Anticar de București

Purtam o discuție cu un amic despre cum ar trebui să arate un cadou original. Prețul amețitor nu mai reflectă o garanție. De multe ori ai surpriza ca un obiect vestimentar sau o bijuterie pe care o porți să fie multiplicată pe mai multe persoane. Chiar dacă aparține unui brand celebru sfârșești prin a ți se spune: A, ți-ai cumpărat și tu Celine! Un fel de bine ai venit în club. Nu că mi-aș permite Celine. Dar îmi place să visez cu ochii deschiși. Așa a apărut întrebarea: Unde putem găsi un cadou frumos și totuși unic? Amicul meu încerca să mă convingă că doamnele și domnișoarele, din ziua de azi, își doresc doar cadouri scumpe. Eu îl contrazic, cunosc femei care își doresc daruri originale.

În timpul discuției cu el am realizat că anticariatele pot constitui o sursă de astfel de cadouri. Și cu răbdare poți găsi daruri pentru toate pungile. Fac parte din categoria celor care consideră că dacă cheltuiești bani pe obiecte vechi în loc să-i risipești pe obiecte de lux faci o investiție. Și acum un exercițiu de imaginație! Pentru domni. Avem 2 bărbați bogați. Unul investește în automobile de lux, iar altul în obiecte de artă. Primul nu depășește stadiul de parvenit, pe când al 2-lea capătă un alt statut în societate. Este văzut ca o persoană rafinată. Acum pentru doamne. Un bal de caritate, o doamnă captivează audiența cu un limbaj ales, dar și cu un inel care agită spiritele. Un inel care nu a mai fost văzut la nimeni. La polul opus, într-un spațiu destinat distracțiilor, o posesoare de poșetă Hermes pe care o are ea și încă o duzină de femei aflate acolo. Îmi plac poșetele Hermes chiar îmi plac, dar parcă sunt prea multe la cât sunt de scumpe.

a2
Trecutul  uneori te fură…

După discuția cu Alexandru m-am gândit că ar fi interesant să scriu un articol despre activitatea unui anticar. De la distanță pare o afacere care te ține în contact permanent cu lumea obiectelor de artă, o meserie boemă care îți oferă prilejul să cunoști oameni interesanți. Ok, dar cum ajung eu să cunosc un anticar? Cum v-am obișnuit, scriu mesajul, închid ochii și apăs pe trimite. Așa l-am contactat pe Anton Iorgulescu. Ne-am  întâlnit undeva în zona Unirii, într-o locație destul de aglomerată. Întâlnirea era programată la 12. În fața mea, la câteva mese distanță, stătea un bărbat care aducea bine cu cel care trebuia să mă întâlnesc. Se uita la ceas și bătea nervos cu degetele în masă. O fi el? Simțeam deja fiori pe șira spinării. Sun să mă conving ! Îmi raspunde la telefon o altă persoană, în timp ce individul din fața mea dădea semne de nervozitate în continuare! Domnul care venea spre mine era relaxat, îmi zâmbea, iar asta anunța deja o conversație din care stresul era de domeniul trecutului.  Menționez că ne vedeam pentru prima dată. Norocul meu că am moștenit de la mama o adaptabilitate surprinzătoare la situații și oameni. De multe ori îmi vin în minte și alte întrebari decât cele pe care le-am pregătit, inspirată de omul din fața mea. Personalitatea lui imprimă și ritmul articolului.

Anton a crescut într-o casă cu o bibliotecă uriașă, înconjurat de obiecte de artă. Trăind lângă un tată colecționar, genul care nu păstra obiectele numai pentru el, a avut acces la această lume și a început să fie interesat de ea. Așa a luat naștere o pasiune care continuă și astăzi. Este anticar din 1995. Nu mai are alt job. Nu este ușor, dar face ceea ce îi place. „Pentru meseria asta ai nevoie de nervi de chirurg, răbdare, fler să vezi potențialul obiectelor, să intuiești ce va merge și ce se va vinde.” Am înțeles de la el că trebuie să fii un bun negustor, dar și să deții cunoștințe de istoria artei. Una fără alta nu prea merge. În meseria asta există un principiu ca la Junimea „Intră cine vrea, rămâne cine poate”. Depinzi mult de prosperitatea economică a clientului. Degeaba îi place cuiva un obiect dacă nu are resursele necesare să îl cumpere. Prosperitatea clienților favorizează și prosperitatea anticarilor și implicit influențează piața obiectelor de artă. Veniturile substanțiale permit achiziționarea unor obiecte din ce în ce mai rafinate și mai rare. Un connaisseeur este capabil să identifice calitatea unui obiect cu discernământ natural. Ca să ajungi să faci asta îți trebuie exercițiu. De la achiziție la achiziție gustul se educă. Nu poți să ajungi la un anumit nivel dacă nu despui de venituri. Altfel rămai un dilettante. Vorbesc aici de acea categorie rară. Unde se îmbină educația și banii.

