Mircea

America (corect S.U.A). Când spui America asociezi cu pământul făgăduinței. Visăm la ea, dar despre locuitorii acestei țări ne place să credem că nu sunt foarte instruiți. Cu toate astea,  universitățile lor sunt căutate de studenții din întreaga lume.

În 1958 un profesor vine din Paris să predea la Universitatea din Chicago. Este renumit. Reputația lui a străbătut oceanul. Și e român. La cursurile lui (unde predă istoria religiilor) sala de curs devine neîncăpătoare. Profesorul este Mircea Eliade. Printre studenții care îi frecventau cursurile, un american plin de admirație pentru marele filozof a promis atunci un lucru. Dacă va avea un copil îl va chema Mircea. Copilul a venit pe lume, dar era fată. Tatăl și-a ținut promisiunea și ca un omagiu pentru profesorul preferat, a numit-o Mircea. Cât de mult să te impresioneze un om ca tu să nu revii asupra deciziei. Din dragoste pentru un profesor, în America este o femeie pe care o cheamă Mircea. Mircea Monroe. Este actriță și în toate interviurile aduce aminte de profesorul Eliade și povestea numelui ei.

 

26855805_2061680680742596_2045019502_n
Mircea Monroe ( Pinterest)

În 1985 Universitatea din Chicago atribuie numele lui Mircea Eliade, Catedrei de Istoria Religiilor. Pentru prima dată în lume, unei catedre universitare i se conferă numele unei personalități în viață.

Mircea Eliade a iubit America. A venit pentru un curs de 8 luni și a rămas aproape 30 de ani. La Universitatea din Chicago avea printre colegi, laureați ai premiului Nobel. O lume întreagă îl elogia. Era cunoscut la fiecare Universitate din America și Europa de Vest.

Romania ce a făcut pentru el? Acum ce face România pentru el. Ce face românul obișnuit? Câți își mai amintesc astăzi de Mircea Eliade?

Știți ce este mai trist? Că suntem mai atrași de fotografia unei actrițe frumoase decât de marele filozof. Este Romania de azi în care plagiatul a devenit o virtute, iar a-l citi pe Eliade o rușine. Romania în care trăim. Când spun România nu face nimic, știu la ce mă refer. Nu vorbesc de statui, străzi și edificii care să îi poarte numele, deși și la capitolul asta suntem deficitari. Vorbesc de fapte concrete care să-i aducă în prim plan munca. A auzit cineva de burse date de privilegiații acestei țari? Trăim vremuri în care mecenatul aproape nu există, dar cumpărarea unei diplome a devenit un stil de viață. Ne plângem că trăim într-o țară urâtă și coruptă de unde omenia, frumusețea, gesturile elegante și vocabularul ales au dispărut.

Să-l omagiezi pe Eliade e simplu. E suficient să-i citești cărțile. Așa demonstrezi că nu îți dai acordul să trăiești într-o lume din care reperele dispar. Cum ar fi România cu oameni care citesc? Începând cu omul obișniut până la cei care ne conduc. Faceți un exercițiu de voință. Încercați numai să vizualizați o astfel de lume. Cărțile au puterea să schimbe oameni, iar oamenii au puterea să schimbe lumea. Cârcotași vor spune că nu e nevoie să citești ca să ajungi undeva. Au dreptate, dar cei care ajung undeva nu schimbă nimic, nici măcar pe ei însuși. Dacă asta îți dorești este în regulă. Asta înseamnă că ești un om fericit. Un om fericit se poartă frumos, ajută, încurajează și înțelege impactul unui om de caracter. Dar dacă tu ai ajuns undeva, dar ai o atitudine corozivă, umilești și îți este frică că mâine cineva îți va lua locul contrazici mitul omului ajuns undeva. România a devenit locul unde tot mai des se ajunge undeva, nu cineva.

Nu spun că toată lumea ar trebui să citească Istoria credințelor și ideilor religioase. Să vezi în cafenele, parcuri sau în metrou persoane citindu-l pe Eliade? Ar fi o utopie și nici nu e de dorit. Toată lumea să facă același lucru aduce a dictatură. Cred cu tărie că fiecărui român ar trebui să citească o carte scrisă de el. O carte, atât! Și pentru că nu mă pot abține, recomand 2 cărți:

Nuntă în cer, o carte scrisă în 1938. Acțiunea se petrece în România interbelică. Doi bărbați uniți de dragostea pentru aceeași femeie. Întâlnirea lor permite o radiografie a eternului feminin. O abordare mai puțin întâlnită la Eliade. Pentru devoratorii de romane de dragoste o recomand.

Romanul adolescentului miop, te poate motiva la o vârstă tânără mai mult decât 100 de cărți de dezvoltare personală. O carte despre cunoașterea de sine, o carte de unde înțelegi că disciplina și singurătatea (atât de blamate astăzi) pot pune bazele unui caracter puternic.

Erau vremuri când te numeai intelectual dacă citeai în original cărțile nou apărute, dacă știai latina și greaca veche și dacă aveai o contribuție majoră în domeniul în care activai. Astăzi te numești intelectual dacă nu te mai uiți la televizor și mai deschizi o carte din când în când.

 

2 gânduri despre &8222;Mircea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s