In memoriam Corneliu Coposu

Corneliu_Coposu_2
Sursa foto: wikipedia

11 noiembrie 1995 – 11 noiembrie 2017

În 1990 aveam 20 de ani. Nu înțelegeam prea mult din noua orientare politică care începea să se contureze, dar un lucru mi-a fost clar de la început – domnul Corneliu Coposu părea din altfel de aluat comparativ cu restul oamenilor politici. Nu vroia răzbunare, nu îndemna la revanșă, într-o perioadă în care dorința de a pedepsi atinsese cote îngrijorătoare. Seniorul considera că prin ură nici un proiect politic nu va dăinui. Vedea în oponenții politici „adversari nu dușmani”.

Comuniștii au vrut să schimbe omul, dar au eșuat. Corneliu Coposu a refuzat să se conformeze. Pentru asta a făcut 17 ani de închisoare. Atât au considerat că merita un OM care:

  1. În 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Franța cetățenilor străini;
  2. A fost un prieten apropiat al Regelui Mihai. „Șeful” statului de atunci nu i-a îndeplinit ultima dorință, aceea ca M.S. Regele Mihai să participe la înmormântare;
  3. Din cei 17 ani de închisoare, 8 ani i-a petrecut la închisoarea Rm.Sărat în completă izolare. Nu a vorbit și nu a văzut pe nimeni;
  4. A ales mereu verticalitatea. În 1945 Ana Pauker în cadrul unei recepții la palat îi spune: „Atunci erați condamnat pentru lezmajestate, acum vă văd în preajma suveranului. Să înțeleg că v-ați schimbat convingerile?” A răspuns: „Nu, mi-am schimbat Regele…”;
  5. Întrebat de sora lui: „Ce te-a făcut pe tine să ieși de acolo întreg?” a răspuns: „În primul rând rugăciunea mea și a voastră. Dacă eu nu aș fi crezut m-aș fi prăbușit și aș fi înnebunit”;
  6. A fost denumit „Seniorul” nu pentru vârsta înaintată ci pentru „înălțimea sufletească”;
  7. Despre torționarii săi a spus: nu am nici o ranchiună și nici o ură față de cei care s-au pretat la crime oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără nici un fel de justificare și-au pierdut calitatea de om și ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciție. Trebuie iertați la fel ca tâlharul de pe Cruce;
  8. Când a ieșit din închisoare, și-a întrebat familia dacă mai vrea să-l primească. „ A spus că dacă acest lucru strică carierelor noastre se retrage”. Flavia Coposu;
  9. A trăit o poveste de iubire în infern. Corneliu și Arlette Coposu au stat împreună doar 5 ani după care urmează arestarea. El este închis 17 ani, ea 14 ani. Dupa eliberare mai stau împreuna 1 an și jumătate, iar Arlette moare. Seniorul nu se va mai căsători niciodată;
  10. A fost liber… pentru că nu iubea banii, funcțiile și onorurile. Liber să spună ce gândește, liber să acționeze;
  11. „Cu sigurantă că, trecut printre părinții națiunii și ai democrației românești, domnul Corneliu Coposu nu va înceta să ne conducă, pentru că modelul care va continua să fie, într-o lume atât de săracă în modele va rămane perpetum.” Ana Blandiana;
  12. Îi readuce Regelui Mihai zâmbetul. În anii maturitații regele este văzut destul de rar zâmbind. În fotografiile cu Seniorul… și cu regina Ana, Regele zâmbește;
  13. Credea că: Negociem orice, dar nu negociem principii ;
  14. Considera că: Valorile de bază ale societății românești sunt biserica și monarhia ;
  15. Nu și-a pierdut niciodată încrederea în oameni. Nu împărțea oamenii în buni și răi;
  16. Întrebat cum vede un conducător a răspuns: Consider că atât timp cât conducerea poporului român va fi lăsată pe mana unor atei, a unor oameni care nu sunt preocupați decât de propriile lor venituri, care nu promovează decât rechinii de industrie și care nu au tragere de inimă pentru populația care suferă nu pot concepe că ar putea fi un conducator de stat bun;
  17. Alba Iulia 1 decembrie 1990 prima Zi Națională. Ion Iliescu și Petre Roman au fost ovaționați. Când a început să vorbească Seniorul totul a luat-o razna. Cu toate asta și-a dus discursul până la capat în fața celor care îl improșcau cu huiduieli și fluieraturi scandând: Să plece! Să plece! Să plece!……