a4
Șampania Mott – reclamă perioda interbelică (devenită ulterior Zarea)

Moda înfluențează tendințele și în această meserie. Astăzi se caută mobilierul neoromânesc, mâine pot fi cerute oglinzi venețiene. Această „modă” poate fi generată de o singură persoană care ridică cota. Cumpără de pe piața obiectelor de artă tot ce găsește legat de un subiect de interes pentru el. „Eu cumpăr ilustrate vechi cu orașul Brașov, ori asta face să le crească cota și ele devin un obiect căutat.” Un anticar e important să fie și colecționar. Altfel nu are cum să înțeleagă psihologia clientului. „Prin natura meseriei am acces la multe obiecte. Mă bucur o vreme de ele apoi le pun în vânzare. Nu pot să le țin pe toate. Nu aș avea loc și apoi sunt anticar nu colecționar. Oricât de mult îmi plac le dau mai departe. Mă ghidez după dictonul <<De la lume adunate și-napoi la lume date>>”.

Menirea unui anticar este să descopere obiecte de valoare chiar și în cele mai neașteptate locuri, să colaboreze cu restauratorii și apoi să le redea circuitului pieței de obiecte de artă. Așa vor ajunge iarăși la oameni. În general mă aprovizionez de la moștenitori. Aceștia păstrează casa, dar renunță la obiectele vechi. O altă sursă de aprovizionare ar mai fi schimburile între colecționari.

Recomandări pentru cei care vor să achiziționeze un obiect de artă? Este bine să ceară consultanță de la un anticar pentru o evaluare onestă. Un anticar atunci când cumpără obiecte de la un vânzător este obligat să ceară și să ia datele din CI. Acționând astfel va fi exonerat ulterior de furt, în cazul în care obiectul a fost furat. În general, hoții nu prea sunt pregătiți să își dea datele personale. Piața neagră a obiectelor de arta este o lume paralelă cu lumea anticarilor. Vreți să achiziționați un obiect de artă consultați-vă cu un anticar, el vă poate spune când sursa e dubioasă. Vă asigurați astfel că nu deveniți posesorii unui fals sau a unui obiect furat. Anton recomandă celor care își doresc un obiect să nu se grăbescă. Trăim într-o lume care se ghidează după principiul „nu pierde ocazia, acționează acum, altfel o va face altul”. Răbdarea este o calitate indispensabilă în lumea anticarilor.

a7
Reclamă bitter  – anul 1930

Târguri consacrate de unde se pot achiziționa obiecte de artă:

  • Târgul de numismatică și filatelie din Brașov – este destinat în general ultracunoscătorilor;
  • Târgul de obiecte de artă și antichități – Romexpo București. Aici găsiți mobilier, artă plastică, obiecte personale de colecție, argintărie, porțelanuri.

Pe Anton meseria l-a învățat să nu judece oamenii după cum sunt îmbrăcați. „Într-o zi a intrat în anticariat o doamnă care s-a dovedit extrem de insistentă cu întrebările. Cerea multe detalii. M-a întrebat de vreo 10 obiecte și asta îmi consuma timpul. Cum credeam că nu va lua nimic, începusem să-mi pierd cumpătul. La final a cumpărat absolut toate obiectele de care întrebase. I-am făcut și reducere, iar pentru mine a fost o lecție pe care nu o voi uita niciodată”.

a5
Harta tiparită în 1880 deși ilustrează o situație din 1744

Nu ignoră nici colecționarii care își doresc foarte mult un obiect, dar au resurse limitate. Unii i-au devenit clienți fideli și le vinde în rate. Sunt oameni care strâng bani uneori un an întreg pentru a se bucura de un obiect frumos.

O poveste interesantă de care își amintește cu drag. „M-am bucurat când un domn a venit să-mi mulțumească. Mi-a povestit că o carte poștală ilustrată cumpărată din anticariatul meu l-a ajutat să revendice un imobil. Cartea poștală reprezenta un hotel care apaținuse bunicului și avea un înscris <<imobil propritar Virgil Popescu>>. Ilustrata împreună cu alte documente au constituit dovezi în instanță. Astfel imobilul a revenit moștenitorului legal”.

În anticariatul lui, Anton, se lovește tot timpul de trecut. Ia părțile bune și ce este necesar de învățat. Trecutul nu a fost scutit de lucruri neplăcute. Mi-a păcut că nu se înregimentează in categoria celor care idealizeză perioadă interbelică. Lucreză cu obiecte care aparțin trecutului. De aceea trecutul îl fură uneori. Se aplecă asupra unei fotografii, cărți sau reviste, iar asta își cere tributul în timp. E o lume care fascinează și te seduce. Interesat de anumite subiecte s-a documentat de multe ori în Arhivele Naționale, Institutul de Istoria Artei și Biblioteca Academiei.

a9
„Din Bucureștii de ieri” – George Potra.

