Valentin nu știam nimic de James Nachtwey. Am plecat focusată să aflu mai multe despre el. Ce am descoperit mi-a întrecut cu mult așteptarile. În timp ce priveam filmele despre el pe youtube, îi ascultam tonalitatea vocii și îi vedeam fotografiile am realizat că lumea este mult mai mare decât vrem noi să o vedem. Am vrut să aflu mai multe despre fotografie și am înțeles că arta fotografică, aceea care îți face sufletul să vibreze,nu poate exista fără emoții și fără o pronunțată latura umană. N-are cum! Nu toate fotografiile trebuie să vândă ceva, există și fotografii care dăruiesc.

„Unul din lucrurile pe care a trebuit să le învăț ca fotojurnalist a fost să-mi înving furia. A trebuit să mă folosesc de ea, să îi canalizez energia, să o transform în ceva care îmi va clarifica perspectiva și nu în ceva care mi-o va încețosa.”( James Nachtwey)