Și a plecat 5 ani mai târziu. Pe 11 noiembrie 1995 condus pe ultimul drum de sute de mii de oameni veniți din întreaga țară. Suferința îndurată și comportamentul său  au trezit  în noi ceva ce rareori a mai încercat poporul ăsta. Poate a fost o formă de penitență  prin care să spălăm acea rușinoasă zi națională. Modul nostru de a ne cere iertare, modul nostru de a ne recunoaște greșeala, modul nostru de a demostra că încă ne mai apreciem valorile. Piața Palatului a fost plină. Nu s-a instituit doliu national (guvernul și „șeful” statului nu au permis asta, nu au permis nici Regelui  Mihai să participe la funeralii), dar oamenii s-au comportat ca și cum ar fi fost… pentru că uneori doliul național din sufletul oamenilor nu poate fi manipulat. În acea zi peste Romania a domnit pacea. Luptele politice au încetat. O cruce mare din pânză albă a fost purtată peste marea de oameni. Corneliu Coposu pleca, dar acum românii își doreau să rămână. Doamne, ce popor ciudat suntem?!

În fiecare an de 11 noiembrie mi-e dor…  Mi-e dor de oameni ca domnia sa, de oameni care să mă facă să cred că încă mai există valori, că modelele nu au dispărut, mi-e dor de oameni cu demnitate și mai ales mi-e dor de bărbați cu tărie de caracter. Mi-e dor de bărbați cu adevărat puternici pe care nimic nu îi clintește de la crezul lor.

M-am  săturat de cei care încercă să-mi inducă ideea că omul se trage din maimuță. Nu, omul nu se trage din maimuță pentru că se nasc pe Pământul asta oameni care prin comportamentul lor se apropie  mai degrabă de lumea sfinților. Un astfel de om ajunge aici tocmai ca să anuleze lumea maimuțelor. Demonstrația de simpatie de care s-a bucurat liderul PNȚCD în ziua înmormântarii demonstreză asta.

Seniorul a plecat, dar prin suferința îndurată și ținuta morală de care a dat dovadă a rămas să vegheze veșnic peste Romania. Nu pot să nu mă întreb: oare ce l-a durut mai mult, suferința din perioada detenției sau acea zi de 1 Decembrie 1990?  Eu cred că acea primă Zi Națională. A fost ziua în care romanii au călcat în picioare un simbol național. Din acea adunare de oficialități peste timp au ramas doar cuvinte Seniorului. Stăpânirile și domniile sunt vremelnice. Națiunile vrednice sunt eterne. În rest nu a rămas nimic. De cei care au fost acolo în acea zi, de discursurile lor nu-și mai amintește nimeni. Domnul Corneliu Coposu însă a intrat în istoria mare, restul în cea mică.

Iar dacă după 17 ani de umilință, privare de libertate, moartea persoanei iubite și dispariția oricărui reper moral în care a crezut, a mai putut scrie, la întoarcerea într-o lume în care nu se mai regasea, una din cele mai frumoase, concise și înălțătoare poezii a captivității, a fost pentru că a ieșit din închisoare la fel cum a intrat… puternic, curat și la fel de demn.

Rugă

Cerne, Doamne, liniștea uitării
Peste nesfârșita suferință,
Seamană întinderi de credință
Și sporește roua îndurării,

Răsădește dragostea și crinul
În ogorul năpădit de ură
Și așterne peste munți de zgură
Liniștea, iertarea și seninul!

 

 

Un gând despre &8222;In memoriam Corneliu Coposu&8221;

  1. Am citit undeva mărturia unor studenți care au fost trimiși la Canal pe cinci ani pentru că au râs de Partid. Ziceau că e foarte greu, ți se rodeau degetele și te puteai îmbolnăvi. Dar întotdeauna venea un bărbat înalt, se vedea că e muncit și fusese solid în zilele lui bune și-i ajuta pe toți, pe lângă norma lui. Când au ieșit acei studenți au aflat că numele lui era Corneliu Coposu și avea sentința de muncă silnică pe viață. Un mare român!
    Nu mai știu unde am citit, dar știu că așa era povestit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s