Un colecționar care v-a fost model? Tata și domnul Simion Mihuță un „decan al anticarilor”. Provenea dintr-o familie de anticari bănățeni din Timișoara. Avea meseria asta în sânge. Deși nu avea decât 7 clase, clienții cu care intra în contact i-au îmbogățit și rafinat cunoștințele culturale. Erau academicieni și profesori de prestigiu ca Iorgu Iordan și Alexandru Rosetti. Simion Mihuță a activat ca anticar în perioda comunistă. Rolul lui era cu atât mai important cu cât se dorea ștergerea trecutului și construirea unei „societați noi”.

L-am intrebat de anticari din trecut? Mi-a recomandat cartea „Din Bucureștii de ieri” – George Potra. Pe care am găsit-o la bibliotecă. Doamna de acolo a fost nevoită să meargă în depozit să o caute. Nu o mai solicitase nimeni din 2009. Am aflat despre anticari renumiți Leon Alcady, Pinath, Pohl, Weismann, Polach, Weinberg și Pach. Dar și clienți celebri: istoricul Nicolae Iorga, Charles Adolphe Cantacuzino, Anghel Pomescu-Gilly, prințul Scarlat Callimachi. În capitolul dedicat anticarilor puteți citi despre istoricul acestei meserii și oamenii care au lucrat în branșă. Un fragment care reflectă activitatea unui anticar:

14610586_1168575653217461_1158001389_n
https://calatoriinterbelici.wordpress.com/2016/10/08/anticarii-disparuti-ai-bucurestilor/

„Negustorii de aici, din Hală sau din micile dughene din apropiere, obișnuiau să cumpere „tot podul” cum spuneau ei, adică tot  felul de lucruri: mobile, case de bani, îmbrăcăminte, tablouri, cărți, etc.; pe care cei ce își renovau casele le urcau la pod și în locul celor vechi și demodate puneau mobilă luciosă și tablouri de culoare proaspătă. Dar de multe ori pe lângă mobila Biedermayer, droturi de somieră și fotolii cu piele jupuită se puteau descoperi și cărți rare, precum și tablouri de valoare, cum au găsit destui negustori de antichități din centrul orașului și unii amatori particulari printre care trebuie să îi numim pe Papazian, Lewy, Feldstein, Tetelbaum; de asemeanea pe profesorul Nae Ionescu-Barbă, care a găsit printre altele și 2 tablouri originale de El Greco, de o foarte mare valoare” („Din Bucureștii de ieri” – George Potra)

Întâlnirea cu Anton m-a făcut să mă raportez altfel la piața obiectelor de artă și la oamenii care se ocupă cu asta. O meserie uitată ar spune unii! O meserie pe care nu o poate face oricine spun eu! E nevoie să îmbini curajul, pasiunea și riscul în egală măsură. Lumea anticarilor este o lume aparte! De aceea îi admir pe acești oameni care găsesc forța să țină pe picioare o afacere proprie și să nu renunțe în momentele grele. Îi admir pentru că au cutezanța să transforme o pasiune în sursă de venit, pentru că se încăpățânează să trăiască frumos și pentru poveștile înteresante pe care le generează această afacere.

a6
Regele Carol al II-lea,  fiul său Principele Mihai și Generalul  Averescu

Am pornit articolul asta căutând daruri originale. De ceva timp se poartă perlele. Unde te duci le vezi peste tot. De la marile branduri până în piața din Obor. Într-un design obositor de repetitiv. Recunosc însă că nu m-ar displăcea deloc un inel vechi cu o perlă și cu o poveste pe măsură. Cred că e timpul să mai las mall-urile și să colind mai des… anticariatele.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

6 Replies to “Anticar de București”

Ingrind sunt încântată că am reușit să îți captez atenția! Nici nu știam că există un asemenea colegiu. Tu îți propuii cu fiecare comentariu să îmi bată inima mai tare? Pentru că reușeti. Mă surprinzi plăcut de fiecare dată.

Și unde găsim anticariatul domnului din articol? Sau dacă ai cumva vreo recomandare în acest sens, acum că am citit articolul și am devenit curioasă 🙂

Când în articol nu apare nici un link folosesc nume fictive. Am o politică pe acest blog, nu public date personale fără acordul celui despre care vorbesc. Unii vor să își dezvălui identitatea alții nu. În articol fac referire la un targ de antichitați. Anticariat UNU are și cărți și obiecte, cărți găsești la anticariatele de pe str. Doamnei.

Librar iarăși o meserie frumoasă.

Cu mulțumire !
Pentru gânduri, cuvinte şi idei!!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.